Linkuri accesibilitate

Marinarii ucraineni reținuți în strâmtoarea Kerci au fost acuzați de „trecere ilegală a frontierei” (VIDEO)


Marinar ucrainean escortat de un polițist rus la Simferopol, Crimea, noiembrie 2018.
Marinar ucrainean escortat de un polițist rus la Simferopol, Crimea, noiembrie 2018.

Președintele Petro Poroșenko susține că Rusia ar masa trupe în lungul graniței cu Ucraina.

Toți cei 24 de marinari ucraineni, reținuți pe 25 noiembrie de paza de coastă rusă, au fost puși oficial sub acuzare pentru „trecere ilegală a frontierei”. Informația vine de la avocatul unuia din marinari.

Este vorba de echipajele celor trei nave ucrainene, sechestrate de Rusia în apropierea coastelor peninsulei Crimeea, în timp ce încercau să treacă din Marea Neagră în Marea Azov, prin strâmtoarea Kerci.

Rusia a sechestrat vase ucrainene într-o confruntare navală
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:04 0:00

Avocatul unuia din marinari a precizat că acuzația a fost formulată încă din 27 noiembrie, la numai două zile de la incidentul considerat prima confruntare deschisă între Ucraina și Rusia din 2014, când Rusia a anexat abuziv peninsula ucraineană Crimeea.

Tot atunci a început războiul secesionist din estul Ucrainei, în care Moscova sprijină activ milițiile separatiste, pro-ruse. Fapt negat cu vehemență, până acum, de Moscova.

Pe 29 noiembrie, un alt avocat al unui marinar ucrainean anunța că 21 din cei reținuți erau transferați din Crimeea la penitenciarul Lefortovo de la Moscova. Iar autoritățile ruse informau că trei marinari, răniți în timpul incidentului din 25 noiembrie, primeau îngrijire medicală într-un centru de detenție. Nu se știe unde.

În urma incidentului, Ucraina a impus legea marțială pe 30 de zile în regiunile de graniță și acuză Rusia că blochează navele comerciale ucrainene care ar vrea să ajungă sau să plece în porturile ucrainene din Marea Azov, Mariupol și Berdiansk.

Ce cred ucrainenii despre legea marțială
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:42 0:00

Liderii occidentali, începând cu toate țările din G7, au cerut Rusiei să elibereze navele și echipajele ucrainene. Dar pentru moment, Uniunea Europeană este singura care a anunțat că va prelungi în decembrie, cu încă șase luni, sancțiunile impuse deja Rusiei.

Între timp, președintele ucrainean Petro Poroșenko a cerut din nou „Germaniei și aliaților” să-și întărească prezența navală în Marea Neagră, pentru a confrunta Rusia cu un front comun.

Președintele Ucrainei Petro Poroșenko
Președintele Ucrainei Petro Poroșenko

Într-un interviu, acordat pe 2 decembrie concernului media german „Funke”, Poroșenko a mai spus că Rusia ar masa trupe în lungul graniței cu Ucraina pentru că ar intenționa să preia controlul. „Moscova încearcă să creeze un coridor din Donbas în Crimeea, blocând porturile Mariupol și Berdiansk”, a spus Poroșenko. Nu este prima dată că președintele ucrainean cere aliaților occidentali să trimită mai multe vase în Marea neagră. Purtătoarea de cuvânt NATO a reacționat deja la primul apel al președintelui, afirmând că Alianța are deja „multe vase în Marea Neagră și că-și calibrează mereu prezența în funcție de situația din regiune”.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG