Linkuri accesibilitate

Marea coaliţie guvernamentală, conservator/social-democrată este formată din nouă bărbaţi, şase femei şi o şefă

Lista miniştrilor din viitorul cabinet federal al Germaniei este completă. În cursul acestei dimineţi au anunţat şi social-democraţii cine sînt persoanele care vor deţine portofolii ministeriale în viitorul guvern.

Cel de-al patrulea cabinet Merkel
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:09 0:00
Link direct

Astfel, s-a pus capăt zvonurilor şi speculaţiilor, legate de ocuparea funcţiilor din cel de-al patrulea cabinet Merkel. S-a confirmat acum oficial că actualul ministru de externe, social-democratul Sigmar Gabriel, nu va mai fi ministru. Noul şef al diplomaţiei urmează să devină social-democratul, Heiko Maas, care pînă acum a fost ministrul justiţiei.

Marea surpriză a zilei este desemnarea lui Franziska Giffey pentru postul ministrului familiei. Ca primar al cartierului problemă Neukölln din Berlin, Giffey a reuşit, în ultimii ani, să aplaneze numeroase situaţii conflictuale ivite între cele aproape 70 de etnii care s-au stabilit în acest cartier, inclusiv foarte mulţi romi din România. Social-democrata Giffey este de părere că o politică înţeleaptă, facilitează integrarea, fără a afecta principiile multiculturalismului. Oana Bauer, originară din România, din oraşul Piatra Neamţ, care predă la o şcoală din Neukölln, ne-a confirmat anul trecut că această politică pozitivă se reflectă şi în activitatea didactică. Oarecum anecdotic sună relatarea ei în care descrie stabilirea aproape a unui sat întreg în cartierul Neukölln. Este vorba despre satul Fântânele pe care l-a vizitat, în 2013, şi Franziska Giffey (şi despre care a relatat într-un reportaj şi ziarul „Frankfurter Allgemeine Zeitung”).

Ceilalţi miniştri social-democraţi vor fi, Olaf Scholz, care va răspunde de finanţe şi va deveni vicecancelar. Hubertus Heil preia ministerul muncii, Katarina Barley justiţia şi Svenja Schulze protecţia mediului.

Pe lîngă Angela Merkel, în funcţie de cancelară, Uniunea Creştin-Democrată va conduce următoarele ministere: Ursula von der Leyen (apărarea), Peter Altmaier (economia), Julia Klöckner (agricultura), Anja Karliczek (educaţia) şi Jens Spahn (sănătatea).

Uniunea Creştin-Socială – bavareză (CSU), sora mai mică a Uniunii Creştin-Democrate, va fi reprezentată în marea coaliţie de la Berlin exclusiv prin trei bărbaţi, ceea ce a stîrnit critici din partea celorlalte două formaţiuni aliate. Este vorba despre Horst Seehofer (viitor ministru de interne),

Andreas Scheuer (ministru al transportului) şi Gerd Müller (ministrul dezvoltării).

Acordul de guvernare se va semna luni. Miercuri, 14 martie, urmează alegerea cancelarei de către deputaţii Bundestagului. Tot atunci, va depune jurămîntul şi noul cabinet.

Alianţa guvernamentală, va fi cea de-a 4-a mare coaliţie din istoria Republicii Federale Germania. Prima a existat sub cancelarul Kurt-Georg Kiesinger, între anii 1966 şi 1969. Celelalte două sub Angela Merkel, între anii 2005 şi 2009 şi, din nou, între 2013 şi 2017.

XS
SM
MD
LG