Linkuri accesibilitate

Fostul primar al orașului Vladivostok, condamnat pentru luare de mită, a părăsit colonia și va fi trimis în războiul din Ucraina


Oleg Gumeniuk, fost primar al or. Vladivostok a fost condamnat la 12 ani de închisoare sub acuzația de luare de mită.
Oleg Gumeniuk, fost primar al or. Vladivostok a fost condamnat la 12 ani de închisoare sub acuzația de luare de mită.

Fostul primar al orașului Vladivostok Oleg Gumeniuk, condamnat la 12 ani de închisoare sub acuzația de luare de mită, a părăsit colonia. După cum a spus avocatul său, Alexandr Kitaev, Gumeniuk a semnat un contract cu Ministerul Apărării și va fi trimis la război în Ucraina.

Kitaev a clarificat că mai întâi clientul său trebuie să urmeze pregătirea militară. Potrivit acestuia, Gumeniuk trebuia inițial să se prezinte la unitatea militară pe 22 decembrie anul trecut.

S-a raportat anterior că Gumeniuk a semnat un contract cu armata, aflându-se în colonie. A mers la o unitate militară, dar pe 29 noiembrie 2023 a fost dat jos din avion și s-a întors în colonie. Motivul întoarcerii sale este necunoscut. Probabil că ofițerii FSB nu i-au permis să meargă pe front.

Presa locală publică o fotografie în care se presupune că îl arată pe Gumeniuk în uniformă militară cu o armă, înconjurat de alți militari.

La începutul anului 2023, Gumeniuk a fost condamnat la 16,5 ani de închisoare într-un dosar de mită în valoare de 38 de milioane de ruble. Ulterior, pedeapsa a fost redusă la 12 ani.

Nu este prima dată când un oficial condamnat sau aflat în judecată pleacă la război în Ucraina pentru a evita răspunderea penală. Printre aceștia, fostul șef adjunct al Hakasiei, Serghei Novikov, condamnat pentru luare de mită, și fostul șef al orașului Bolșoi Kamen, din Orientul Îndepărtat, Rustam Abușaev, au mers pe front.

XS
SM
MD
LG