Linkuri accesibilitate

Educația și minoritățile, un nou impas


Ministerul Educației Naționale la București

Președintele Klaus Iohannis a retrimis în Parlament modificările la Legea educației cerând clarificarea textului.

Președintele Klaus Iohannis a retrimis în Parlament modificările la Legea educației cerând clarificarea textului.

Corespondența zilei de la București cu Sorin Șerb
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:12 0:00
Link direct

Comunicatul, cumva criptic, susține că intervențiile parlamentarilor sunt neclare și că nedefinirea sintagmei „minoritate lingvistică”, o inovație în textul legii, face ca aceasta să fie ambiguă. Textul legii din 2011 vorbește în secțiunea 12 (articolele 45 și următoarele) despre educație în limbile minorităților naționale. În modificarea respinsă de președinte sintagma minoritate lingvistică apare abia la articolul 62 și pare să fie considerată de legiuitori drept o variantă liberă a conceptului de minoritate națională, fără a face explicit această echivalență. E posibil ca reticența președintelui să fie inspirată și de caracterul mai complex al discuției despre minoritățile lingvistice, subtilități care, în contextul actualelor valuri de migrație umanitară și economică nu pot fi expediate și nici anulate prin votul majoritar din Parlament. Legea românească ignoră aceste distincții.

Societatea românească este sensibilă la conceptul de minoritate, la fel de mult în cazul educației ca și în cel al sexualității. Ani îndelungați de îndoctrinare naționalistă au permis o mobilitate practică relativ redusă în domeniul educației în limbile minorităților iar legislația adoptată de-a lungul anilor nu a făcut excepție. Această sensibilitate este alimentată periodic de discursul naționalist care se face auzit în zone centrale ale politicii și societății românești. Diverse incidente excesiv mediatizate par să vrea să demonstreze că retorica naționalistă are sens și că minoritățile sunt în continuare insensibile la problemele și temele majorității. La Cluj, de pildă, învățământul universitar în limba minorităților a fost multă vreme subiect politic. La fel și susținerea doctoratelor sau a licențelor în limbile materne. Anul trecut, mii de persoane manifestau la Târgu Mureș din pricina desființării Liceului Romano-catolic, decizie care a pus în pericol pacea socială într-un oraș devastat la începutul anilor 1990 de lupte interetnice. Cumva chiar și insistența critică cu care se vorbește despre votul minorităților în probleme importante provine din reflexul rezidual de a-i considera pe minoritari doar niște anexe ale majorității căreia ar trebui să i se supună. Altminteri textul Legii educației e plin de bune intenții nepuse încă în practică (articolul 8, de pildă, prevede, alocarea a 6% din Produsul intern brut în educație, la care se adaugă 1% pentru cercetare).

Președintele Iohannis, profesor și fost inspector școlar, a făcut din educație o prioritate încă din discursul său inaugural, dar unii dintre cei care i-au fost aproape îl critică azi pentru că a abandonat și acest front. El a lansat în 2016 un proiect „România educată”, iar a treia și ultima etapă a acestuia urmează să se încheie în acest an cu „finalizarea rezultatelor proiectului: o viziune de țară și obiectivele de țară asupra educației și cercetării din România, pentru următorii 12 ani (2018-2030)”(amănunte aici) Slabe speranțe s-o facă.

Retrimiterea modificărilor la Camera Deputaților, care este instanța decizională, e un semn că președintele ar vrea să se țină măcar parțial de promisiune. Obiecțiile sunt legate, cum spuneam, de sintagma de „minoritate ligvistică”, care, fără a fi definită, face ca legea să fie incompletă și să nu poată fi aplicată. Legea, se spune în comunicatul prezidențial, ar trebui reanalizată. Lipsa unei definiții poate perturba nu doar procesul acreditării sau reorganizării unor unități de educație în limbile minorităților, ci și derularea unor programe speciale de studiu intrând în contradicție cu însăși legea pe care se presupune că o modifică. Pe scurt, ar putea transforma o confuzie tehnică în sursă de conflict la nivel local. Căci noua reglementare creează doar confuzii și poate genera „consecințe negative asupra calității învățământului, în detrimentul beneficiarilor sistemului educațional și al societății.”

Este o tehnicalitate pentru a readuce în discuție modificarea unei legi importante pe care însuși ministrul Educației promitea în primăvară că o va înlocui cu alta. Este, de asemenea, semnificativ faptul că legea e retrimisă în Parlament după sesiunea extraordinară a celor două camere, iar orice modificare a legii ar trebui să se aplice începând cu prima zi a noului an școlar. Cu alte cuvinte, legea a fost respinsă într-un moment strategic: a rămas prea puțin timp pentru ca parlamentarii să o poată discuta în comisii, să se adune în plen și să voteze o nouă versiune cel puțin în acest an, deși la o adică, parlamentarii majorității s-au prezentat disciplinat peste noapte când au fost convocați ca să voteze propunerile legislative puse în față de șefii lor. Cu toate acestea, stratagema președintelui poate fi un semnal că ar vrea ca legea să schimbată cu una nouă, mai ales că a fost modificată de atât de multe ori încât s-ar impune rediscutarea ei integrală pentru a o face coerentă. În Parlament există la această oră mai mult propuneri pentru modificarea legii însă acestea se referă la articole și capitole, nu la spiritul legii care rămâne același chiar dacă vremurile s-au schimbat. Poate de aceea și performanțele educaționale, aceleași de atâta vreme, ne plasează constant la coada clasamentelor. Respingerea acestei modificări este implicit o critică la adresa coerenței legii și la lipsa unei viziuni unitare și ar trebui să ducă, în ultimă instanță, la o reconsiderare integrală a viziunii asupra educației.

XS
SM
MD
LG