Linkuri accesibilitate

FNT - Marina Constantinescu: „Festivaluri cum sînt Enescu, SoNoRo, cum e Festivalul de Teatru, sînt niște piloni foarte solizi pentru cultură”


Marina Constantinescu

La încheierea Festivalului Național de Teatru, directoarea sa artistică răspunde întrebărilor Europei Libere.

Pe 30 octombrie a bătut ultimul gong al Festivalului Național de Teatru. Au fost unsprezece zile încărcate cu zeci de reprezentații, expoziții, lansări de carte și colocvii de specialitate. Au venit trupe din toată țara dar și nume semnificative ale scenei mondiale.

Sorin Șerb la Teatrul Național
Sorin Șerb la Teatrul Național

Corespondentul Europei Libere a stat de vorbă cu Marina Constantinescu, director artistic al Festivalului.

Radio Europa Liberă: Marina Constantinescu, un festival este un șir de focuri de artificii, un festival este ceea ce vedem în cele zece-unsprezece zile cât durează, însă știm prea bine că acesta este doar vârful icebergului. În spate se află o muncă enormă. Aș vrea să știu când a început, de fapt, munca pentru Festivalul Național de Teatru din acest an.

Marina Constantinescu: „Munca este diferită pentru fiecare membru al echipei. Pentru mine, practic, nu prea e niciun moment de respiro între o ediție și alta pentru că, de pildă, purtăm negocieri cu doi-trei ani înainte pentru o trupă străină. După aceea, după ce ei găsesc o breșă (pentru că de vrut vor să vină, și știu foarte bine unde vin, care sunt exigențele publicului), trebuie să găsești o breșă în programul lor. Ei știu, ca și marile orchestre simfonice sau soliștii, ce vor face peste doi, trei sau patru ani, și tu trebuie să găsești o breșă, abia după aceea încep negocierile.

Și, de regulă, bucuria noastră cea mai mare este când reușim ca fiecare regizor mai important (cum a fost și Robert Lepage anul acesta, de pildă) să vină în România, să-și însoțească spectacolul. Deci munca mea este aproape continuă, pentru că deja am început să văd spectacole pentru ediția viitoare, lucrez cu fiecare departament în ritmuri diferite.

Sunt câțiva oameni cu care lucrez nonstop și, din martie, începem să ne strângem cam toți, iar din primăvară suntem aproape toți implicați. După anunțarea selecției, de la 1 iulie, lucrăm la foc continuu.”

Radio Europa Liberă: Au existat decizii dificile în privința acestui festival? Oameni la care a trebuit să renunțați, oameni pe care i-ați chemat pe ultima sută de metri și care au fost acceptați pe ultima sută de metri?

Marina Constantinescu: „Nu, selecția o fac eu și știm spectacolele străine invitate cu mai multă vreme înainte decât selecția propriu-zisă pentru că, în spate, sunt discuții de câțiva ani până să ajungem în punctul acesta.

Marina Constantinescu la comemorarea în cadrul Festivalului a regretatului compozitor Adrian Enescu
Marina Constantinescu la comemorarea în cadrul Festivalului a regretatului compozitor Adrian Enescu

Radio Europa Liberă: Sunt unii nemulțumiți că festivalul durează prea puțin și că sunt zile foarte aglomerate. Au fost zeci de reprezentații teatrale, expoziții, lansări de carte, colocvii și așa mai departe în doar zece zile. Ce se poate face? Există un contact cu autoritățile sau cu sponsorii privați care să finanțeze o desfășurare pe o perioadă mai lungă?

Marina Constantinescu: „Da, pentru programul acestui an unsprezece zile au fost foarte puține. Cred că dacă mai era o singură zi noi cădeam înaintea tuturor. În principiu, cred că ediția de anul acesta ar fi trebuit să aibă două săptămâni. Însă cam zece zile a avut festivalul mereu. Sunt impedimente obiective și mult imprevizibil la mijloc pentru că vorbim despre stagiunea teatrală. Eu nu am cum să prevăd foarte clar cam câte producții importante se vor face, nu am cum să apreciez numărul spectacolelor care se vor regăsi în selecția finală.

Punct de informare în Pasajul Universității
Punct de informare în Pasajul Universității

Anul acesta au fost cele mai multe spectacole în selecție și, într-adevăr, o construcție enormă, și foarte consistentă, și foarte coerentă. Nu am vrut să renunțăm la nimic din ce am construit până acum: nici la expoziții, nici la acest maraton al cărților de teatru pentru că, atâta timp cât ele apar, înseamnă că totuși piața le absoarbe, iar cartea este ceva ce rămâne și pentru studiul prezent, dar și pentru viitor. Nu am vrut să renunțăm nici la conferințe, nici la producția FNT, căci anul acesta am avut o producție a Festivalului de teatru așa cum toate marile festivaluri din lume au.

Singurul lucru pe care l-am putut face în plus a fost să-l lungim cu o zi, după discuțiile cu producătorii spectacolului Să trăiești orice ar fi, în memoria acestei actrițe care a fost Barbara, spectacolul cu Juliette Binoche și cu un muzician, un pianist extraordinar foarte cunoscut în România, Alexandre Tharaud, pentru acest spectacol am lungit festivalul cu o zi, pentru că nu puteau susține reprezentația decât în ziua de 30 octombrie.

Ei au început turneul cu acest spectacol la [Festivalul de la] Avignon, care este și producătorul lui, și l-au terminat la noi, a fost ultima reprezentație. Acest spectacol nu se mai joacă. Și de aceea au avut și ei o stare specială, pentru că e greu să te desparți de un spectacol. Teatrul din România este unul de repertoriu, spectacolele se joacă ani de zile, dar în foarte multe alte locuri se joacă serii de spectacole, ulterior abandonate.”

Radio Europa Liberă: Totuși, teatrul este evanescent, teatrul își trăiește momentul. Ne putem aștepta, la un moment dat, să vedem pe DVD-uri reprezentații teatrale de la Festival, ca să prelungim și să nemurim cumva momente pe care poate că nu le vom mai trăi?

Marina Constantinescu: „Adică așa cum se face cu spectacolele de operă...”

Radio Europa Liberă: De pildă, sau cu concertele...

Marina Constantinescu: „Cred că aici nu e foarte bine reglată legea. Nu mă pricep. E o problemă care ține de drepturi de autor, dar și de drepturi conexe, oricum înregistrările trebuie făcute în condiții excepționale. Noi am mai făcut preluări mai demult, pentru televiziune, am făcut și transmisiuni live la Adevărul streaming, am avut și transmisii în direct, ajutați de anumite ICR-uri, nu am mers mai departe fiindcă nu a funcționat foarte bine.

Da, probabil că ar trebui să ne îngrijim de memoria teatrului și a clipei, dar e ceva mai delicat pentru că, așa cum spuneam mai devreme, România are un teatru de repertoriu, iar aceste spectacole se joacă încă. Dacă faci un DVD, cumva scurtezi viața spectacolului, pentru că nu avem puterea pieței ca la Londra, sau ca la New York sau ca la Paris unde poți găsi spectacolul cu diverși interpreți, în funcție de gust, iar spectatorii care au DVD-ul continuă să vină și în sala de spectacol.

Imagine din spectacolul cu Regele Lear de Shakespeare la Teatrul Național
Imagine din spectacolul cu Regele Lear de Shakespeare la Teatrul Național

Nu știu, nu m-am gândit, este o zonă mai delicată, nu cunosc legislația foarte bine, dar mi-e teamă ca o înregistrare să nu scurteze viața unui spectacol pentru că vedeți, în provincie, de exemplu, se apelează foarte mult la genul acesta studio, deci jocul pe o scenă cu gradene, care nouă ne complică foarte mult viața la București. Sunt spectacole dorite, dar care au un număr foarte mic de locuri. Chiar și două reprezentații sunt insuficiente.”

Radio Europa Liberă: Chiar că insuficiente. A fost multă lume la festival, am văzut săli arhipline, mulți au stat pe dinafară.

Marina Constantinescu: „Faptul că oamenii au rămas pe-afară pentru noi este frustrant pentru că am fost învățați să avem sălile acelea arhipline cu oameni care stau în picioare, tapetează pereții și scările și vin cu o energie fantastică peste artiști. E schimbul ăsta de energie fundamental pentru teatru.

Dar, după nenorocirea, tragedia care s-a întâmplat la Colectiv exact acum doi ani, în 2015, regulile au devenit foarte stricte. Și nimeni din echipa mea nu-și poate asuma în niciun fel încălcarea acestei legi. Sigur că vrei ca sala să fie arhiplină pentru că așa e la teatru, pe de altă parte, nu poți să încalci legea care spune: Scările trebuie să rămână libere. Nu pot fi într-o lojă mai multe persoane decât numărul de scaune. Nu se poate sta pe jos. E frustrant ca om de teatru, dar în același timp, ca cetățean, îți dai seama că trebuie să respecți legea pentru că nu-ți poți asuma o nenorocire. Noi am fost foarte marcați acum doi ani, când s-a întâmplat tragedia de la Colectiv și legile au devenit mult mai stricte.

Nu înțeleg de ce oamenii fac presiuni la ușă și ne pun în situații extrem de delicate, suntem insultați, agresați, acuzați de tot soiul de lucruri. Eu am recunoscut printre ei oameni cu care am fost în marșul de la Colectiv. Dar nu poți să fii totuși duplicitar: respecți legea și vrei ca lucrurile să se întâmple normal în țara ta și să nu mai fie niciun fel de tragedie măcar în sensul acesta, deci nu forțezi ușa la teatru unde știi că biletele sunt vândute.

Dar toată lumea spune: Lasă-mă doar să intru, că mă descurc, stau în picioare. Păi tocmai asta nu se poate: să stai în picioare. Astea sunt paradoxurile societății în care trăim. Nu am fost deloc dispusă să-mi asum riscurile unei nenorociri într-o societate atât de fragilă ca a noastră, dispusă la încălcarea legii cu orice preț. Și atunci am respectat regulile, riscând să fim pus în situații pe care nu le merita nimeni din echipa mea, nici chiar pompierii care își fac treaba acolo.”

Sorin Șerb
Sorin Șerb

Radio Europa Liberă: Cu siguranță e greu de ales, dar care au fost cele mai importante momente și care sunt reușitele festivalului, pentru cei care nu au fost și ar vrea să vină?

Marina Constantinescu: „Mi-e foarte greu să spun, eu sunt legată de spectacolele pe care le-am selectat și invitat. Sigur că-ți dai seama de felul în care se vând biletele, la casa de bilete ai deja un puls, știi care sunt vârfurile, care sunt spectacolele cele mai așteptate, cele mai dorite.”

Radio Europa Liberă: Mie mi se pare că venirea lui Juliette Binoche este o performanță... A început reprezentanțiile undeva în Franța și a ajuns în cele din urmă în România.

Marina Constantinescu: „Undeva în Franța și a umblat mult în Europa. A avut un moment de anvergură, a jucat acum două săptămâni la Filarmonica din Paris și știu că au avut emoții foarte mari, dar a fost un spectacol extraordinar. Aseară i-am simțit că au avut o stare foarte specială amândoi și pentru că era ultima reprezentație, dar și pentru Juliette Binoche a fost în sală la spectacolul lui Angelin Preljocaj cu Romeo și Julieta și a simțit calitatea publicului. Au repetat, ea cu pianistul, cu mii de nuanțe și cu foarte multă rigoare, adică îi vedeai cum le tremură umerii.

Juliette Binoche la prezentarea filmului „Polina”, la București
Juliette Binoche la prezentarea filmului „Polina”, la București

Sunt foarte responsabili, pentru ei nu e „încă un spectacol”, simt presiunea publicului, știu că se va vorbi despre reprezentația lor. Cu toate acestea nu pot să vorbesc acum în calitatea mea de critic de teatru pentru că un selecționer nu este doar un critic de teatru. Un critic de teatru privește altfel lucrurile, e mai degrabă preocupat de scrierea unei cronici. Când ești selecționer umbli în schimb în țară și în lume. Mereu sunt întrebată: Care v-au fost criteriile, cum selecționați piesele? E vorba, în primul rând, de piese de valoare. În al doilea rând, sunt și alte strategii. Vezi mai multe puneri în scenă ale aceluiași regizor, în locuri foarte diferite, cu texte diferite și distribuții diferite...

Radio Europa Liberă: Cam câte spectacole ați văzut?...

Marina Constantinescu: „O sută optzeci și șase.”

Radio Europa Liberă: Din ele a trebuit să alegeți cele nouăzeci de spectacole...

Marina Constantinescu: „Nu, cincizeci și trei, dar s-a ajuns la nouăzeci și trei de reprezentații pentru că s-au jucat de două ori multe dintre ele, tocmai pentru a satisface cât mai mulți spectatori. De pildă, sunt spectacole, pe care, în mod normal, nu le-ai invita, dar te gândești ce efort a făcut directorul respectiv să aducă un anumit regizor, ce a însemnat întâlnirea acelui regizor cu trupa, cum pur și simplu trupa s-a reclădit, s-a reconstruit, după absențe, vorbesc de absențele din festival și din circuitul teatral. Și atunci tu ce semnal dai, că lucrul ăla nu contează? Trebuie să sprijini anumite direcții, anumite eforturi. Și atunci iei spectacolul care poate nu are cea mai bună critică, dar sunt nuanțe foarte fine care țin de această alegere.”

Europa Liberă: S-a spus că „iar e centrat un festival pe București”. De ce festivalul nu are francize în alte orașe importante din țară?

Marina Constantinescu: „Există festivaluri și în țară. Spectacolele prezentate la București sunt reprezentații unice. Dacă vrei să le revezi, poți merge la ei acasă. Eu cred că nu e atât de complicat în România să mergi la Cluj, sau la Timișoara, sau la Sibiu să vezi un spectacol. Mai ales că acum sunt companii aeriene low cost cu bilete de nimic, oricum mai ieftine ca trenul. S-au făcut legături de la Timișoara la Iași și poți, dacă vrei, să vezi un spectacol la Iași. Acest tip de itinerare nu și-l poate asuma un festival de teatru, e treaba teatrelor să-și promoveze spectacolele prin țară.

Radio Europa Liberă: Dar fac asta, e suficient?

Marina Constantinescu: „Unii da, alții nu. Unii mai mult, alții deloc...”

Radio Europa Liberă: Nu e o rețetă de sinucidere până la urmă, să nu-ți faci publicitate, să nu participi la un festival, să nu te mai știe nimeni?

Marina Constantinescu: „Ei nu pot participa la un festival decât dacă sunt vizibili și sunt invitați să participe. E valabil peste tot: la București, la Sibiu, la Cluj, la Piatra-Neamț. Sunt platforme diferite, sisteme diferite de selecție. Însă singurul festival care poate da o imagine a întregului fenomen este cel de la București. Este singurul festival care se ocupă sistematic și programatic de ce înseamnă un fenomen teatral într-un interval de timp, respectiv o stagiune.

Radio Europa Liberă: Lecții pentru viitor?

Marina Constantinescu: „Învățăm multe lecții. Am vrea ca și partenerii noștri din festival, trupele din țară, să învețe niște lucruri. Le învață: unii mai greu, alții imediat. Colaborăm cu unii foarte bine, mai puțin bine cu alții, dar în spatele festivalului, în culise, există o trupă de tehnicieni impecabili și mereu, cu lacrimi în ochi, mă uit cum artiștii mari care vin din lume, dar și din țară sau București, merg la sfârșit și le mulțumesc. Ăla e un moment pentru mine extrem de emoționant. Nu știe nimeni, de pildă, că unsprezece zile, în Teatrul Național, nu s-a dormit. A fost foc continuu. Îi vedeam tot mai livizi, dar pe poziții, ținând sub control tot acest desen foarte mare.

Marina Constantinescu
Marina Constantinescu

Nu a exista un invitat mare străin care să vrea să-i strângă laolaltă pe toți, să le vorbească, să dea mâna cu fiecare în parte și să facă declarații publice despre nivelul tehnicienilor cu care s-au întâlnit aici, cu care au lucrat impecabil, spunând că sunt printre cei mai buni din Europa. Ăsta e un elogiu, până la urmă, la adresa Festivalului. Înseamnă că oamenii, în timp, s-au sudat, s-au format, eu personal pot comunica cu ei și fără cuvinte, simt când undeva e un moment dificil și mă duc imediat acolo, uneori nu am ce să fac concret, dar faptul că sunt acolo le dă încredere, putere, îi calmează, găsim soluții imediat. Am comunicat extraordinar între noi ca echipă anul acesta.”

Radio Europa Liberă: Dar cu autoritățile cum ați comunicat?

Marina Constantinescu: „Cred că atunci când se lasă orgolii deoparte, când ne întâlnim față în față și ne vorbim lucrurile intră într-un făgaș normal. Din păcate uneori întâlnirile astea se întâmplă foarte târziu, nu prea târziu, dar foarte târziu, foarte în preajma punerii biletelor în vânzare. Adică e inuman să trăiești ce am trăit, stresul că nu ai o finanțare sau alta, stresul continuei amânări...

Sigur că trebuie să faci și lucruri diverse, pe gustul tuturor, dar un festival cum e Enescu, cum e SoNoRo, cum e Festivalul de Teatru, sunt niște piloni foarte solizi pentru orașul București, nu numai la nivelul țării, sunt niște decorații prețioase. E important să fim împreună pentru că important este ce construim împreună nu ce distrugem separat, este important că niște instituții comunică dincolo și de orgolii, și de orientări politice. Important e să-ți dai seama că faci un lucru împreună. Și în douăzeci și șapte de ani de când există acest festival s-au traversat momente dramatice. Numai eu știu câte am traversat, ceilalți probabil că-și au poveștile lor...”

