Linkuri accesibilitate

Florin Lăzărescu: „Nimeni nu credea în propaganda comunistă” (VIDEO)


Florin Lăzărescu: „În comunism te dezinformau alții, azi te dezinformezi singur”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:09:58 0:00

Florin Lăzărescu: „În comunism te dezinformau alții, azi te dezinformezi singur”

Despre dezinformare în România comunistă, de vorbă cu un scriitor şi scenarist de la Iaşi.

În cadrul proiectului „Antinostalgia, privind spre viitor”, Iulian Ciocan a discutat cu scriitorul şi scenaristul de la Iaşi Florin Lăzărescu despre (dez)informare în România ceauşistă, despre literatură ca mijloc de afirmare a minciunii, dar şi ca subminare a utopiei comuniste, şi despre rolul bancurilor în cotidianul ceauşist.

Europa Liberă: Florin, pe ce căi ajungea dezinformarea comunistă la tine, copilul de până la revoluție?

Florin Lăzărescu: „Cred că pe căi oficiale, nu erau alte căi, alea de radio-tv. Și n-aveai de ales în privința asta. Dezinformarea, nu știu, la nivel de sistem. În rest, exista o întreagă zvonistică, de la cum funcționează sistemul în comunism, până la sectanții care fură copii și le beau sângele. Și asta e o formă de dezinformare, fake news, cum sunt și astăzi bunăoară. Dar controlai mult mai ușor. Marea diferență pe care o văd eu între acum și atunci e că în comunism te dezinformau alții, azi te dezinformezi singur. Foarte multe dintre canalele astea media pe care le ai, spre surprinderea mea, nu-s folosite pentru informare, ci, în continuare, zvonistica, știrile false funcționează, chiar mai anapoda decât în comunism.”

Europa Liberă: E și un torent de informaţii care îți produc un fel confuzie, dar uite literatura, ea era într-o ipostază dublă, nu? Era și un mijloc de dezinformare, și afirmare a minciunii, dar conținea uneori și aluzii ce subminau utopia comunistă…

Florin Lăzărescu: „Eu țin minte din comunism foarte bine, oamenii nu erau așa dezinformați. În sens că exista o totală neîncredere. În sat la mine, la Doroșcani, undeva lângă Iași, vreau să spun că dădeam cărți și le citeau cel puțin 50 de oameni în sat. Fără exagerare. Și nimeni nu citea cărți de propagandă a comunismului. Nu am văzut nici măcar un singur om. Uneori aveai obligațiile cu ulei, cu zahăr, cu nu știu ce, dar nu funcționau, adică lumea nu credea.

Eu am fost pionier, am fost comandant de unitate, dar nici noi, fiind copii, nu credeam în propaganda aia, ni se părea doar o mascaradă. Eu am fost, inclusiv, la forumuri pionierești, 99 la sută dintre copii știau că e o mascaradă chestia aia, adică se bucurau de o excursie gratis. Da noi aveam ședințe de astea, de analiză, și făceam asta ca un fel de teatru la modul absurdului, în sens că fiecare venea cu un text pregătit de domnul director de la școala comunală, pe care o citeai și plecai pentru o săptămână în excursie. De la 9 la 11 cred că erau ședințe plenare, dat toată lumea se juca bâza în spate, se pocneau. Nimeni nu credea în propaganda aia.”

Europa Liberă: Deci, era un fel de ipocrizie?

Florin Lăzărescu: „Da, era ipocrizie. Adică, eu eram surprins la un moment dat, cînd am vorbit nici nu mai știu cu cine, cu Sandu, cu Vakulovski, sau nu știu cine din Basarabia și spunea Băi, noi credeam în chestiile alea...”

Europa Liberă: Și eu credeam, Florin, și eu credeam...

Florin Lăzărescu: „În experiența mea de june, nimeni nu credea, toți știau că e o mascaradă. ”

Europa Liberă: Foarte ciudat. Vreau să te întreb despre bancuri. Existau bancuri care făceau mișto de raiul comunist și de Ceaușescu? În ce măsură șubrezeau acestea încrederea în comunism?

Am avut câțiva oameni care s-au opus sistemului, restul au trăit așa, au jucat teatru absurd...

Florin Lăzărescu: „Existau foarte multe și nu șubrezeau cu absolut nimic, dovada e că România e printre ultimele țări care au încheiat-o cu comunismul. Ele funcționau, existau unele foarte bune, unele, dacă te gândești astăzi dintr-o perspectivă, absolut idioate, de preșcolari, glumă de preșcolari. Sunt și unele geniale, dar oricum n-au șubrezit nimica. Lucrurile sunt evidente: am avut câțiva oameni care s-au opus sistemului, restul au trăit așa, au jucat teatru absurd. E o evidență, nu că o spune Florin Lăzărescu.”

Europa Liberă: Dar cum accepta un copil această nepotrivire dintre ceea ce învăța la școală și ceea ce-i arăta bancul?

Florin Lăzărescu: „O luai ca pe o glumă, acuma eu personal vorbesc. Ca-ntr-un banc cu Bulă, era viața ta, nu făceai distincție între viața politică, viața socială, era viață și, dacă era o glumă bună, râdeai de ea, dacă nu, nu.

Să dau foarte pe scurt exemplul unui banc bun care rezistă și astăzi. Brejnev, Ceaușescu și cine-o mai fi se duc la președintele american și le-arată ăsta un ceas cu cuc care imita oamenii, specific. Dimineața cânta cu-cu! vă rugăm, poftim la lucru! la amiază cu-cu! Pauză de lucru!, iar seara cu-cu! s-a-ncheiat ziua de lucru! Iar la ruși același ceas cânta cu-cu! treceți dracului la lucru! La prânz cu-cu! pauză de lucru! și la sfîrșit era cu-cu! program prelungit de lucru! La români, cucul cela, ceasul cu cuc, pus la intrarea în fabrică cânta cu-cu! ați venit și voi la lucru? la prânz cânta cu-cu! mai e careva la lucru? și seara cu-cu! mâine mai veniți la lucru? Deci, asta arată atitudinea totală a românilor, de delăsare. Adică, bancul ăsta îți spune că românii aveau și ei o frică, până la urmă nici nu se temeau de sistemul comunist sau de Ceaușescu, care chipurile montase asta.

Din perspectiva mea, oamenii nu trăiau cu așa mare frică. Erau intelectualii, erau niște oameni care chiar credeau în libertăți. La nivel de om simplu, nu cred că era o spaimă, o groază, cel puțin de când m-am născut, în 74, ca să lămurim lucrurile, n-am prins oameni îngroziți de comunism. Deși au mai fost tot felul de situații.”

Europa Liberă: Ceea ce spui, pare un pic diferit de situația din Uniunea Sovietică. Dar uite, de exemplu în Uniunea Sovietică exista părerea că unele bancuri indecente despre Brejnev erau chiar creația securiștilor, se poate spune așa ceva și despre...?

Florin Lăzărescu: Da, asta circula și la noi, pe vremea lui Ceaușescu am auzit, chiar din comunism. Că-s făcute. Adică am auzit inclusiv varianta asta. Nu, eu nu cred. Eu cred că avem nevoie de-o poveste frumoasă, să ne deghizăm și cred că, practic, am compensat lipsa noastră de inițiativă... noi luptăm cu bancuri... nu, tată, nu lucrezi cu bancuri. Adică, muncitorii ăia de la Brașov, care s-au opus ăla care și-a dat foc pe schiuri, pe pârtie – aia-s oameni care chiar s-au opus. Dinescu, Goma, vorbim de oameni care chiar s-au opus, nu că au spus două bancuri. Eu m-am trezit spunând la ora de engleză în clasa a cincea fredonând „Old MacDonald Had A Farm”. M-a întrebat de unde știi tu melodia asta? Și am spus de la Vocea Americii! Azi. Și m-a luat azi de-o parte profesoara și mi-a spus: nu mai spui asta niciodată public. Și pe urmă și diriginta a spus: nu glumi, Florin, să nu mai spui asta în timpul orei, că ascultați Vocea Americii. Asta în clasa a cincea, la o oră de engleză.

Europa Liberă: Dar, uite, pentru că ai pomenit de Vocea Americii, era și Europa Liberă, deci, cumva, aceste posturi de radio distrugeau toată propaganda socialistă.

Florin Lăzărescu: „Da, apropo, asta da, dar toată lumea știa asta. Un bătrân avea un radio cu lămpi și asculta Vocea Americii cu sfințenie. Vocea Americii, Europa Liberă. La mine în casă nu știu ce era, știu că Vocea Americii chiar ascultam. Aveam gingluri, oameni, povești. Și acum am o amintire așa, rămasă în ceață, mă interesa pe mine mult un bulgar ucis cu umbrela, otrăvit, știu că a fost discuția pe care am ascultat-o așa, ca pe-o telenovelă, cred că la Vocea Americii.”

Mihai Poiată (cineast): „Acum, în Rusia, are loc un proces de remilitarizare a conștiințelor”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:34:56 0:00

Europa Liberă: Și o ultimă întrebare, Florin, care cumva urcă mai sus de cotidian. Exista dezinformarea regimului ceaușist, dar în ce măsură aceasta mai lăsa loc dezinformării venite de la Kremlin, dată fiind relația complicată dintre București și Moscova?

Florin Lăzărescu: „Eu vorbesc despre mine. Sunt oameni care au simțit, care s-au gândit la asta... Vorbesc despre mine, am fost fascinat de Tânăra Gardă a lui Fadeev, am citit cărțile lui la greu și mi-au plăcut și m-au entuziasmat, pentru că-s bine scrise, de exemplu. Și am mai citit niște cărți din astea, fără să-mi dau seama, adică cărți rusești, adică un roman. Nu-mi aduc aminte autorul, eu testam cărți în bibliotecă, răsfoiam și dacă-mi plăceau le luam acasă. Un roman, Buruiana numit, un roman dostoievskian, unul care-și omorâse cu un topor vecinul pentru pământ. Ăla era un roman comunist, da l-am citit că-mi plăcea ca literatură. Nu m-am dus a doua zi să vorbesc despre colhozuri. Dar literatura asta de propagandă a circulat, adică au ajuns niște cărți și la mine.”

XS
SM
MD
LG