Linkuri accesibilitate

„Ca istoric ar trebui să rămâi! În curând se vor petrece în țara asta evenimente, întorsături extraordinare...”


O evocare a istoricului Șerban Papacostea de către prof. univ. Konrad Gündisch de la München.

La București s-a stins din viață în Vinerea Mare, unul din istoricii de cea mai înaltă valoare ai ultimilor cinzeci de ani, Șerban Papacostea, un om de cultură cu totul deosebit și un pedagog înăscut, care a format intelectual numeroși discipoli. Victor Eskenasy a stat de vorbă cu unul din discipolii săi emigrat în Occident, profesorul Konrad Gündisch, director între anii 1993-2013 al Institutului Federal pentru Cultura și Istoria Germanilor din Europa de Răsărit, cu sediul la Oldenburg.

În mod neobișnuit, nici Academia Română, nici Institutul de Istorie Națională „Nicolae Iorga”, al cărui director a fost Șerban Papcostea după 1989, nu s-au învrednicit să dea măcar un comunicat de presă la moartea lui. Un om cu o statură morală impecabilă, cu vederi pro-monarhice în anii de după 1989, istoricul, în ciuda marii sale notorietăți, nu s-a bucurat de un tratament foarte uman din partea autorităților culturale. Excepția o constituie universitarii de la Constanța, unde în calitate de specialist strălucit în istoria Mării Negre, a predat în ultimele două decenii, și numeroșii săi discipoli, mai tineri sau mai vîrstinici, între care se numără, stabilit de decenii în Germania, și prof. univ. Konrad Gündisch.

Prof. univ. Konrad Gundisch
Prof. univ. Konrad Gundisch

Konrad Gündisch s-a născut la Sibiu în 1948, orașul în ale cărei arhive Șerban Papacostea a studiat atunci cînd i s-a permis să-și dea doctoratul, după ani de persecuții politice. În casa părinților săi, istorici de renume, ce au lăsat în urmă o colecție inestimabilă de documente ale istoriei sașilor în Transilvania, Konrad Gündisch l-a și întîlnit, așa cum evocă momentul în interviul ce urmează.

Cercetător la Institutul de istorie și arheologie din Cluj-Napoca, între anii 1971-1984, avea să urmeze un curs profesional ascendent în Germania, asistent univ. la Universitatea din Tübingen (1986-1991), director al Centrului de Cercetări Transilvane la Gundelsheim (1991-1993), cercetător științific, iar din 2005 director adjunct științific la Institutul Federal pentru Cultura și Istoria Germanilor din Răsăritul Europei din Oldenburg (1993-2013), director la Institutul pentru Cultura si Istoria Germana din Sud-estul Europei de pe lânga Universitatea München (2013-2015).

În tot acești ani relația sa specială cu Șerban Papacostea, transformată într-o prietenie profundă, a continuat fără întrerupere și i-am cerut să-i evoce figura în cuvinte simple, profesorul nostru cerînd ca la plecarea sa să nu pronunțăm discursuri funerare. Konrad Gündisch:

În amintirea profesorului Șerban Papacostea
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:39 0:00
Link direct

XS
SM
MD
LG