Radio Europa Liberă: Și de data asta s-a întâmplat?...

Marina Constantinescu: „Putea să fie dramatic și de data asta, dar...”

Radio Europa Liberă: Până la urmă?

Marina Constantinescu: „Până la urmă, nu. Mai vorbeam prin țară de exemplu cu Geanina Cărbunariu de la Neamț, cu altcineva de la Iași... Toate teatrele depind fie de Ministerul Culturii (cele naționale), fie de forurile locale. Depind ca finanțare, ca buget, ca agendă și deschidere. Sunt locuri unde directorii nu fac parte din aceeași lume politică cu cei care conduc în acel moment județul, orașul, dar oamenii aceia înțeleg să sprijine un om de cultură sau un manager. Sunt conștienți cât de importantă este cultura în orașul lor și de circuitul teatral al valorii. Nu e nevoie să plecăm acasă unii cu ceilalți, dar cred că trebuie să existe un respect reciproc...”

Radio Europa Liberă: Ceea ce nu se întâmplă peste tot...

Marina Constantinescu: „Nu se întâmplă peste tot și este un lucru foarte periculos. De pildă, primarul orașului Brașov care a distrus teatrul „Sică Alexandrescu”. El habar n-are ce a făcut din orgoliu. Și ce pot spune acum, după un an? Toată lumea a câștigat procesele cu primăria: toți actorii dați afară, directorul, directoarea economică. S-au câștigat procesele. Dar teatrul a ieșit din circuit. E foarte păcat.

E bine ca specialiștii să-și vadă de treaba lor, iar oamenii care pot finanța cultura s-o facă fără să condiționeze. Nu ai cum să condiționezi. Nu ești un specialist. Este o formă de smerenie să te pui în slujba celor care fac un act de cultură și tu să-i susții anonim, din spate. Pentru că, dacă ei sunt apreciați, modul în care sunt prețuiți se răsfrânge și asupra ta.”

Victor Rebengiuc cu Mariana Mihuț în spectacolul „Umbre” la Teatul Național
Victor Rebengiuc cu Mariana Mihuț în spectacolul „Umbre” la Teatul Național

Radio Europa Liberă: Victor Rebengiuc a fost imaginea festivalului. A fost decorat de președinție, a jucat în câteva reprezentații. Ce au însemnat toate acestea pentru festival?

Marina Constantinescu: „Eu am făcut asta cam din 2005. Am dedicat fiecare festival unui regizor. Când am revenit acum i-am dedicat lui Lucian Pintilie, poate cel mai chinuit destin artistic în România, asupra căruia tot ce a fost oroare în regimul comunist s-a simțit, a fost cenzurat complet și nu mă refer nu doar la distrugerea Revizorului. Știm ce s-a întâmplat cu Reconstituirea, De ce trag clopotele, Mitică. Și această ediție, când am tras linie și am văzut cam cum arată, cam ce tip de teatru s-a făcut, care e concepția tinerilor regizori, actori, scenografi, mi s-a părut o imagine foarte vie, foarte demnă, cu atitudine, foarte verticală.

Artiștii sunt mult mai implicați în cetate, cam ca la începutul anilor 1990. Victor Rebengiuc seamănă cu această imagine, este motivul pentru care i-am dedicat această ediție. Pe de altă parte, când ne ducem să cerem înaltul patronaj al președintelui discuția este foarte serioasă. Patronajul nu se dă de la sine, că l-ai mai avut... Nu, este pur și simplu o dezbatere a proiectului, ni se cere un fel de manifest, apoi trebuie să susținem proiectul ceea ce am făcut.

Victor Rebengiuc în spectacol
Victor Rebengiuc în spectacol

Atunci i-am propus președintelui decorarea lui Victor Rebengiuc în cadrul festivalului cu un grad mai mare decât fusese decorat anterior. Și m-a impresionat foarte tare deschiderea președintelui și susținerea pe care el ne-o arată discret de trei ani: și de astă dată, în foarte scurt timp, ni s-a acordat înaltul patronaj și ni s-a comunicat că Victor Rebengiuc va fi decorat în cadrul Festivalului. Un moment pe care nu-l voi uita niciodată: a fost decorat singur și toată atmosfera aceea, ritualul, ceremonia din timpul decorării au fost în sine, o ceremonie de decorare a întregii bresle.”

Radio Europa Liberă: Mulțumim foarte mult, Marina Constantinescu.

XS
SM
MD
LG