Linkuri accesibilitate

A crezut în ceea ce azi știm a fi fost un miraj. Dar, așa cum ne avertiza Timothy Garton Ash, este important să reziști tentației determinismului retrospectiv. Desigur, la acel moment, socialismul cu față umană părea o posibilitate reală. Alexander Dubček s-a născut pe 27 noiembrie 1921 în Uhrovec, Slovacia, și a murit pe 7 noiembrie 1992, la Praga, Republica Cehă. Ca tânăr aparatcic, el a îmbrățișat dogmele oficiale. Și totuși, la începutul anilor 1960, a început să aibă primele dubii cu privire la modelul autoritar-birocratic al socialismului. Ales prim-secretar al CC al Partidului Comunist Cehoslovac în ianuarie 1968, Dubček a inițiat Primăvara de la Praga, o mișcare reformistă călduros susținută de către intelectuali, studenți și muncitori. Pentru Brejnev, Ulbricht, Gomułka etc., aceasta era o sfidare inacceptabilă. Simțiseră, pe bună dreptate, că mișcarea de democratizare va duce inexorabil la pluralism politic. Pentru ei, abolirea cenzurii, reinstituirea drepturilor civice, permiterea funcționării asocierii independente, însemnau toate „trădarea socialismului”. Primăvara de la Praga și-a aflat tristul sfârșit pe 21 august 1968, odată cu intervenția militară a armatelor Pactului de la Varșovia. Pravda i-a stigmatizat pe Dubček și camarazii săi drept o „facțiune de extremă-dreapta oportunistă”. Și-a pierdut poziția în aprilie 1969 și a fost exclus din partid curând după aceea. La sfârșitul anilor 1980, el și-a manifestat sprijinul pentru glasnost-ul lui Gorbaciov și a participat la proteste împotriva dictaturii sclerotice Husák-Jakeš. Înăbușirea Primăverii de la Praga a însemnat sfârșitul iluziei revizioniste marxiste în Europa de Est și începutul a ceea ce Adam Michnik a numit noul evoluționism.

*

Rânjind a lipsă de căință și inamovibil ca un faraon, lipsit de remușcări într-un mod aproape insolent, Mugabele român este încă președintele onorific al partidului de guvernare, în fapt o mafie oligarhică: Fostul președinte Ion Iliescu a trecut de câteva ori prin fața organelor de anchetă pentru a răspunde la acuzația de crime împotriva umanității. Bătrânul de 87 de ani a condus România între1990-1996 și apoi, din nou, între 2000-2004. Acuzațiile provin din suprimarea violentă a unei serii de adunări și ocupații care au avut loc în centrul Bucureștiului, pentru mai multe săptămâni, în 1990. Demonstranți care cereau ca foști și actuali comuniști să fie interziși din a ocupa funcții publice pe viitor au început să se adune în Piața Universității, protestând și inițiind greve spontane ale foamei. Minerii din Valea Jiului au fost urcați în camioane și trenuri și aduși în capitală spre a se confrunta cu protestatarii, iar lupta violentă care a urmat a fost transmisă pe postul național de televiziune. Iliescu avea să mulțumească mai târziu minerilor. „Reprimarea violentă a demonstrației organizată în Piața Universității a dus la uciderea a patru persoane și la rănirea a aproximativ o mie”, reține declarația procurorului. Sunt convins că prietenul meu Mircea Mihăieș, care a prezentat recent o lucrare minunată despre „protocronism” la conferința Universității Maryland despre „O sută de ani de experimente comuniste”, va fi de acord cu ideea că tehnicile autoritare ale lui Iliescu (manipulare, propagandă, isterie naționalistă, xenofobie, atacuri la media independente și justiție) testate la începutul anilor 1990, au preconizat, ca un urât palimpsest, practicile curente din Ungaria și Polonia. Și, desigur, din România lui Liviu Dragnea...

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG