Linkuri accesibilitate

Fantasmele salvării duc la hecatombe...


Am uneori sentimentul că trăiesc în atmosfera Muntelui vrăjit, romanul lui Thomas Mann, că prea puține lucruri s-au schimbat de la 1914 încoace. Umanismul occidental ori, altfel spus, umanismul burghez, este din nou acuzat de toate păcatele lumii: egoism plutocratic, intelectualism narcisist, sexism, rasism, orientalism și câte altele. Valorile burgheze, adică valorile liberale, sunt stigmatizate drept iremediabil filistine, lipsite de „grandoare istorică”. Un autor britanic ne spunea la un moment dat că neo-liberalismul a făcut mai multe victime decât terorismul. Omul recent, cum îl numește H.-R. Patapievici, își imaginează că a învins, că lupta s-a încheiat în favoarea sa. Criza economică ar fi picătura care a umplut paharul. Omul recent a uitat - dacă a știut vreodată - ce a fost Războiul Rece, ce a însemnat victoria valorilor liberale între care, mai presus de toate, recunoașterea libertății umane ca principiu universal, non-negociabil și de la sine înțeles.

Recunosc că nu mă las copleșit de „declinismul” și „crizismul” la modă. Prefer cărțile solide, documentate, analizele oneste și raționale. Nu cred că valorile liberale sunt pe ducă, deși ele sunt cumplit sub asediu; nu sunt câtuși de puțin convins că trăim amurgul lor. Mă tem de pesimismul neo-spenglerian și de alte scenarii apocaliptice. Nu cred că liberalismul este echivalent cu ateismul secular. Nu văd o incompatibilitate între liberalism și creștin-democrație. Nu cred că religiile seculare, aceste surogate ale sacrului, au dreptul să colonizeze și să ipotecheze universul emoțional al omului. Nu cred că Occidentul trebuie să-și ceară perpetuu iertare ca parte a unui ritual masochist dictat de instanțele variilor corectitudini istorice. Nu cred că sionismul este rasism. Nu cred că „zeul evreului este banul”, cum a scris fondatorul materialismului istoric. Nu cred că Vaticanul și Germania au conspirat împotriva Serbiei. Nu cred că Statele Unite sunt vechiul și noul Satan.

Nu cred că Marx are răspunsuri convingătoare la provocările timpurilor noastre. Nu cred că marxismul ori anarhismul, în oricare din încarnările lor, pot oferi altceva decât ceea ce Max Weber numea excitație sterilă. Nu cred că Marx este mai actual decât Aron, Hannah Arendt, Berlin, Gellner, Hayek, Kołakowski ori Popper. Nu cred că Badiou, Balibar și Žižek sunt mai profunzi decât Arendt, Aron și Lefort. Prefer să recitesc discursurile lui Winston Churchill decât să mă auto-flagelez citindu-le pe acelea ale lui Hugo Chávez. Nu cred că libertatea este „necesitatea înțeleasă”. Înțeleasă de către cine? De vreun auto-desemnat comandament al Rațiunii universale de genul iluminiștilor radicali despre care scrie Jonathan Israel într-o carte care ar trebui tradusă cât mai curând și în românește (Radical Enlightenment: Philosophy and the Making of Modernity 1650–1750, Oxford University Press, 2002)?

Nu cred că Friedrich Engels, a cărui excelentă biografie scrisă de Tristram Hunt (Marx’s General: The Revolutionary Life of Friedrich Engels, Picador, 2010) am citit-o, când a apărut, pe nerăsuflate, avea intuiții mai adânci despre religie și istorie decât Søren Kierkegaard, deși au audiat amândoi la Berlin, în 1840, prelegerile lui Schelling despre filosofia revelației. Nu cred că Rosa Luxemburg avea dreptate când spunea că alternativa este socialism sau barbarie. Secolul al XX-lea a demonstrat că este posibilă catastrofica experiență numită socialism (național ori internațional) și barbarie. Nu cred că trăim în „era falimentului democrației liberale”. Cred că dezideratul retestării „ipotezei comuniste” este absurd, iresponsabil și cinic. Pe scurt, obscen.

În vremuri precum acestea pe care le trăim acum ar fi bine să-l recitim pe Max Weber și să medităm la distincția fundamentală dintre etica convingerilor absolute și etica responsabilității. Fantasmele salvării, nu voi osteni să o spun, rentează doar pe termen scurt. Pe lungă durată însă, ele duc la hecatombe...

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG