Linkuri accesibilitate

Procurorul șef a prezentat rolul DNA în justiția română și a răspuns întrebărilor la conferința „Experiența României: Instituții și măsuri anticorupție”.

În Bulgaria, la Sofia, Laura Codruța Kövesi, procurorul-șef al DNA, a vorbit în cadrul conferinței „Experiența României: Instituții și măsuri anticorupție” organizata de Înalta curte de casație. Miercuri, Kövesi a fost primită de președintele bulgar Rumen Radev.

Vizita la Sofia a Laurei Codruța Kövesi are loc la invitația președintelui Rumen Radev. Inițiativa însă aparține lui Lozan Panov, președintele Înaltei Curți de Casație, considerat a fi un adept al modelului românesc anticorupție.

În fața magistraților bulgari, a unui număr mare de ziariști și de reprezentanți ai unor ONG-uri, Laura Kövesi a prezentat rolul Direcției naționale anticorupție în justiția română și a răspuns întrebărilor.

În 2006, în tribunalele din România au fost introduse 360 de acte de acuzare pentru corupție la nivel înalt. Patru ani mai târziu, numărul celor acuzați a depășit 900, ca să ajungă în 2016 la 1273. În acest an au fost condamnați cu sentință definitivă 880 de funcționari de stat, printre care miniștri, deputați și magistrați. În bugetul României au intrat 660 de milioane de euro.

90% din dosarele de corupție se încheie cu sentințe. În Bulgaria acest procent este de 30 de ori mai mic, doar 3%.

Rezultatele DNA-ului au la bază independența reală a justiției, specializarea procurorilor, o lege funcțională și consensul politic. Activitatea Direcției naționale este controlată de către tribunale și de Consiliul superior al magistraturii. Modelul românesc a fost preluat parțial din Spania.

În cuvântarea sa la inaugurarea conferinței, președintele Înaltei curți de casație Lozan Panov a întrebat: „Dorim să preluăm ceva din experiența României sau să trăim în continuare într-o baltă”. El a adăugat: „după cum vedeți în sala, eu nu-l am în spatele meu pe un Klaus Johannis” – aluzie la poziția noului președinte Rumen Radev.

După ce în timpul campaniei sale electorale ex-comandantul aviației militare a anunțat că imediat după ce va deveni președinte va vizita România pentru a studia experiența în combaterea corupției, mai târziu a bătut în retragere declarând că și Bulgaria a obținut succese în acest domeniu. Ieri, șefa DNA a fost primită de Radev. În urmă întâlnirii a rezultat o scurtă informație pentru presa.

XS
SM
MD
LG