Linkuri accesibilitate

Donald Trump, Vladimir Putin și elefantul din încăpere (VIDEO)


Un comentariu al corespondentului Europei Libere la Washington, Mike Eckel.

Relațiile dintre Statele Unite și Rusia sunt atât de tensionate încât se vorbește despre un nou Război Rece.

În cursul campaniei electorale, reamintește corespondentul Europei Libere la Washington, Mike Eckel, Donald Trump a vorbit mereu despre relansarea acestor relații, despre necesitatea de a găsi subiecte comune de interes, în care pot coopera.

Numai că primele sale șase luni ale președinției sale au stat sub semnul anchetelor privind amestecul Rusiei în alegerile prezidențiale americane din 2016, și posibila cooperare a Moscovei cu membri ai campaniei electorale republicane, pentru a influența alegerile în favoarea lui Trump.

Vladimir Putin, care este la al treilea mandat, a relansat Rusia ca putere militară. Cota sa de popularitate este foarte mare, dar economia este în criză și întregul sistem pare să se bazeze pe un singur pilon: președintele.

Aparent, Donald Trump vrea să facă ce au făcut, fără nici un succes, și predecesorii săi: președintele Obama a vorbit despre „relansarea” relațiior cu Rusia, George W.Bush declara că s-a uitat „în ochii lui Putin și i-a citit sufletul”, iar Bill Clinton a fost un sprijin, o dată chiar fizic, al fostului președinte rus Boris Ielțin.

Ar fi un succes remarcabil, crede Mike Eckel, dacă Trump nu va repeta greșelile predecesorilor.

Vineri, în marginea summitului G20 de la Hamburg, Donald Trump și Vladimir Putin au avut prima lor întâlnire directă, care a durat peste două ore.

Cine a participat? Cei doi președinți, miniștrii lor de externe Rex Tillerson și Serghei Lavrov, și traducătorii.

Nu au fost consilieri, experți, purtători de cuvânt. Pentru mulți observatori, semnalul că în acest moment, relațiile americano-ruse sunt foarte personalizate.

Cum și-au dat mâna?

De la inaugurarea lui Donald Trump, strângerile de mână sunt analizate la fel de amănunțit ca mesajele pe Twitter ale președintelui.

La Washington a refuzat o strângere de mână cu cancelara Angela Merkel, cu președintele francez Emmanuel Macron a fost aproape un exercițiu de „luptători”.

Cu Putin, o strângere de mână normală, în cursul unei sesiuni cu fotografii, la începutul întrevederii.

„O onoare să fiu cu tine”, i-a spus Trump lui Putin.

„Încântat să fiu cu tine” a răspuns Putin.

Și toată presa analizează.

Cât a durat întrevederea? Inițial erau programate 20-30 de minute, discuțiile au durat,î nsă, peste două ore, indiciu că nu au discutat numai despre vreme sau cravate.

Ulterior, Putin a declarat că au discutat despre Siria, Ucraina, lupta cu terorismul, criminalitatea și securitatea cibernetică. Fără alte detalii.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a anunțat că cei doi au căzut de acord asupra unui armistițiu în regiuni din sudul Siriei, care intră în vigoare duminică.

Secretarul de stat american Rex Tillerson a declarat că întrevederea a durat așa de mult „pentru că au fost multe de discutat”.

Ce se poate citi aici printre rânduri? Și ce nu s-a discutat spune la fel de mult despre relațiile bilaterale.

Sancțiunile impuse Rusiei pentru implicarea, prin atacuri cibernetice și nu numai, în alegerile prezidențiale americane.

La sfârșitul lui decembrie, o serie de diplomați ruși au fost expulzați și două clădiri ale Rusiei au fost sechestrate prin decizia administrației Obama.

Moscova amenință ca va riposta dacă nu primește clădirile înapoi.

Se pare că nici criza din Ucraina nu a fost un subiect special de discuție, deși tot vineri Statele Unite au anunțat numirea unui emisar special pentru Ucraina, iar secretarul de stat Tillerson este așteptat duminică la Kiev.

Se pare că nu s-a discutat nici despre declarația făcută joi de Trump la Varșovia, unde a cerut Rusiei să pună capăt „acțiunilor destabilizatoare”.

În încăpere e un elefant: alegerile prezidențiale americane și presupusa implicare a Rusiei, inițial pentru a submina șansele candidatei democrate Hillary Clinton.

Ambii președinți, din motive diferite, susțin că problema nu este o problemă reală.

Cu toate acestea, Trump a deschis discuția cu Putin ridicând această problemă, a declarat secretarul de stat Tillerson.

Președintele rus a negat orice amestec al Rusiei, „cum cred că a făcut și în trecut”, a spus șeful diplomației americane.

Serghei Lavrov susține că Donald Trump ar fi acceptat declarația lui Putn că Moscova nu este implicată.

Iar Tillerson nu a comentat.

Traducere și adaptare de Ileana Giurchescu.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG