Politician dur și abil, Kissinger a exercitat o influență ieșită din comun asupra afacerilor globale sub președinții Richard Nixon și Gerald Ford, câștigând nu doar disprețul unor, ci și Premiul Nobel pentru Pace. Numele lui provoacă și azi dezbateri pasionate asupra unor repere de politică externă demult apuse.
Heinz Alfred Kissinger era evreu și s-a născut în orașul bavarez Fuerth la 27 mai 1923, fiul unui învățător. Familia sa a fugit din Germania nazistă în 1938 stabilindu-se în Manhattan, unde Heinz și-a schimbat numele în Henry.
Kissinger și-a cultivat în ultimii ani reputația de om de stat respectat, ținând discursuri, oferind sfaturi atât republicanilor, cât și democraților și conducând o organizație internațională de consultanță. A fost invitat la Casa Albă pe vremea președintelui Donald Trump în mai multe rânduri.
Dar documentele și înregistrările din epoca Nixon, pe măsură ce ies la iveală de-a lungul anilor, aduc dezvăluiri - multe dintre ele aparținând direct lui Kissinger - care uneori l-au pus într-o lumină neplăcută. De altfel, nu i-au lipsit niciodată detractorii. După ce a părăsit guvernul, Kissinger a fost ținta predilectă a criticilor care susțineau că ar trebui să fie tras la răspundere pentru politicile sale privind Asia de Sud-Est și pentru sprijinul acordat regimurilor represive din America Latină.
Timp de opt ani tulburi - mai întâi, în calitate de consilier pe probleme de securitate națională, apoi de secretar de stat și, pentru o perioadă, deținând ambele titluri - Kissinger a gestionat toate problemele majore de politică externă. A condus prima „navetă diplomatică” pentru a negocia încheierea păcii în Orientul Mijlociu. A folosit canale secrete pentru a relua legăturile dintre Statele Unite și China, punând capăt deceniilor de izolare și ostilitate reciprocă.
A inițiat negocierile de la Paris care, în cele din urmă, au oferit o onorabilă ieșire din scenă Statelor Unite din costisitorul război din Vietnam. Doi ani mai târziu, Saigonul cădea în mâinile comuniștilor. De asemenea, a depus eforturi de detensionare a relațiilor cu Uniunea Sovietică care s-au materializat prin acorduri pentru controlul armamentului, dând speranța că tensiunile Războiului Rece și amenințarea nucleară vor lua sfârșit.
Kissinger a fost un practicant al Realpolitik - folosind diplomația mai degrabă pentru a atinge obiective practice, decât pentru a promova idealuri nobile. Susținătorii au spus că aplecarea sa pragmatică a servit interesele Statelor Unite; criticii considerau că abordarea sa este mai degrabă machiavelică, contravenind idealurilor democratice.
A fost criticat pentru că a autorizat interceptarea telefonică a reporterilor și a propriului său personal din cadrul Consiliului Național de Securitate pentru a preveni scurgerile de informații de la Casa Albă a lui Nixon. A fost denunțat în campusurile universitare pentru bombardarea și invazia aliată a Cambodgiei în aprilie 1970, menite să distrugă liniile de aprovizionare nord-vietnameze către forțele comuniste din Vietnamul de Sud.
La 99 de ani, era încă în turneu promovându-și cartea despre leadership. Întrebat într-un interviu acordat în iulie 2022 postului ABC dacă și-ar fi dorit să renunțe la vreuna dintre deciziile luate, Kissinger a ezitat, spunând: „M-am gândit la asta toată viața mea. Este hobby-ul meu, precum și ocupația mea. Așa că recomandările pe care le-am făcut au fost cele mai bune de care am fost capabil la acea vreme”.
Dar chiar și în ultimul an de viață avea opinii amestecate despre bilanțul lui Nixon, spunând că „politica sa externă a rezistat și a fost destul de eficient în politica internă”, dar a recunoscut că președintele căzut în dizgrație „și-a permis să se implice într-o serie de acțiuni care erau nepotrivite pentru un președinte”.
Întrebat, în timpul unui interviu acordat de CBS în preajma centenarului, ce crede despre cei care consideră că modul în care a condus politica sa externă de-a lungul anilor a fost „un act criminal”, Kissinger răspundea plin de dispreț. „Asta nu face decât să le reflecte ignoranța”. „Politica aceea nu a fost concepută astfel și nici nu a fost aplicată astfel”.
Kissinger a continuat să se implice în afacerile globale chiar și în ultimele sale luni. El s-a întâlnit cu liderul chinez Xi Jinping la Beijing, în iulie, pe când relațiile bilaterale ajunseseră la un nivel scăzut. Iar la 50 de ani după ce diplomația sa itinerantă a ajutat la încheierea războiului din Orientul Mijlociu din 1973, când Israelul a respins un atac surpriză din partea Egiptului și a Siriei, Kissinger a avertizat asupra riscurilor ca acel conflict să se repete după ce Israelul s-a confruntat cu un atac surpriză al Hamas pe 7 octombrie.
Imediat ce s-a aflat de moartea sa, Kissinger a fost omagiat de unii oficiali americani proeminenți. Fostul președinte George W. Bush a afirmat că SUA „au pierdut una dintre cele mai sigure și distincte voci în domeniul afacerilor externe”, iar fostul primar al orașului New York, Michael Bloomberg, a declarat că Kissinger a fost „infinit de generos cu înțelepciunea dobândită pe parcursul unei vieți extraordinare”.
Cu toate acestea, Kissinger este o figură controversată, acuzat de mulți americani pentru modul în care a condus diplomația în timpul războiului. Este o acuzație care l-a urmărit pe tot parcursul ultimelor cinci decenii. În 2015, pe când Kissinger, în vârstă de 91 de ani, era audiat de Comisia pentru servicii militare a Senatului american, ședința a fost perturbată de protestatari care au cerut arestarea sa pentru crime de război, condamnându-l pentru acțiunile sale în Asia de Sud-Est, în Chile și nu numai.
