Linkuri accesibilitate

După drumurile comunale şi Prima Casă, PD lansează alte două iniţiative cu „iz electoral”


Peste cinci ani fiecare sat ar trebui să aibă apeduct şi canalizare, promit democraţii
Peste cinci ani fiecare sat ar trebui să aibă apeduct şi canalizare, promit democraţii

Pentru mai mulţi experţi, majorarea salariilor pentru funcţionari din primării şi anunţul că peste cinci ani toate localităţile vor avea sisteme de canalizare sună mai degrabă a promisiuni de campanie.

Partidul Democrat de guvernământ şi-a reluat astăzi criticile față de rezoluția adoptată de Parlamentul European care cere suspendarea asistenței macrofinanciare. „Este o rezoluție neplăcută, politic dificilă şi cu consecințe pentru cetățeni, dar PD are soluții ca cetățenii să nu simtă acel disconfort”, a declarat vicepreședintele democraților, Vladimir Cebotari. În cadrul brifingului săptămânal al formațiunii, Cebotari a mai anunţat noi proiecte lansate de guvernare în acest an electoral, unul privind majorarea salariilor unor primari, celălalt – modernizarea infrastructurii de canalizare. Cât populism se întrevede în aceste inițiative?

După drumurile comunale şi Prima Casă, PD lansează alte două iniţiative cu „iz electoral”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:46 0:00
Link direct


Vladimir Cebotari a infirmat categoric suspiciunea că noile inițiative lansate de PD ar urmări să dezamorseze efectele suspendării asistenței europene, suspendare despre care fruntașii democrați au spus anterior că ar lovi, în primul rând, în copii şi profesori:

Vladimir Cebotari
Vladimir Cebotari

„Pe noi nu ne deranjează vin acei bani sau nu vin. Sunt nişte proiecte care cel puţin în PD nu vin spontan… Noi ne facem lucru într-o manieră mai calmă, serioasă… Nu schimbă nimic pentru noi abordarea în cursul nostru european şi în toate proiectele pe care le-am anunţat. Nu avem nevoie de această rezoluţie pentru ca să continuă să ne onorăm angajamentele noastre. Suntem serioşi pentru ca să nu avem nevoie de astfel de hârtii.”

Ce promit de fapt democraţii?

În una din iniţiative guvernarea îşi propune să aprovizioneze în termen de maxim cinci ani toate localităţile din ţară cu apă şi sisteme moderne de canalizare. Vladimir Cebotari nu a putut spune la cât s-ar ridica costurile acestei iniţiative şi de unde ar urma să vină banii, dar a precizat că proiectul va demara anul viitor.

Începând cu anul viitor majorările salariale ale primarilor şi angajaţilor din primării ar urma să fie acoperite din bugetele locale, a spus vicepreşedintele PD...

Mult mai devreme se va realiza cea de-a doua iniţiativă a democraţilor, a spus Cebotari. Începând din august ar urma să fie majorate cu până la 50 la sută salariile primarilor şi funcţionarilor din primăriile unor comune dintre cele mai sărace. Cebotari nu a putut preciza numărul total al beneficiarilor de lefi majorate şi cum vor fi selectaţi aceştia, dar a spus că în urma recentei rectificări bugetare au fost alocate peste 26 de milioane de lei, bani care vor acoperi majorările salariale până la finele acestui an. Începând cu anul viitor însă majorările salariale ar urma să fie acoperite din bugetele locale, a spus vicepreşedintele PD:

„Pentru acest an mijloacele vor fi alocate de la bugetul de stat. Pentru anul viitor aceste plăţi suplimentare vor fi generate din câteva alte soluţii tehnice, astfel încât să fie crescută baza de formare a propriilor venituri a autonomilor publice locale, astfel încât ele vor deveni financiar mai puternice.”

Expertul economic Sergiu Gaibu spune că inițiativa guvernării privind majorările salariale este populistă, urmăreşte scopuri electorale, pe de o parte, şi pe de alta, să distragă atenţia de la sistarea asistenţei promise Chişinăului de UE:

„După sistarea asistenţei macrofinanciare practic deficitul bugetar se dublează. Lansarea acestei inţiative demonstrează faptul că efectiv guvernarea nu are nicio problemă cu creşterea deficitului bugetar şi mai curând îşi permite să facă cheltuieli suplimentare şi promisiuni de majorare. Ceea ce, de fapt, într-un an electoral este un efect natural, nu se ştie cum va fi sustenabile după aceea aceste promisiuni.”

Sergiu Gaibu
Sergiu Gaibu

Sergiu Gaibu sugerează că iniţiativa nu e atât de atractivă pentru primari cum s-ar părea la prima vedere:

„Fiindcă se promite acum că majorarea salariilor funcţionarilor publici se va face din bugetul statului, iar ulterior începând cu anul viitor vor trebui să găsească soluţii de sine stătător prin prestări de servicii. Şi acum ne punem întrebarea: ce servicii poate presta o primărie într-un sat pentru cetăţeni şi care sunt veniturile cetăţenilor. De fapt lucru acesta sugerează ca primăriile să majoreze unele tarife în ceea ce priveşte serviciile care sunt oferite cetăţenilor deci această iniţiativă are o conotaţie mai curând populistă, fiindcă după aceea povara respectivă, inclusiv a soluţionării surselor de venit, va trebui să se aşeze pe seama autorităţilor locale.”

Directorul executiv al Congresului Autorităţilor Locale (CALM), Viorel Furdui, spune că majorarea salariilor funcţionarilor publici locali este o măsură necesară, dar mult prea întârziată. „CALM a făcut presiune constantă la acest subiect ani la rând, deoarece situația este extrem de gravă, există un deficit enorm de cadre, funcția publică a devenit demotivantă, foarte mulți primari sunt pe calea să abandoneze fotoliul deoarece responsabilitățile și presiunea sunt disproporționale în raport cu salariile”, ne-a declarat Viorel Furdui.

Viorel Furdui
Viorel Furdui

El aminteşte că şi Consiliul Europei a atenţionat în recomandările făcute Moldovei problema subfinanțării funcţionarilor din primării. „Noi am venit cu propuneri concrete privind ajustarea sistemului de salarizare la principiile autonomiei locale și recomandările Consiliului Europei. Speram că soluțiile propuse vor fi mai complexe și vor merge anume în direcția descentralizării sistemului de salarizare”, a adăugat Furdui. El precizează însă că nu poate fi exclusă şi miza electorală a intenției guvernării. „Nu putem exclude orice speculație. Este un an electoral și orice măsură de acest gen va fi privit din acest aspect”, concluzionează Viorel Furdui.

Previous Next

XS
SM
MD
LG