Linkuri accesibilitate

„Domnu’ Sîrbu, gata, încetăm”, sau istoria unei tentative eșuate de anulare a imunității parlamentare


Partidului Democrat de guvernământ a încercat să anuleze imunitatea deputaților, dar a suferit eșec. Proiectul PD de modificare a articolului 70 al Constituției – o temă preluată demonstrativ de guvernare din programul opoziției, în 2016 - a fost adoptat în prima lectură în ultimul moment, dar a expirat fără să mai ajungă în lectura a doua. Presa și opinia publică au aflat despre expirarea proiectului mai mult accidental. Articolul de față redă istoria acestei inițiative și acestui eșec, dacă a fost un eșec...

Povestea începe în aprilie 2016. PD se confrunta în acele zile cu presiunile opoziției extraparlamentare, care încerca să obțină organizarea unui referendum pentru anularea imunității parlamentare (între alte chestiuni). Dar referendumul inițiat de Platforma DA prin colectare de semnături a fost blocat de Comisia Electorală Centrală, iar apoi, în urma unui proces în justiție, și de Curtea Supremă de Justiție.

Partidul de guvernământ a preluat, atunci, de pe agenda opoziției această temă majoră. „Luând în considerare inclusiv dorința celor 400 de mii de cetățeni privind excluderea imunității și imposibilitatea de desfășurare a referendumului, politicul, Parlamentul, majoritatea parlamentară este conștientă de acest subiect”, a declarat spicherul democrat Andrian Candu, pe 6 aprilie, dând startul unei campanii mediatizate pe larg.

Democratul Sergiu Sîrbu a elaborat expeditiv un proiect de modificare a articolului 70 al Constituției, au fost adunate semnăturile de sprijin ale 39 de deputați (cu cinci mai mulți decât minimul necesar), a fost cerut avizul Curții Constituționale, Curtea și-a dat avizul și, pe 21 aprilie, proiectul PD era deja înregistrat în Parlament. Era înregistrat și... abandonat.

A trecut aproape un an până s-a revenit la această inițiativă. A ajuns pe agenda Parlamentului în luna martie, într-un alt moment de confruntare a guvernării cu opoziția. PD tocmai promova introducerea sistemului electoral uninominal și spunea că vrea să aducă deputații mai aproape de oameni. Anularea imunității parlamentare ar fi arătat cât de serioase sunt intențiile partidului de guvernământ. Spicherul Candu spunea că modificarea Constituției este o prioritate a sesiunii parlamentare curente, iar televiziunile PD relatau despre sprijinul larg de care s-ar bucura printre moldoveni ideea anulării imunității.

Când Sergiu Sîrbu a prezentat plenului Parlamentului proiectul în prima lectură, pe 30 martie 2017, până la expirarea termenului legal în care acesta putea fi adoptat mai rămâneau doar trei săptămâni. Așa încât s-au găsit imediat voci sceptice, mai ales în rândurile opoziției socialiste și comuniste.

„Acest proiect nu va ajunge în lectura a doua”, a declarat, de exemplu, socialistul Vladimir Țurcan și a adăugat: „Ați vrut să faceți un joc în fața poporului?”.

Procedura prevede că proiectele de modificare a Constituției sunt retrase automat, expiră, dacă nu sunt adoptate în decurs de un an de la înregistrare. În acest caz, data expirării era 21 aprilie 2017.

În cele trei săptămâni care mai rămâneau, erau multe de făcut. Dar, acoperind vocile scepticilor, Sergiu Sîrbu scanda de la tribuna forului legislativ: „Jos imunitatea!”. El și-a atacat oponenții pe un ton atât de virulent, încât a intervenit și spicherul Candu. „Domnu’ Sîrbu, gata, încetăm”, a spus Candu, obligându-și colegul de partid să-și ceară scuze de la deputata comunistă Maria Postoico.

Sîrbu a dat asigurări că votarea în lectura a doua va fi posibilă și că procedura „este prevăzută”. S-a dovedit, însă, că nu. Când deputații au început a formula amendamente, acestea au trebuit trimise și ele Curții Constituționale pentru avizare. Comisia parlamentară de profil a solicitat prelungirea termenului, dar instanța a refuzat. „Constituția prevede un an și atât”, a declarat Europei Libere, purtătoarea de cuvânt a Curții Constituționale, Rodica Secrieru.

Presa a aflat despre eșecul anulării imunității parlamentare la începutul lunii iulie, mai mult întâmplător, când în dreptul proiectului de modificare a Constituției de pe site-ul Parlamentului a apărut mențiunea „retras”.

Sergiu Sîrbu a dat vina pe opoziție, s-a plâns pe termenii restrânși prevăzuți de Constituție, a spus că PD nu renunță și că va înregistra proiectul din nou. „Nu am renunțat la acest proiect... rămânem ferm convinși că trebuie să anulăm imunitatea parlamentară”, a spus Sîrbu.

Dar de ce să ții în sertar un proiect de modificare a Constituției atâtea luni, să intri în criză de timp și să eșuezi în ultima clipă, dacă ai ferma convingere că este nevoie de adoptarea lui?

Nu știm răspunsul exact, dar povestea acestei tentative sugerează cel puțin câteva variante: pentru a prelua agenda opoziției și a o neutraliza; pentru a obține câștig de imagine în momente cheie ale confruntării politice; pur și simplu pentru că ești neprofesionist și nu știi în ce condiții poate fi modificată Constituția.

La urma urmei, nici nu contează așa de mult ce variantă alegem. Din promisiunea PD de anulare a imunității parlamentare nu s-a ales deocamdată nimic.

XS
SM
MD
LG