Linkuri accesibilitate

George Enescu și lumea sa. Se întîmpla în luna mai 1955...


Coperta setului CD apărut la Paris

Pe marginea publicării pe CD a concertului live radiodifuzat cu opera „Œdipe” de la Paris din 1955.

Un necrolog, puțin, dacă nu de loc citat, din revista franceză Esprit, publicat în numărul din iunie 1955, înregistra dispariția lui George Enescu la începutul lunii mai a acelui an, în termeni încărcați de emoție.

George Enescu
George Enescu

„Murea într-o cameră de hotel, după ce suferise trei atacuri succesive de paralizie în cîteva luni. Murea, în timp ce, neputînd să-și mai exercite cea de-a doua meserie, de violonist, din care își cîștigase viața în ultimii doi sau trei ani, […], nu mai trăia decît din donații, care veneau mai ales din America; puținul pe care îl posedase odinioară în țara sa natală îi fusese luat, numele – cel care purtase gloria României în cele patru colțuri ale lumii - îi fusese interzis.” Și articolul continua : „Acum că a murit, va fi cîntat și se va realiza brusc, așa cum s-a întîmplat după moartea lui Bartok, cu operele lui Bartok, că lucrările lui Enescu sînt încărcate de acest dublu mesaj care le face vii și le asigură perenitatea: mesajul unei personalități, mesajul unei epoci, a problemelor sale tehnice și estetice, a angoaselor sale spirituale.”

George Enescu - se întîmpla în luna mai... 1955
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:08:23 0:00
Link direct

„Atunci cînd aceste rînduri vor apare – se scria în revista Esprit – Radioul avea să fi transmis, sub bagheta admirabilului Charles Brück, integral, lucrarea care este sumumul lui Enescu: Œdipe, tragedia lirică pe un poem de Edmond Fleg, a cărei premieră a avut loc la Operă, cu un succes imens, în 1936, și care nu a mai fost reluată de atunci niciodată, deși administratorii succesivi ai casei știau cu toții că era vorba de una din rarele capodopere ale producției lirice contemporane. Trebuie să sperăm că exemplul dat de Radio va avea un efect și că vom revedea în curînd această operă destinată scenei unui teatru pentru care a fost creată.”

Nu s-a întîmplat așa și aveau să treacă alte cîteva decenii pînă la reluarea lui Œdipe pe scenele din Franța. Versiunea lui Charles Brück, la care dirijorul, veche cunoștiință a compozitorului, îl invitase să asiste, a fost înregistrată de radio și diverse benzi de magnetofon, cu o calitate mai mult sau mai puțin acceptabilă a sunetului au circulat printre colecționari. În urmă cu doi ani, una din ele avea să fie încărcată și pe youtube, iar anul acesta să apară pe disc la casa privată Malibran-Music, la Paris.

Coperta setului CD al companiei Malibran
Coperta setului CD al companiei Malibran

Este un eveniment major, de notat, chiar dacă editorul de

Xavier Depraz (Œdipe) și distribuția din 1955
Xavier Depraz (Œdipe) și distribuția din 1955

la Malibran a publicat-o neglijent, începînd cu numele greșit tipărit pe disc (Eodipe – sic!), continuînd cu notele extrem de sumare și terminînd cu neindicarea sursei înregistrării. Calitatea excelentă a sunetului, pare să sugereze că este o copie a versiunii oficiale, live, înregistrată de Radio-ul francez, depusă în arhivele Institutului Național al Audiovizualului (INA).

Cel care merită cunoscut și elogiat este dirijorul Charles Brück, bună cunoștiință a lui Goerge Enescu din anii 1930. Într-o vreme cînd Pierre Monteux, celebru șef de orchestră, a deschis la Paris școala sa de dirijat, stimulat de Yvonne Astruc și George Enescu, primul premiu pe care avea să-l dea urmare a cursurilor și a concursului organizat cu Orchestra simfonică din Paris, pe care o conducea, a fost cîștigat de Charles Brück.

Dirijorul Charles Brück
Dirijorul Charles Brück

Timișorean, născut în mai 1911, Brück a urmat destinul marilor muzicieni originari din România, începînd să studieze muzica la Conservatorul din Viena și plecînd de acolo la Paris. În capitala Franței avea să obțină întîi o diplomă în drept, iar apoi să facă studii muzicale aprofundate cu celebrități ale timpului, pianul cu Vlado Perlemuter, compoziția cu Nadia Boulanger, dirijoratul cu Pierre Monteux, care, la scurtă vreme, îl angaja ca asistent al său și îl lansa și în Statele Unite.

Într-o fișă de portret pe care i-o face muzicologul Alain Pâris este menționat faptul că în 1939 a fost naturalizat francez. Originile sale evreiești îl fac să intre în clandestinitate la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru a se ralia apoi Rezistenței franceze.

Un merit recunoscut, se pare, după încheierea ostilităților cînd va fi numit director al industriilor muzicale în cadrul Ministerului producției industriale, funcție deținută pînă în 1948. Director muzical al Cazinourilor de la Cannes și Deauville, dirijor și director muzical al Operei olandeze din Amsterdam (1950-1954), director al Orchestrei Simfonice Radio de la Strasbourg (1955-1965), dirijor permanent al Orchestrei Filarmonice a O.R.T.F. (1965-1970), Charles Brück avea să se impună drept una din personalitățile dirijorale marcante, și un mare promotor al muzicii moderne (de la Janacek la Prokofiev, de la Kodaly la Lutosławski, de la Luigi Dallapiccola la Hans Werner Henze, Goffredo Petrassi etc.

Intransigent cu instrumentiștii, asemenea altor mari nume, nu avea să facă o carieră de primă mînă în fruntea unor mari orchestre și își încheia activitatea și viața în Statele Unite, lăsînd în urmă cîteva remarcabile înregistrări pe disc, între care și formidabilul Œdipe al compatriotului său mai vîrstnic, George Enescu, suferind la ora repetițiilor, care nu a mai avut bucuria să asiste la premiera din 1955 de la Paris...

XS
SM
MD
LG