Născută la 26 ianuarie 1982, în s. Răuțel, raionul Fălești; scriitoare. Domenii de preocupare: critică și istorie literară, eseu, studii culturale, marketing cultural, jurnalism socio-cultural, social media marketing. Deținătoare a mai multor distincții și premii literare din Republica Moldova și România. A publicat în cele mai prestigioase reviste literare din România și Republica Moldova. Volume: 4 de critică și eseu; 3 de poeme; 1 de interviuri. Poemele și prozele sale au fost traduse în franceză, engleză, spaniolă, rusă, greacă, ucraineană, catalană, azeră. În „Lettres européennes. Histoire de la littérature européenne” (CNRS, Paris, 2021) există o referință la volumul ei de debut în poezie.
Luni
Zilele vin și se duc. Așa ne trece viața. Așa ne trecem noi…
Merg la sediul central al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”. Vor veni niște jurnaliști de la TVR Moldova să ne ia un interviu despre Premiile „B.P. Hasdeu” pentru debut în literatură – anul 2021. E deja al treilea an când oferim aceste premii debutanților. Venim înspre camere. Povestim. „Diseminăm”, cum știu că se utilizează mai nou un tehnicism. Este nevoie de a promova cultura, de a-i face chiar lobby, de a încuraja tânăra generație să scrie. Știu că anul trecut mai mult au apărut volume de poeme și de critică și eseu. Nu prea am auzit să fi apărut vreo carte de proză. Sper să apară vreun prozator. Bun.
Mă gândesc la debutul meu. Debut în revistă, la „Dacia literară”, la Iași, de se întrebau aici la Chișinău – cine este rusoaica asta care scrie la Iași. Îmi amintesc de debutul meu cu acele eseuri literare. M-a ajutat foarte mult faptul că predasem opt ani literatură la facultate...
La secție. Bem cafea. Ne-o servește colega noastră Elena Ungureanu. O cafea bună. Vorbim iarăși despre cărți, despre ce va publica BM în 2022.
Seara acasă mă întreb dacă și alții în alte timpuri trăiau la fel de intens printre cărți. Mie îmi face bine. E despre mine.
Marți
Am lansat o carte la Teatrul Național „Eugene Ionesco”. Volumul „Regele a murit. Trăiască regele. Petru Vutcărău, chintesența unei iubiri” (ARC, 2021). Un eveniment distins. Cu lume bună. A venit și Alexandru Bordian și a făcut un live de acolo. Astfel, urmăritorii Europei Libere au putut afla despre carte, despre autori, protagonist și noi cei care am venit acolo. O seară despre o carte, despre un actor, un regizor, despre felul cum s-a făcut teatru după 1990, despre eternele căutări artistice ale unui creator. Petru Vutcărău ne-a adunat acolo pe toți: miniștri, consilieri, scriitori, jurnaliști, actori, muzicieni. Mi-a plăcut că, la un moment dat, a fost dizolvat protocolul. Eu eram moderatoare și, așa cum nu cred să fac mare carieră de maestru de ceremonii, m-a bucurat maniera firească și organică a oamenilor de a vorbi despre volum, despre autori și despre actorul Petru Vutcărău.
Trebuie să recunosc, am ceva experiență în organizarea evenimentelor cărții. Am deja o proprie clasificare a vorbitorilor și tipurilor de lansări. Ironizez, desigur, dar parcă îi văd: atoateștiutorul, vorbitorul plin de sine, dar care a uitat să citească cartea, frustratul, care vrea să se laude, uitând de cel care l-a invitat, profesionistul, care vorbește aplicat pe carte, prietenii laudativi, criticul direct și sincer, criticul cu rea-intenție etc. Aseară a fost ceva ieșit din tipare. E o artă să vorbești despre o carte. Și oamenii care au venit acolo o posedă.
M-am gândit și la Liliana Popușoi și Mircea V. Ciobanu, autorii cărții. Au făcut o treabă bună. Și asta o vom înțelege peste ani.
Miercuri
O ședință pe Zoom cu colegele-bibliotecare despre o antologie poetică pe care o punem la cale. Nu e ușor să faci antologii. E antrenant să faci antologii...
A fost lansat pe la prânz programul „Chișinăul citește” la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”. Ediția a XIX-a. Trei scriitori au intrat în program: „Toate anotimpurile se prefac în cuvinte”, de Vasile Romanciuc (categoria copii); „Fraierul”, de Claudia Partole (categoria tineri); „Hotel California”, de Constantin Cheianu (categoria adulți).
Toată ziua pe Zoom. Stăm așa în birouri și scoatem capul pe fereastra online...
Toată ziua pe Zoom. Ascultam pe autori, pe critici, bibliotecari și mă gândeam ce timpuri trăim, stăm așa în birouri, și scoatem capul pe fereastra online. Suntem cumva amuzanți, ca să nu zic ridicoli de-a binelea. Dar, dacă induc o estetică sanitară în discuție, îmi trece râsul repede.
Pandemia. Obositoare, sâcâitoare. Toți vor să treacă. Se simte în aer această dispoziție, dorință.
Joi
Mă pregătesc pentru niște filmări. Selectez cărțile pentru rubrica mea „Soliloc de bibliotecă”, unde prezint cărți. Așa un cap grăitor care recomandă cărți. Asta sunt... Nimic de divertisment. Vorbe despre cărți. Și totuși există un public care privește, caută acele cărți apoi. Și asta mă bucură.
Astăzi m-am gândit la faptul că părinții îmbătrânesc. Mama e bolnavă. Trebuie să îi cumpăr un baston. Mi-a spus dimineață la telefon. Am ajuns ca mama mea să se sprijine în cârjă! E chiar ceva exotic în asta! Ce frumoasă era mama când aveam eu vreo 10 ani! Și acum e frumoasă. Dar e frumusețea bătrâneții. Părul ei cu nuanțe fumurii, comportamentul care amintește uneori de un copil, toate mă fac să mă simt puternică și plină de voință. Deja eu sunt mama ei! E o senzație ciudată asta...
Vineri
Filmăm. Mă uit în cameră. Grigore, cameramanul, îmi dă instrucțiuni. Mă amuză de fiecare dată ideea că eu am avut curajul să apar în fața camerei. Nu sunt cea mai frumoasă ființă din lume. Dar de mult nu mă mai preocupă faptul că aș putea ieși prost în cadru. Adică îmi doresc ca spectatorii să vadă un produs bun, estetic. Dar nu mai am ticurile de madamă care suferă că nu dă bine în profil la cameră. Sunt un corp public de mult. De mult nu mă mai caut pe rețele să văd dacă e bună poza sau filmulețul. Și pe urmă, dacă stau să mă uit la pozele și filmele de acu' 10-15 ani, Doamne, ce frumoasă eram! Respectiv, peste ani, dacă ajung, o să îmi placă.
Jurnalismul cultural? Mai există? Mai e nevoie de el? Mai e nevoie de jurnalism, în general? Sau e suficient să stăm pe rețelele de socializare? Întrebări retorice...
Acum orice instituție culturală, de învățământ, medicală etc. produce conținuturi digitale. Toți producem, toți suntem produși.
Ce minunat că dna Valentina Ursu mi-a cerut acest jurnal. A fost un pretext de audit personal. M-am mai întâlnit cu mine! Uneori ajută!
Chișinăul e frumos. Dar nu îi ajunge această doză de normalitate!...
E vineri și e sfârșit de săptămână. Dinspre Est tensiuni geopolitice. Mă uit la florile de pe strada Bodoni și mă gândesc că așa o sete de frumos îmi vine. Nu poftă, sete! Așa, să bei frumosul!
Atât de mult îmi doresc ca fiul meu să trăiască într-o țară normală.
Chișinăul e frumos. Dar nu îi ajunge această doză de normalitate! Cobor spre casă pe pietonală. Mă duc. Frumosul vine, frumosul va veni.