Linkuri accesibilitate

Evacuare în masă la Orenburg. Inundațiile din Rusia și Kazahstan forțează zeci de mii de oameni să-și părăsească locuințele


Inundații în localitatea Zarecinoe, regiunea Orenburg, Rusia, 11 aprilie.
Inundații în localitatea Zarecinoe, regiunea Orenburg, Rusia, 11 aprilie.

Oficialii din sudul Rusiei au început evacuarea în masă a orașului Orenburg, după ce situația inundațiilor a devenit „critică” din cauza ploilor abundente și a topirii rapide a zăpezilor, pe fondul unor temperaturi neobișnuit de ridicate pentru acest sezon.

Râurile umflate din zonele de la granița dintre Rusia și Kazahstan au făcut ravagii în ultima săptămână, forțând zeci de mii de oameni să își părăsească locuințele. Imagini aeriene arată zone rezidențiale întinse acoperite de ape.

În sudul Rusiei, râul Ural a atins niveluri record la Orenburg, un oraș cu o jumătate de milion de locuitori, unde apa a crescut până la 11,43 metri pe 12 aprilie, de la 10,87 metri din ziua precedentă - cu aproape 2 metri peste pragul critic de 9,3 metri -, determinându-l pe primarul Serghei Salmin să ordone evacuarea în masă.

„Sirenele sună în oraș. Acesta nu este un exercițiu”, a declarat el într-o postare pe Telegram.

„Situația este critică. Nu pierdeți timpul”, a adăugat primarul.

Autoritățile orașului au declarat că se așteaptă ca nivelul inundațiilor să ajungă la 11,6 metri.

Mii de persoane au părăsit deja orașul Orenburg, unde 12.000 de case au fost inundate de săptămâna trecută, iar livrările de energie au fost limitate.

Guvernatorul din Orenburg, Denis Pasler, care a vorbit în timpul unei legături video cu președintele Vladimir Putin la sfârșitul zilei de 11 aprilie, a declarat că precedentul nivel record al râului Ural a fost de 9,4 metri în 1942, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

O creștere bruscă a temperaturilor - despre care unii experți spun că ar fi cauzată de schimbările climatice - a transformat inundațiile obișnuite de primăvară - care sunt frecvente în zone vaste de la frontiera dintre Rusia și Kazahstan - în cel mai grav dezastru din ultimele decenii.

Între timp, ministrul rus pentru situații de urgență, Aleksandr Kurenkov, a sosit pe 12 aprilie la Orsk, unul dintre cele mai afectate orașe, după ce un baraj din apropiere de pe râul Ural s-a rupt, în trei rânduri, în ultima săptămână, provocând moartea a cel puțin cinci persoane.

Aproximativ 5.100 de case au fost inundate în Orsk, ceea ce a dus la evacuarea a 2.500 de persoane, inclusiv peste 800 de copii, potrivit autorităților.

Mai mulți locuitori din Orsk au organizat chiar și proteste față de ceea ce au numit nivelul insuficient de despăgubiri care le-au fost oferite pentru daunele provocate de inundații.

Un val de furie cuprinde zonele inundate din Rusia
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:07 0:00

În regiuni mai îndepărtate din nord-estul Rusiei, în Siberia de Vest, creșterea bruscă a nivelului apelor râului Tobol, din regiunea Kurgan, la începutul zilei de 12 aprilie, a determinat evacuarea satului Kaminskoe, a anunțat Vadim Șumkov, șeful administrației regionale, pe Telegram.

„Nivelul apei la Kaminskoie, raionul Kurtamîș, continuă să crească. Acum este de 743 cm. Creșterea din timpul nopții a fost de 140 cm. Satul este evacuat”, a scris Șumkov, avertizând că inundațiile ar putea ajunge în zilele următoare în capitala regională Kurgan, un oraș cu 310.000 de locuitori.

Kurgan găzduiește o mare fabrică, Kurganmașzavod, care produce vehicule de luptă pentru armata rusă, utilizate pe scară largă în războiul din Ucraina.

În nordul Kazahstanului, aproximativ 100.000 de persoane, inclusiv peste 36.000 de copii, au fost evacuate, a anunțat ministerul kazah pentru Situații de Urgență, la 12 aprilie.

Pe fondul situației dificile în care se află, unii locuitori din zonele afectate de inundații au criticat aspru modul în care autoritățile au gestionat criza.

Oamenii știu că „o mare cantitate de apă” se îndreaptă spre satul nostru, a declarat, pentru serviciul kazah al Europei Libere, Nadejda, o locuitoare a satului Petrovka, din nordul Kazahstanului. „Nu s-a efectuat nicio lucrare împotriva inundațiilor. Primarul nu a făcut nimic. Oamenii de aici sunt obișnuiți cu inundațiile, dar când am auzit că nivelurile sunt atât de ridicate și că au depășit barajul, oamenii au fost copleșiți și au început să intre în panică.”

Nemulțumirile au izbucnit, de asemenea, în regiunea vestică a Kazahstanului, Atîrau, unde locuitorii, frustrați de reacția lentă a guvernului față de situația lor, au organizat un protest în orașul Qulsarî, pe 10 aprilie, cerând compensații financiare pentru pierderile materiale suferite.

XS
SM
MD
LG