Linkuri accesibilitate

Sacrificiul evreilor pentru România. O recunoaștere târzie


O acuarelă a lui Arnold Dagani, 1942, Mogilev

Klaus Iohannis a promulgat Legea de construire a monumentului dedicat eroilor evrei care şi-au dat viaţa pentru România în Primul Război Mondial.

Sunt rare momentele de generozitate ale parlamentarilor români față de minoritățile din România, de aceea este surprinzător că nimeni nu s-a opus în Camera Deputaților când s-a votat Legea prin care evreii care au murit pentru România în Primul Război Mondial să fie comemorați printr-un monument. Nu e primul gest de acest fel, doar că vine cu întârzire. Turcii și tătarii din România au fost omagiați de Regele Carol I prin finanțarea Marii Moschee din Constanța, dedicate „loialității comunității musulmane” în Războiul de Independență din 1877-1878, dus împotriva Imperiului Otoman. Moscheea a fost contruită în perioada 1910-1913 și încă i se mai spune „Geamia Regelui“ sau Kral camisi.

După nenumăratele episoade de antisemitism derulate în istoria autohtonă, evreii din România vor avea un monument dedicat sacrificiului făcut de membrii acestei comunități care au murit în Primul Război Mondial. Conform unui studiu semnat de Emanuel Bălan, liderul evreilor din Târgu Neamț, circa 23.000 de evrei au făcut parte din armata română în prima conflagrație mondială. Recensământul din 1912 arată în plus că populația evreiască din România ajungea atunci la 241.088, din care 228.430 nu erau cetățenii niciunui stat.

O situație care indică marginalizarea aceastei comunități, cu toate că una dintre condițiile cancelarului german, Otto von Bismark pentru recunoașterea independenței României, la Congresul de la Berlin (13 iunie-13 iulie 1878) a fost acordarea cetățeniei române tuturor evreilor din țară. Ion Brătianu și Mihail Kogălniceanu, reprezentanții României la tratativele de pace, n-au acceptat acestă condiție. După cum explica Neagu Djuvara, liderii români socoteau că masa de imigranți a evreilor din Moldova „nu era destul de asimilată” și dacă primeau egalitate de drepturi „ar fi fost o piedică pentru dezvoltarea burgheziei române”. Kogălniceanu și Brătianu au acceptat doar naturalizarea evreilor în mod individual (Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor, Humanitas 1999). De fapt, cei doi au plecat la Berlin fără să știe dacă independența va fi recunoscută sau nu.

Această reticență față de străini a fost o permanență a istoriei României: după terminarea Primului Război Mondial, liderii de la București au continuat să refuze să accepte clauzele Tratatului de Pace referitoare la acordarea de drepturi cetățenești egalitare minorităților. Au căzut două guverne, înainte ca generalul Constantin Coandă să semneze cu puterile aliate „Tratatul asupra minorităților”. Prevederile acestuia au fost incluse în Constituția din 1923.

Klaus Iohannis, un președinte provenit din minoritatea germană a promulgat Legea de construire a monumentului dedicat eroilor evrei care şi-au dat viaţa pentru România în Primul Război Mondial. Monumentul urmeză să fie finanțat de ministerul Apărării și să fie gata în următoarele 18 luni.

Cu toate că nu primiseră cetățenia, evreii din România și-au demonstrate loialitatea război: aproape o mie dintre ei au murit în război, peste 700 au fost răniți, în jur de 500 au căzut prizonieri, iar 3000 au fost declarați dispăruți. În același timp, mulți dintre cei rămași acasă și-au pus la dispoziția armatei casele, comunitățile au transformat școlile și liceele evreiști în spitale, iar sinagogile în locuri de carantină.

Monumentul care va fi dedicat sacrificiilor făcute de comunitatea evreiască din România în Primul Război Mondial este o recunoaștere târzie a meritelor unei minorități care a fost prigonită mai bine de un secol.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG