Din cei cinci preşedinţi care au condus Republica Moldova de la independenţă încoace trei au fost aleşi prin vot popular – e vorba de Mircea Snegur, Petru Lucinschi şi actualul preşedinte Igor Dodon. Reforma constituţională din 2000, iniţiată de Partidul Comuniștilor, a schimbat modul de alegere a şefului statului, preşedinţii Vladimir Voronin şi Nicolae Timofti fiind votaţi de Parlament.
În decembrie 1991, la câteva luni după ce Republica Moldova a devenit stat independent, cetăţenii moldoveni au participat la primul exerciţiu democratic din istoria ţării – şi-au ales direct preşedintele. Singurul candidat propus a fost Mircea Snegur, care din septembrie 1990 deţinuse funcţia de preşedinte al fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti.
La scrutinul de acum 26 de ani au participat şi cei mai mulţi alegători – 83 la sută sau aproape 2 milioane de cetăţeni cu drept de vot. Ziarul „Izvestia” de la Moscova scria în ediţia din 10 decembrie 1991 că „deşi (Snegur) nu a avut contracandidaţi, alegerile pot fi considerate o victorie zdrobitoare”. Odată cu alegerea lui Mircea Snegur a fost modificat şi regimul politic al ţării, Republica Moldova devenind republică semi-prezidențială.
Pe durata mandatului prezidențial al lui Mircea Snegur a izbucnit conflictul armat de pe Nistru, au falimentat mai multe întreprinderi industriale, s-a introdus moneda naţională – leul moldovenesc, decizie care a dus la creşterea galopantă a preţurilor şi la „sărăcirea peste noapte” a populaţiei.
În consecința, în ajunul următorului scrutin prezidențial, în anul 1996, Mircea Snegur se confrunta cu un deficit de încredere din partea cetăţenilor. Rivalul său era preşedintele Parlamentului de atunci, Petru Lucinschi. Deşi era cotat cu mai puţine şanse, Petru Lucinschi a câştigat cel de-al doilea tur de scrutin, din 1 decembrie, devansându-l pe Mircea Snegur cu peste 7%.
Această reformă din 2000 a fost nimic altceva decât un joc politic ascuns, pentru a-l înlătura de la viitoarele alegeri prezidenţiale pe Dl Petru Lucinschi ...
Alegerile din 1996 au fost ultimele, cel puţin pentru o perioadă de două decenii, la care alegătorii moldoveni şi-au ales direct preşedintele. Şi asta pentru că urmare a reformei constituţionale din 2000, iniţiată de Partidul Comuniştilor şi susţinută de democraţi, Republica Moldova a trecut de la regimul politic semi-prezidenţial cu alegerea şefului statului de către popor la unul parlamentar cu alegerea preşedintelui de către Parlament.
Expertul în drept constituţional Alexandru Arseni constată că modificarea Constituţiei de la acea vreme a avut la bază interese politice:
„Această reformă din 2000 a fost nimic altceva decât un joc politic ascuns, pentru a-l înlătura de la viitoarele alegeri prezidenţiale pe Dl Petru Lucinschi. Şi au intervenit modificând Constituţia, trecând la regimul politic parlamentar şi forma de guvernământ parlamentară. Deci, ăsta a fost un joc politic, o ambiţie! Nu era necesară intervenţia Parlamentului în aceste modificări, dar s-au făcut.”
Alegerile parlamentare anticipate din 25 februarie 2001 i-a adus la putere pe comunişti, PCRM obţinând 71 de mandate în Parlament. A urmat scrutinul prezidenţial din aprilie 2001 la care generalul de miliţie Vladimir Voronin a fost ales preşedinte al ţării şi reales în această funcţie în aprilie 2005.
Reforma constituțională iniţiată de PCRM în anul 2000 s-a întors ca un bumerang împotriva comuniștilor cu opt ani mai târziu. După alegerile din aprilie 2009, comuniştilor, care obținuseră 60 de locuri în Parlament, nu le-a ajuns un vot ca să aleagă şeful statului. În consecință, preşedintele Vladimir Voronin a dizolvat Parlamentului şi a anunțat alegeri anticipate.
Au urmat trei ani de confruntare politică şi blocaj constituţional în care parlamentarii moldoveni nu au fost capabili să aleagă şeful statului, iar ţara a fost condusă de preşedinţi interimari – liberalul Mihai Ghimpu şi democratul Marian Lupu. În această perioadă s-a încercat fără succes amendarea prin referendum a articolului 78 din Constituţie, care descrie modul de alegere a şefului statului. Articolul spune că „preşedintele este ales cu 3/5 din numărul deputaţilor aleşi” şi dacă niciun candidat nu este ales din două tururi „se organizează alegeri repetate”.
Blocajul a fost depăşit odată cu alegerea judecătorului Nicolae Timofti în funcţia de şef al statului, pe 16 martie 2012.
Subiectul alegerii şefului statului a revenit în atenţia publicului în martie 2016, când Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale amendamentele din anul 2000 privind modalitatea de alegere a preşedintelui, revenindu-se astfel la alegerea şefului statului de către popor. Şi această decizie, tinde să creadă constituţionalistul Alexandru Arseni a avut la bază interese politice:
Este o intervenţie care bulversează societatea şi scoate în vileag unui sau alt partid sau unei sau altei grupări de partide. După aceste modificări totul s-a dus de râpă şi ne-am văzut nevoiţi să o luăm de la început. Încotro şi unde? ...
„Aceste modificări nu sunt generate de interesul general al societăţii, pentru a merge spre o stabilitate şi să ştim ce ne aşteaptă şi cine şi de ce răspunde. Este o intervenţie care bulversează societatea şi scoate în vileag unui sau alt partid sau unei sau altei grupări de partide. După aceste modificări totul s-a dus de râpă şi ne-am văzut nevoiţi să o luăm de la început. Încotro şi unde?”
Politicienii care îşi permit să intervină prea des în textul Constituţiei fac un mare deserviciu cetăţenilor, consideră Alexandru Arseni, şi asta pentru că schimbă cursul firesc al administrării statului. Iată de ce, într-o societate cu adevărat democrată, spune expertul, alegătorii i-ar penaliza fără să stea pe gânduri.
