Linkuri accesibilitate

O expoziție eveniment care abordeaza discrepanțele sociale și provocările lumii în care trăim.

După succesul din 2015, renumitul artist plastic român a expus pentru a doua oară timp de o lună de zile invitat special fiind Consiliului Europei. Într-un interviu cu Europa Liberă realizat după expoziția de la Strasbourg, Florian Doru Crihană vorbește despre o serie eveniment care abordeaza sub titlul „Fericirea clasei mijlocii” discrepanțele sociale și provocările lumii în care trăim. După o carieră încununată de succes și sute de premii, Florian-Doru Crihană a atras atenția presei internaționale în anul 2014, când publicația „Le Monde” i-a publicat lucrarea „Valoarea sărăciei”. Temele sale sunt filozofice si sociale, iar tehnica de ulei pe carton, unică. Cu studii de inginerie, Crihană este considerat unul dintre cei mai sofisticați și profunzi artiști ai timpurilor noastre, capabil de a expune într-o cheie satirică și cu un umor fin probleme fundamentale ale lumii contemporane.

Europa Liberă: Domnule Crihană, după 2 ani, încă o expoziție la Strasbourg, după ce lucrarile dumneavoastră au fost selectate de juriul Clubului de Artă al Consiliului Europei pentru a fi expuse, timp de o lună, în cel mai important spațiu expozițional din cadrul Palatului Europei de la Strasbourg. Cum a fost revederea cu Strasbourgul? Prezenta mare a publicului vă va stimula să mai reveniți aici?

Florian Doru Crihană: „Aș vrea să revin, mai ales că încep să se obișnuiască cu prezența mea. Totuși, față de data trecută m-am simțit mai închis, deoarece Palatul Europei este o „cazemată”, din punctul de vedere al securității. Mi-a plăcut să stau în interior și să primesc oaspeți. A fost o acțiune reușită, este o bilă albă pentru cariera mea. Chiar dacă nu este un mediu artistic, un muzeu de artă contemporană, dar la nivel politic, ceea ce fac eu, are un impact important pentru evoluția mea artistică.”

Europa Liberă: Lucrările dumneavoastră au mai mereu și o cheie politică. Aș vrea să vorbim despre noua serie „Fericirea clasei mijlocii”, pe care ați lucrat-o, dar pe care încă nu ați expus-o. Titlul acestei serii ne duce cu gândul la noi toți. Este filozofic, este economic…este despre fiecare dintre noi. Cum v-a venit ideea de a crea o astfel de serie, cu o astfel de temă?

Florian Doru Crihană: „Ideea mi-a venit observând societatea. Pe stradă, în autobuz, în metrou, am observat comportamente ale tinerilor, adulților, ieșite din comun, într-un sens negativ. În lucrările mele fac o comparație între noi, clasa mijlocie, cei bogați cu piscine, vile și mașini scumpe, și cei săraci, cei fără adăpost. De asemenea, abordez și chestiunea tehnologiei. Folosirea la extrem a telefoanelor mobile, a calculatoarelor, care inlocuiesc contactul direct. Uităm să ne întoarcem în natură, facem din aceste aparate fericirea noastră. Altceva nu ne satisface.”

Europa Liberă: Noi uităm să ne întoarcem la natură, dar natura nu uită să se întoarcă la noi. În timp ce vorbim, aici, în Pădurea Neagră din Germania, unde facem acest interviu, plouă. Vorbiți-ne despre tehnicile pe care le-ați folosit și despre personajele care apar în lucrările dumneavoastră.

Florian Doru Crihană: „În general, vreau să arăt cât de caraghioși suntem în unele situații, cât de mult exagerăm și nu ne dăm seama de faptele noastre, revenim dintr-un concediu și ne năpustim asupra telecomenzii televizorului, copiii se urcă în autobuz cu telefonul la ureche și coboară cu telefonul la ureche. Sunt o grămadă de pericole care, pe vremea mea, reprezentau o stare de alertă, iar acum este pe dos: copilul are grijă de telefon, si este atât de concentrat pe el, încât uită de ghiozdan, de cravată etc. Un terorist poate să intre într-o cafenea, să pună o bombă pe masă și apoi să iasă și să o detoneze, pentru că nimeni nu este atent. Toată lumea este cu ochii în telefon. Eu nu am telefon mobil. Este forma mea de protest. Pot să trăiesc fără el. Folosesc foarte mult tehnica modernă, calculatorul, dar atât cât trebuie.”

Europa Liberă: Locuiți în Galați, România. Un oraș supranumit „roșu” de o viață. Nu este un oraș recunoscut pentru viața lui culturală, desi eu as contrazice această preconcepție. Dar, să spunem, că privit „din avion”, cei mai mulți români asta ar spune. Are seria „Fericirea clasei mijlocii” elemente din Galați? Sau este o serie globală?

Florian Doru Crihană: „Este o serie globală, dar are clar o componentă de Galați, pentru că toate observațiile mele sunt făcute în Galati și inspirația mea vine din viața mea la Galați. Bat orașul în lung și lat în fiecare zi și sunt foarte atent la ce se întâmplă în jurul meu prin instituțiile în care circul.”

Europa Liberă: Terorismul a devenit frica europeană numărul 1. Mai ales in Occident, căci în Est, în țări ca România, nu este percepută ca fiind o amenințare de zi cu zi. În Occident auzim de atacuri cu bombă, de celule teroriste, de pregătirea unor atacuri teroriste. Lucrările Dvs. sunt create într-un oraș liniștit de provincie din România. Ați abordat și această temă, a terorismului, în seria „Fericirea clasei mijlocii?”

Florian Doru Crihană: „Sunt, in această serie, relatate momente în care noi nu suntem atenți. Mie nu imi place această temă. Dar dacă m-aș ocupa un an de zile de această temă, aș arăta lumii cât de neatenți suntem și câte lucruri ne scapă, și de ce acest fenomen se infiltrează in viețile noastre, cum de la niste elemente sporadice poate ajunge un fenomen. Eu pot exprima grafic elementele la care nu suntem atenți. Am și o fire riguroasă, tatăl meu a fost militar, am făcut un liceu de marină, totul la mine s-a legat de disciplină în viață, de atenție față de celălalt, de apărare, de apărarea națiunii noastre. Mie aproape imi vine să râd de Europa! Nu faptul că primește migranți, ci că nu știe să se comporte cu această nouă societate. Nu știm să ne comportăm cu acești oameni necăjiți și săraci din Africa și Asia.”

Europa Liberă: Seria dumneavoastră se numește „Fericirea clasei mijlocii”, și nu ”Nefericirea clasei mijlocii”.

Florian Doru Crihană: „Este o ironie, evident. Dar și eu mă încadrez aici. Uneori abia aștept să ajung acasă, știu că este un film și mă simt fericit să văd acel film. Este adevărat? Sunt fericit? Nu. Nu sunt. Am o lucrare în care am desenat un om fără adăpost, care doarme lângă ieșirea din metrou într-un sac jerpelit, alături este câinele lui, tot jerpelit, și niste sticle goale pe care vrea să le vândă. Doarme intins pe o baghetă frantuzească. El este linistit, nu il deranjează nimeni. Probabil că este foarte devreme dimineața, și pe sub el, care este desenat supradimenstionat, trec coloane de corporatisti. Intrebarea este…cine este mai fericit? Boschetarul, sau această gloată de oameni înregimentați? O întrebare pe care ar trebui să ne-o punem cu toții…De ce avem nevoie pentru a fi fericiti?”

XS
SM
MD
LG