Linkuri accesibilitate

Fermierii polonezi blochează iar frontiera cu Ucraina. Cer limitarea importurilor


Fermierii polonezi au organizat marșuri în coloană cu zeci de tractoare în marile orașe, provocând ambuteiaje și blocaje în trafic.
Fermierii polonezi au organizat marșuri în coloană cu zeci de tractoare în marile orașe, provocând ambuteiaje și blocaje în trafic.

Agricultorii din Polonia au ieșit din nou în stradă, organizând proteste și blocaje pe unele trasee naționale și la frontiera cu Ucraina. Printre marile nemulțumiri invocate se numără și importurile de produse agricole ieftine din țara vecină.

Relațiile dintre Varșovia și Kiev, în ciuda sprijinului pe plan politic și militar, au fost afectate de problemele economice generate de importurile ieftine de produse agricole, ce duc la scăderea prețurilor și provoacă pierderi agricultorilor din Polonia.

În plus, fermierii polonezi mai susțin că deschiderea pieței Uniunii Europene pentru produsele ucrainene cauzează și o concurență neloială, întrucât multe nu respectă standardele cerute pe piața unică, notează AFP.

Vineri, 9 februarie, agricultorii au demarat mai multe proteste la punctele de trecere ale frontierei și au blocat unele șosele, provocând ambuteiaje și în marile orașe, unde coloane lungi de tractoare au mers cu viteză redusă.

„Nu avem altă alegere”, a spus Marcin Wilgos, unul din organizatorii protestului din Dorohusk, de lângă frontiera cu Ucraina.

„Abundența de produse din Ucraina, realizate fără a respecta standardele și procedurile UE, este o povară uriașă pentru noi”, a adăugat fermierul, care pledează pentru noi restricții la import.

Acțiuni de protest sunt organizate în cel puțin 250 de locații, iar cea mai mare organizație a fermierilor polonezi a transmis că ele vor continua până la 10 martie. La punctul de trecere Medyka, în jur de 100 de fermieri și 50 de mașini au blocat circulația, potrivit Reuters.

Proteste ale fermierilor au loc și în Franța, Belgia, Portugalia, Grecia, Spania și Germania, unde printre revendicări se numără și relaxarea măsurilor UE privind schimbările climatice.

„Astăzi, întreaga Europă este în flăcări. A sosit Green Deal, care ne-a distrus gândirea noastră despre agricultură”, a declarat unul dintre protestatarii polonezi, Wieslaw Gryn, pentru postul privat de televiziune TVN24, la punctul de trecere a frontierei Hrubieszow.

„Nu suntem împotriva soluțiilor pro-ecologice, dar acestea trebuie să fie convenite cu fermierii.”

„Cerințe legitime”

Întrebat despre protestele fermierilor, ministrul polonez al agriculturii, Czeslaw Siekiervski, a declarat pentru postul public de radio Polskie Radio că aceștia au „așteptări și cerințe legitime” când vine vorba de limitarea importurilor excesive din Ucraina.

Fosta guvernare de dreapta a Poloniei a interzis importurile de grâne din Ucraina, interdicția fiind menținută și de noul guvern pro-UE de la Varșovia, venit la putere în urma alegerilor din octombrie 2023.

Siekiervski a spus că Polonia se află în discuții bilaterale cu Ucraina pentru a rezolva problema importurilor excesive, dar nu a exclus că noi interdicții ar putea fi introduse și pentru alte categorii de produse.

„S-ar putea să fie necesare pentru zahăr, dacă volumele importate sunt prea mari. S-ar putea să fie necesare pentru păsările de curte”, a mai declarat oficialul, menționând că subiectul va fi discutat în cadrul negocierilor cu Kievul.

  • 16x9 Image

    Cristian Bolotnicov

    Sunt istoric devenit jurnalist cu timpul. Între 2021 și 2023, am lucrat ca reporter la Agora.md, acoperind teme de politică internă și externă, justiție și tehnologie. În prezent, sunt bursier în cadrul programului Vaclav Havel al Europei Libere.

XS
SM
MD
LG