Ce arată vizita președintelui Trump în Asia despre atitudinea administrației față de respectarea drepturilor omului?
Președintele Trump nu a spus public – la prima sa călătorie în Asia – nimic despre ceea ce observatorii caracterizează drept un genocid în Myanmar împotriva minorității musulmane Rohingya.
În Vietnam, unde s-a întîlnit cu conducerea comunistă, el nu a menționat represiunea împotriva oponenților politici să nici îngrădirea dreptului la libera exprimare.
În China, l-a caracterizat pe liderul autoritar al țării Xi Jinping ca fiind „o persoană foarte specială”.
La Manilla, Trump nu a pomenit, public cel puțin, drepturile omului, în fața presedintelui Duterte, al cărui razboi impotriva drogurilor a făcut mii de victime în afara sistemului judiciar.
În vizita sa vizitei sale, președintele Statelor Unite a preferat să se concentreze asupra comerțului, terorismului și a rezolvării crizei nucleare nord-coreene.
Aceasta abordare este în spriritul celor declarate de Trump în Orientul Mijlociu în mai, când le-a spus autocratilor de acolo ca nu a venit să le „dea lecții” ci să le ofere un parteneriat.
Spre deosebire la Barack Obama, care a refuzat să-l întîlnească pe Duterte, Trump a părut să se simtă în largul lui în preajma liderului din Filipine.
Când Duterte i-a numit pe ziariști „spioni” la declarațiile de presa, refuzînd să răspundă la întrebări, Donald Trump a rîs.
Delegația americană susține totuși ca drepturile omului au fost abordate, precizare infirmată însă de purtătorul de cuvînt al lui Duterte.
În apararea președintelui Trump unii experți susțin ca el nu a abordat drepturile omului pentru că obiectivul său a fost să dezvolte relatii, și cele două abordări nu sînt compatibile.
Donald Trump s-a referit public la drepturile omului public doar la Seul, când a criticat abuzurile Fenianului.
La Beijing, Trump i-a cerut omologului său să rezolve cazul celor trei tineri basketbaliști americani prinși furînd dintr-un magazin la Hangzhou.
În drum spre Vietnam, o oficialitate a spus ca Donald Trump e îngrijorat cu privire la situația din Birmania.
Secretarul de stat Tillerson a spus că președintele preferă să abordeze drepturile omului în conversații particulare, nu publice.