Linkuri accesibilitate

Gheorghe Cojocaru: „Ideea unui referendum local începe să fie agitată în autonomia găgăuză”


Punct de vedere săptămânal, în dialog cu istoricul Gheorghe Cojocaru.

Gheorghe Cojocaru
Gheorghe Cojocaru

Gheorghe Cojocaru: „Febra electorală cuprinde tot mai mult Republica Moldova. Suflarea unor noi alegeri se simte de altfel în întreg spațiul Uniunii Europene, în care în primăvară va avea loc scrutinul pentru accederea în Parlamentul European. Nimeni nu știe cu siguranță cum vor arăta noile structuri europene după alegeri, după cum nimeni nu știe nici cum va arăta Parlamentul de la Chișinău după 24 februarie anul viitor, însă dacă un președinte Macron speriat la televizor nu este cea mai atractivă imagine a Franței, bântuită de vestele galbene, la Chișinău cel mai sigur pe sine pare a fi președintele Igor Dodon, chiar în pofida unor noi suspendări din funcție.”

Un punct de vedere de Gheorghe Cojocaru, în dialog cu Vasile Botnaru
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:35 0:00
Link direct


Europa Liberă: Igor Dodon demult a renunțat la niște aparențe măcar, care să dea senzația că este președintele tuturor, așa cum scrie în Constituție, și a anunțat miza sa de suflet, Partidul Socialiștilor. La rândul său, și partidul îl declară în cel mai recent comunicat de presă liderul informal al partidului, comunicat care se încheie cu fraza: „Suntem mulți, a venit vremea noastră”. Deci, Igor Dodon își dorește, de fapt, să câștige cu orice preț alegerile parlamentare. Pentru asta chiar ar putea să candideze pe listele socialiștilor, numai că i s-a dat din deget, vorba vine.

Gheorghe Cojocaru: „Astăzi, președintele nu mai pare atât de decis să candideze pe listele Partidului Socialiștilor, mai ales după ce din partea actualei guvernări i s-a spus clar că nu va putea candida, dorința sa fiind în contradicție cu cadrul juridic. După ce s-a confruntat cu această reacție a guvernării, care i-a dat peste cap intenția de a se include direct în competiția electorală, Igor Dodon încearcă să identifice alte mijloace pentru a maximiza șansele la victorie ale socialiștilor, printre aceste numărându-se și aducerea acasă din Federația Rusă a cetățenilor moldoveni, care să-și dea votul partidului de suflet al președintelui.”

Europa Liberă: Primul-ministru Pavel Filip a încercat să deconspire această tactică din care rezultă presupusa cârdășie.

Gheorghe Cojocaru: „Ca răspuns, Igor Dodon acuză Occidentul că s-ar implica în afacerile interne ale Republicii Moldova și, mai recent, anunță că Partidul Socialiștilor nu va participa la referendumul consultativ propus de Partidul Democrat, care prevede reducerea numărului de deputați și dreptul cetățenilor de a-și rechema aleșii. Socialiștii nu vor participa la referendumul inițiat de democrați nu pentru că nu ar fi de acord cu reducerea numărului deputaților, ci mai curând pentru a se delimita politic de această inițiativă.”

Europa Liberă: Deci, în condițiile în care și partidele de dreapta nu sunt foarte încântate de propunerea cu plebiscitul, nu se știe ce soartă va avea acest referendum?

La Comrat e ca la Paris, unde vestele galbene cer referendumuri peste referendumuri...

Gheorghe Cojocaru: „Nu se știe, mai ales că toate referendumurile desfășurate până acum fie au fost un eșec, fie n-au avut consecințe juridice. Între timp, ideea unui referendum local începe să fie agitată în unitatea teritorială autonomă găgăuză, care și-ar dori mai multă autonomie în raport cu Chișinăul. De altfel, autoritățile de la Comrat de mult urmează o agendă proprie, preferând politica instituției prezidențiale în opoziție cu cea a Guvernului. La Comrat e ca la Paris, unde vestele galbene cer referendumuri peste referendumuri, chiar dacă habar nu au ce să solicite la aceste referendumuri.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG