Linkuri accesibilitate

Din nou despre uninominalul democraților diluat de socialiști


Din nou despre uninominalul democraților diluat de socialiști
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:46:19 0:00

Vasile Botnaru în dialog cu Doru Petruți, directorul IMAS Chișinău, și cu Vladimir Bolea, jurist, membru al PAS.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:40:36 0:00
Link direct

Bine v-am găsit, doamnelor și domnilor! La microfon e Vasile Botnaru, moderatorul emisiunii „Punct și de la capăt”. Exemplul lui Martin Luther, vechi și testat de cinci secole, ne învață că excomunicarea poate avea efecte nebănuite. Un protest bazat pe vocație, un conflict declanșat întru apărarea valorilor autentice poate avea o rezonanță greu de estimat, mult peste amploarea prilejului. Cine și-ar fi închipuit în secolul XVI, pe la început, că nemulțumirea unui pastor, generată de vânzarea de indulgențe pentru colectarea de fonduri, de un scop nobil, va lua o asemenea turnură? E adevărat, testul spiritului protestatar edificator a durat câtva timp. Noi însă suntem nerăbdători și vrem expertiza imediată. Astăzi, aici și acum! Și e de înțeles, pentru că ne privește, ne vizează, ne afectează, deocamdată, emoțional. Așadar, astăzi tot despre uninominalul democraților diluat de socialiști o să vorbim în studioul Europei Libere de la Chișinău, încercând, totuși, o oarecare altitudine analitică.

Vasile Botnaru
Vasile Botnaru

Peste vreo 50 de ani, poate, întâmplările de astăzi o să pară atât de minore și insignifiante, dar o să fie, probabil, instructive. Dar s-ar putea și 50 de ani să fie puțini, pentru că, așa cum odată un mare conducător chinez a fost întrebat dacă nu cumva are o părere despre Revoluția franceză, dânsul a spus: „Au trecut doar 200 de ani, e prea aproape ca să ne dăm cu părerea. Și totuși, suntem obligați să vorbim astăzi despre evenimentele care se derulează în ochii noștri. Sper să nu le abordăm foarte pasional, ci mai dintr-o parte. Mă refer, în special, la patimile în jurul votului mixt sau uninominal. Cândva, acesta are să fie un studiu de caz ideal ca să se vadă dacă formațiunile politice care se bat cu pumnul în piept că vor binele poporului și vor o cale optimă de dezvoltare a Republicii Moldova au știut să folosească această situație, favorabilă, după mine, când o voință politică coincide cu voința poporului și în ce măsură au știut să rezoneze aceste două planuri. Și pentru această discuție l-am invitat pe Doru Petruți, sociolog, director IMAS Chișinău, și Vladimir Bolea, jurist, om de afaceri și, mai nou, membru al Partidului Acțiune și Solidaritate. Adică, deja politician, poate viitor politician de scară națională și o să încep cu întrebarea adresată domnului Petruți: „Dvs. sunteți omul care operați cu sondaje sociologice și confruntați, de regulă, rezultatele sondajelor, voința exprimată în sondaje cu deciziile luate de formațiunile politice, mai ales cele de la guvernare. În ce măsură ele corespund așteptărilor? În momentul în care iată am avut o voință clar exprimată – unii operează cu cifra aceea magică de 850 de mii de semnături, dar nici nu contează foarte mult să intrăm în amănunte. Toate sondajele, practic, au arătat că oamenii vor o schimbare. Partidul Democrat și alte partide, și în trecut, și acum, spun că da, într-adevăr, e nevoie de schimbare. Cum a fost gestionată această voință, dacă, mai ales în situația în care au fost nevoiți democrații să facă un compromis, să mixeze cumva voința asta, s-o înjumătățească sau s-o dilueze cu votul mixt, astfel încât, totuși, să rămână substanța – nici să nu-și trădeze voința politică a formațiunii, nici electoratul și populația care vrea acest lucru, dar, mai ales, să nu sufere eșec, pornind de la premisa că este un lucru absolut firesc și normal ca o formațiune politică care guvernează să vrea să rămână la guvernare, să vrea să ducă la capăt niște angajamente, niște promisiuni, programul politic. Și atunci când urmărește un scop, trebuie să-și calculeze și efectele măsurilor luate. Adică, într-adevăr, să onoreze promisiunea de a face o schimbare, în special cât privește sistemul electoral.

Doru Petruți: „Dacă perspectiva discuției noastre este una analitică, atunci aș face o foarte scurtă introducere: dacă ne uităm un pic în spate ce fel de partid a fost Partidul Democrat, o să vedem că a fost un partid care mai mult a stat la cutie, cu ghilimelele de rigoare, nu a avut inițiative spectaculoase sau care să iasă foarte mult în evidență. De asemenea, n-a fost niciodată un partid centrat pe lideri-locomotivă care să producă scoruri uluitoare în sondaje sau o atracție deosebită a electoratului. A fost un partid care și în campaniile electorale s-a

Partidul Democrat reușește să-și țină captivi competitorii politici pe o temă

centrat pe ceea ce numesc americanii issues (teme). Propunerea lor privind schimbarea sistemului electoral cred că trebuie analizată începând cu anul 2016 când ei, pentru prima oară, și-au asumat în mod deschis administrarea puterii. Și din momentul acela, au avut două challenger foarte mari. Pe de o parte, agenda guvernării cu situații, ne aducem aminte la început de 2016 cu 90 la sută pe negativ, 95 la sută pe negativ pe majoritatea indicatorilor sociologici, plus o imagine absolut dezastruoasă a Partidului Democrat, incluzând aici și liderul Vlad Plahotniuc, care avea 90 și ceva la sută pe negativ. Asta e imaginea guvernării și a partidului care preia guvernarea în anul 2016. Dar pe lângă agenda asta a guvernării mai intervine o agendă, pentru că sigur nu se putea menține foarte mult un partid aflat la guvernare cu un scor atât de mic. Și atunci a mai trebuit administrată, și trebuie administrată și acum, o agendă care ține de redresarea imaginii partidului, de teme și inițiative care să aibă suportul popular. Încercați și căutați în agenda Partidului Democrat să vedeți când au mai fost ei atât de populari cu vreo propunere sau când a mai reușit un partid în Republica Moldova, indiferent care, să țină agenda populației și agenda competitorilor politici mai bine de trei luni de zile pe o singură temă. E un concept care e foarte la modă și foarte utilizat, dar cred că Partidul Democrat reușește să-și țină captivi competitorii politici pe o temă, pe care cred că au gândit-o strategic bine și corect. Era foarte greu să identifici în Republica Moldova o temă care, așa cum ați spus, să aibă suportul unei mase mari de populație. Sigur, pe lângă multe alte teme de interes pentru oameni, și schimbările din politică sunt importante în viața cetățenilor.”

Europa Liberă: Dar și mulți adversari. Și asta tot face parte, probabil, din tactica…, dar bățul e cu două capete, fiți de acord. Dacă după un asemenea interes firesc, alimentat, undeva adus în atenția publicului și cu mijloace suplimentare. În primul rând, dacă nu vom avea un Parlament mai bun, dacă nu se va asana mediul politic și mai ales urmare a asanării mediului politic nu va apărea halvaua în gură, riscul de a cădea este la fel de mare ca și beneficiul posibil.

Doru Petruți: „N-aș zice. Nu v-aș recomanda să vă grăbiți în decontarea avantajelor și dezavantajelor după ce acest joc politic s-a declanșat, pentru că, încă o dată vorbim de o agendă a guvernării și o agendă care duce la redresarea imaginii unui partid aflat la guvernare și a liderului lui. Uitați-vă cu atenție pe cifrele de sondaj, chiar și același Vlad Plahotniuc de la trei-patru la sută cu note de 7,10, acum e undeva în zona lui 17-18 la sută. Într-o perioadă relativ scurtă, de când a preluat chiar și președinția Partidului Democrat, guvernarea nu mai e la 4-5 la sută, e în zona unui 15 la sută. Sunt lucruri care se mișcă, și asta înseamnă că ele funcționează.”

Europa Liberă: Dar strategic?

Doru Petruți: „Trecem un pic și pe partea strategică și de asta zic: nimeni nu trebuie să se grăbească cu decontarea, pentru că au contat foarte mult reacțiile competitorilor politici la adresa acestei propuneri legate de schimbarea sistemului electoral. Și am văzut o poziționare cel puțin ciudată la început în sensul că partidele de dreapta, de opoziție au verbalizat la început doar o poziționare contra și aceea nu a fost o poziționare contra pe temă, ci contra unui competitor politic, în speță, Vlad Plahotniuc. Au căzut în capcana în care

Partidele de dreapta, partidele de opoziție sunt în capcana asta în continuare, pentru că nu înțeleg că, în acest mod, ei rămân într-un război de trei luni de zile pe o temă care îi ține captivi. În loc să critice real guvernarea...

au purtat un război politic, dar nu un război pe temă. Partidele de dreapta, partidele de opoziție sunt în capcana asta în continuare, pentru că nu înțeleg că, în acest mod, ei rămân într-un război de trei luni de zile pe o temă care îi ține captivi. În loc să critice real guvernarea și în speță guvernarea e oarecum ferită de focul acesta încrucișat pe tema uninominalului sau a sistemului mixt, iar guvernarea… și premierul Pavel Filip îl vedeți pe locul doi în sondaje, depășind chiar și pe Maia Sandu. Adică, sunt niște procese care merg în paralel. Pe mine m-a mirat faptul că poziționarea a fost o mare parte din timp doar împotrivă și e foarte greu pentru omul de rând, dar chiar și pentru cei care analizează mai profund lucrurile, e foarte greu să înțelegi cum niște lideri ai opoziției se opun, în general, schimbărilor. Și că nu propun nimic în schimb. Dacă tot vă referiți la partea strategică, războiul pe tema asta ei nu-l duc cu Vlad Plahotniuc, îl duc cu propriii votanți, pentru că au în rândul lor, cel puțin de la o treime până la jumătate sau poate chiar mai mulți, aceeași PAS, același PLDM, același PPEM, același „Partidul Nostru” ș.a.m.d. Toate partidele au în sânul lor votanți care vor schimbarea sistemului electoral, indiferent sub ce formă. Ca sociolog, eu citesc un pic altfel și realitățile, și datele în sensul că, bun, am văzut multe dezbateri și discuții pe tema asta, inclusiv că asta nu ar fi o temă importantă pentru oameni, că există și altele… Da, parțial de acord, numai că haideți să ne uităm pe exercițiul electoral din octombrie și noiembrie și să acceptăm ideea că aproape jumătate din electorat a rămas extrem de dezamăgită de rezultat, are frustrări teribile, pentru că există un președinte, iar ei consideră că el nu îi reprezintă… Da? Și cu toate acestea, procentul populației care vrea să-și aleagă direct președintele continuă să fie extraordinar de mare, chiar a crescut; e spre 95 la sută. Asta mie, ca sociolog, îmi spune că tema în continuare rămâne importantă și că în continuare populația leagă multe lucruri ce se întâmplă. În restul problemelor, ce țin de economic, de corupție, de aria socială, populația încă percepe că lucrul aceasta depinde foarte mult de decizia politică, de oamenii care ajung să ia astfel de decizii politice. Ca o mică concluzie la partea asta: există și o discuție care ar trebui să fie purtată strict de experți, legat de sistemul electoral ș.a.m.d. Lucrul la care un om obișnuit intră în foarte multe detalii, dar dincolo de asta, eu cred că PDM s-a folosit la maximum de oportunitatea de a schimba trendul pentru partid și pentru liderul acestuia. Și lucrurile acestea se văd în toate sondajele, indiferent că ne place sau nu, s-a folosit de această oportunitate, a identificat o temă, a așteptat reacția oponenților politici și a obținut-o. Legat de avantaje sau dezavantaje? În primul rând, eu nu sunt așa sigur că ei vor să ducă asta la bun sfârșit și nici nu cred că mai contează. Indiferent că o duc sau n-o duc la sfârșit, ei au în principiu încă o temă de campanie electorală pentru anul viitor - ei pot învinovăți, se pot victimiza…”

Europa Liberă: Adică, din strugurele acesta se mai poate stoarce suc?

Doru Petruți: „Sigur. Pot învinovăți adversarii politici, pentru că au luptat împotriva oamenilor, pot transforma asta în temă de campanie… Nu mai zic, tot pe o chestiune de ordin strategic, dar și organizațional, tema asta eu cred că ei au folosit-o serios ca să-și remobilizeze structurile, să le reantreneze, să le reașeze și, din punctul meu de vedere, din nou se preconizează că Partidul Democrat va fi cel mai pregătit și cel mai antrenat la intrarea într-un nou an electoral.”

Europa Liberă: Domnul Bolea, vreau să vă întreb pe Dvs., și în calitate de om de afaceri care aveți capacitate analitică de a vă uita de la distanță și de a anticipa lucrurile, dar și în calitate de politician de nivel regional sau organizație teritorială: Dvs. atunci când adresați de la Partidul PAS reproșuri democraților că și-ar asigura un teren, o cărărușă, ca să rămână la putere și de fapt nu-i interesează în realitate voința poporului exprimată? Dar nici contestarea democraților nu este însoțită de argumente foarte plauzibile, astfel încât oamenii să înțeleagă mecanismele la care vrea să umble Partidul Democrat. Adică, întrebarea mea se reduce la următoarea chestiune: Bine, guvernarea nu face asta, dar Dvs., opoziția, dovediți interesul pentru o legătură foarte sinceră, astfel încât ceea ce faceți într-adevăr să fie probat, testat, că se face în interesul națiunii, prosperității, și nu al formațiunii?

Vladimir Bolea: „Da, cu siguranță. Deci, eu vreau să vă spun că de principiu tot ce caracterizează la etapa actuală guvernarea, începând chiar din 2016, dacă să luăm ca un punct așa de reper, cuvintele-cheie ar fi manipulare și minciună, și succes al guvernării. De principiu, această guvernare nu reușește să-și facă niciun succes în economie, nu reușește să ne demonstreze, să ne aducă nouă dovezi și argumente că se lucrează la întoarcerea miliardului care ne interesează extrem de mult pe noi toți, nu reușește să implementeze reformele. Drept dovadă avem apeluri din partea Uniunii Europene că noi nu reușim să implementăm reformele eficient, noi nu reușim să facem schimbări la nivel de macroeconomie și macropolitică internă în țara noastră. Și în acest

De câteva luni bune vorbim despre nimic, vorbim despre sistemul de vot mixt, uninominal, impunem oamenii, prin metode administrative, că așa au fost adunate semnăturile, noi știm sigur, că avem și noi organizații teritoriale; oamenii sunt impuși, semnează, nici nu știu marea majoritate despre ce e vorba când semnează. Vorbim despre falsuri și nu ar fi ceva nou pentru Partidul Democrat

moment, cu siguranță noi avem nevoie (cum noi?), vorbim despre noi, vorbim despre guvernare, avem nevoie de un căluț care să ne scoată de la ananghie. Și acest căluț, în care cu adevărat au reușit fantastic și au antrenat toată societatea și noi de câteva luni bune vorbim despre nimic, vorbim despre sistemul de vot mixt, uninominal, impunem oamenii, prin metode administrative, că așa au fost adunate semnăturile, noi știm sigur, că avem și noi organizații teritoriale; oamenii sunt impuși, semnează, nici nu știu marea majoritate despre ce e vorba când semnează. Vorbim despre falsuri și nu ar fi ceva nou pentru Partidul Democrat – am avut perioada când în campania prezidențială trebuia de pus semnături și ei au demonstrat că, în câteva ore, pot aduna câteva zeci de mii de semnături, ceea ce este total imposibil. Și asta o spun ca o persoană care am fost vizat și antrenat direct. Am fost trezorier, în calitate de trezorier când adunam semnături la nivel de țară. Practic, noi am adunat tot atâtea semnături cât și Partidul Democrat într-un timp foarte lung, necumpărând voturi, nemințind, neavând resurse administrative, ceea ce presupune că trebuia să facă și Partidul Democrat. Din acest considerent, eu vreau să spun că la etapa actuală noi toți, toată societatea, inclusiv organismele internaționale, suntem antrenați în niște discuții total sterile care, cum a spus anti-vorbitorul meu foarte corect, se pot finaliza cu nimic, pentru că în final poate veni decizia de la Comisia de la Veneția și domnul Plahotniuc cu Partidul Democrat să ia decizia că nu mai votează, că nu mai susțin nici votul mixt inclusiv, pe care din prima fază nu l-au susținut și au mers pe votul uninominal, mințind lumea prin niște chestii absolut false de genul că putem să ne retragem deputatul care nu-și îndeplinește obligațiile lui corespunzător, la ce iarăși nu… Adică a fost o campanie total falsă și manipulatoare. La toate televiziunile din Republica Moldova, practic, noi am putut vedea lucrul acesta, ca într-un final, când în ziua votului, Partidul Democrat nici nu i-a uimit măcar, cel puțin. În prima fază au votat pentru proiectul lor, pe care l-au susținut și i-au făcut atât de multă publicitate, ca după, să ne demonstreze la toți că Partidul Democrat în realitate este împreună cu Partidul Socialiștilor și au votat foarte ușor, fără ca să lupte măcar o secundă pentru proiectul lor de vot uninominal, au votat proiectul mixt, l-au preluat… Acum, cum noi să înțelegem cele 850 de mii de semnături, acele 850 de mii de persoane care au semnat pentru votul uninominal, care voiau să-și retragă în ghilimele deputatul lor din Parlament? Pentru asta acești oameni au votat. Acum, aceste 850 de mii de semnături unde sunt? Cui sunt atribuite – socialiștilor?... Adică, noi vorbim despre niște lucruri foarte confuze, noi vorbim despre manipulare în masă. Deci, eu consider că toate guvernarea aceasta ar trebui să treacă anume sub egida cuvintelor manipulare și minciună.”

Europa Liberă: Domnul Bolea, am înțeles - sunt băieții răi. Dar băieții răi sunt la putere, băieții răi au impus o agendă societății și teamă mi-e că băieții care au gândit - cei răi sau sfetnicii lor – tocmai au încorporat genul acesta de reacție în tactica lor de comportament. Dvs. îi spuneți manipulare, ei pot să-i spună tehnologie politică de antrenare a societății într-o discuție. Cu același succes putea să discute: oare să facem un satelit care să se învârtă în jurul Pământului la Politehnică, sau să trimitem un cosmonaut moldovenesc pe Marte? Și toată lumea să se apuce să discute cu același efect. Dar, repet, situația asta care există, totuși, o anumită parte, așa cum Doru Petruți spune că a electoratului Dvs., a electoratului opoziției extraparlamentare, vrea schimbare, e de acord cu argumentarea care vine de la Andrian Candu, Vlad Plahotniuc că partidele sunt SRL-uri și ajung niște rațe mute în Parlament… Electoratul asta vrea – vrea retragerea deputatului. Pe mine, în momentul acesta, mă interesează dacă puterea pe de o parte (nu arăt la domnul Petruți, dar, pentru că vorbim despre PD), și opoziția, pe de altă parte, au știut și vor ști să gestioneze situații de genul acesta când poporul, într-adevăr, vrea ceva plauzibil, nu pur și simplu să trimitem cosmonauți, nu pur și simplu reintegrarea transnistreană care nu este realizabilă, dar vrea o chestiune care se poate realiza și în momentul acesta cum o gestionează, cum scoate profit din asta, cum scoate antiprofit, dacă se apropie sau nu de populație asta dornică de această schimbare… Părerea Dvs. care e?

Vladimir Bolea: „Cu siguranță, noi venim cu ofertele noastre și cu poziția noastră referitor la problemele sociale. Una dintre problemele pe care le spun toți sociologii și toți politologii este că electoratul din Republica Moldova, inclusiv cel de dreapta, vrea, dar vrea cu o putere deosebită, schimbarea clasei politice. Vrea politicieni care nu se vând, politicieni corecți, onești, politicieni care pot fi trași la răspundere pentru faptele lor. Din acest considerent, nu ar fi neapărat de schimbat sistemul de vot, ar fi suficient ca în Parlament să se voteze o lege, prin care transfugii politici să nu fie acceptați. Ar fi suficient ca în momentul în care partidul politic, că acum partidele politice sunt votate, cu un program electoral a fost votat și a luat 17 mandate, a luat 23 de mandate, după acel program electoral să fie locurile în Parlament, dar nu după niște persoane X, pentru că eu în final nu l-am votat pe Popescu, Ionescu sau Georgescu. Am votat un program politic. În momentul în care Popescu este decepționat de partidul său, nu are decât să plece din Parlament, pentru că noi am votat un program electoral.”

Europa Liberă: Am înțeles. Asta-i una – transfugii…

Vladimir Bolea: „A doua. Din punct de vedere economic, noi considerăm că sunt enorm de multe probleme nerezolvate în Republica Moldova. Prioritizarea problemelor, după mine, schimbarea sistemului electoral ar fi problema cea mai… ultima care ar fi trebuit să stea pe agenda de lucru în general a tuturor. Noi ar trebui să ne consolidăm în ceea ce privește problemele economice și schimbările macro, inclusiv cu securizarea noastră energetică, și cu securizarea noastră din punctul de vedere al gazului, al energiei electrice. Sunt o mulțime de probleme care trebuie rezolvate…”

Europa Liberă: De acord. Și aici trebuie imediat să vă întreb: Dar nu cumva, pentru ca să existe această creștere economică, încrederea investitorilor, nu cumva trebuie stabilitate, așa cum spune Partidul Democrat? Și nu cumva pentru asta Partidul Democrat, guvernarea, într-o formulă mai modificată, trebuie să rămână cât mai mult posibil măcar până la alegerile parlamentare proxime?

Vladimir Bolea: „Știți cum… În general, se consideră în felul următor: în mlaștină nu crește nimic, nu este viață. Noi am avut perioade când, în perioada lui tovarăș Voronin când era, într-un fel, tot o stabilitate și țara s-a dus de râpă… Stabilitatea pe care ne-o oferă nouă acum Partidul Democrat este una și mai dureroasă pentru noi, pentru că în final noi vedem un stat capturat de drept, cu adevărat, cu niște funcționari care numai pe hârtie au niște funcții, și în realitate nu-și îndeplinesc deloc funcțiile lor, sunt niște oameni întâmplători în toate funcțiile, noi avem un președinte al Parlamentului cu încredere de 1,7 și domnul este sociolog și el spune că, dacă marja de eroare este trei, înseamnă că-i cu minus. Într-un final, poate fi plus trei sau minus trei, adică îi dă cu minus. Noi avem un prim-ministru care are 1,3. Adică, avem o guvernare care este total nepopulară și care vrea, pur și simplu prin niște metode extraordinar de manipulatoare, să se mențină la putere. Și mai mult nimic.”

Europa Liberă: Domnul Petruți, se putea găsi, totuși, un alt vehicul în afara de mixtul sau uninominalul care a fost bălăcărit, până la urmă, din cauză că cei 850 de mii, iată, au fost forțați să accepte altceva decât s-a pornit la drum? Ar fi existat o temă, cum ați spus Dvs., la fel de puternic susținută și care să duduie în societate?

Doru Petruți: „Da. Corupția. Dar e o temă care n-avea nicio șansă să dea rezultate în șase luni sau un an până la alegeri. Acolo sunt necesare măsuri mult mai mari, eforturi foarte mari și rezultatele nu vin, nu poți obține o victorie până la alegeri. Uitați-vă și pe situația din România – în câți ani după aderarea la UE, justiția a început să funcționeze la un standard bun. Dar tema pe care au ales-o tot are un suport oarecum similar – 70-80 la sută avea și în continuare… Bun, chiar și după o campanie, chiar și după reacțiile competitorilor politici, în continuare ceva peste 60 la sută se mențin pentru a schimba, dorința de schimbare a sistemului electoral. Nu confundați chestiunile legate de semnături și liste ș.a.m.d. Acelea fac parte din alt scenariu și din alt film…”

Europa Liberă: Am înțeles. Legat de semnături și, iarăși, legat de meseria Dvs., o întrebare principială pentru mine care continui s-o dezbat cu fiecare ocazie: Cât de mult politicienii au dreptul și pot să stea îndărătul acestor semnături, acestor voturi exprimate în susținerea lor? Și cât de mult politicienii, totuși, trebuie să iasă în față, să spună lucruri neplăcute, să propună acestor votanți o pastilă amară pe care să și-o asume? Să spună: Fraților, veți fi voind voi hăisa, dar noi trebuie să mergem ceala.

Doru Petruți: „Fiecare partid politic are și fiecare lider politic are libertatea să-și aleagă temele, să vadă dacă acea temă produce sau nu produce agendă. Eu am ascultat cu mare interes ce spuneați și chiar mă întreb: De ce un astfel de discurs n-a fost posibil în spațiul public în ultimele trei luni? De ce trebuie să vorbiți despre sistemul electoral, și nu vorbiți despre, așa cum ați spus, despre problemele economice, problemele reale și să generați interes și să atrageți electorat pe temele pe care Dvs. și partidul, indiferent care, le consideră importante? Ei au ales această temă…”

Europa Liberă: Au ales și au impus-o, trebuie să recunoaștem...

Doru Petruți: „Au ales și au impus-o. Sigur au un alt arsenal la îndemână, alte resurse, dar asta nu e vina lor. Acestea-s condițiile pieței. Toți le cunoaștem și cred că și competitorii politici, de asemenea, le cunosc, iar în momentul când o să trageți linia, e suficient să analizați cifrele de sondaj pe credibilitatea politicienilor și să vedeți. Doamna Maia Sandu, în speță, mai are 48 la sută rating sau nu? Domnul Plahotniuc mai are trei-patru la sută sau nu? Sau domnul Candu, sau domnul Filip, sau indiferent la ce politicieni… După o astfel de campanie și etapă politică se decontează…”

Europa Liberă: Domnul Petruți, dar contează cum sunt obținute aceste procente? Domnul Bolea afirmă că sunt obținute cu joker, nu neapărat la un joc onest.

Doru Petruți: „Da, aș putea fi de acord cu ce spune domnul Bolea, dar până în 2018 mai este foarte puțin și la alegeri contează matematica, care e una tare și…”

Vladimir Bolea: „Da, eu sunt de acord, dacă-mi permiteți, eu sunt de acord că, practic, domnul Petruți a spus că Partidul Democrat deja este în campania electorală. Și chiar dacă vorbim despre un partid care și-a făcut o campanie, spre exemplu, din prima fază – votul uninominal, acum cu susținerea votului mixt și în final, chiar dacă nu va fi votat acest vot mixt, el deja este în campanie. Noi vedem Partidul Socialiștilor, celălalt partener de guvernare al Partidului Democrat, care prin referendumul de demitere a domnului Chirtoacă iarăși se află în campanie electorală. Deci, cu adevărat noi vedem două partide care s-au coalizat foarte bine în Parlament; mai este și PPEM-ul care nu mai contează deloc, dar avem două partide mari – Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor – care nu neapărat că vor în final reforma aceasta a sistemului electoral, dar se află în campanie electorală continuă. Au ales un căluț care nu necesită succese și investiții umane, nu necesită nimic…”

Europa Liberă: E greu de măsurat…

Vladimir Bolea: „Exact. Practic și au venit și s-au urcat pe o chestie manipulatoare și această chestie manipulatoare este așa-numita, măi, e dorință a poporului. Este dorința poporului, 850 de mii au dorit, un milion au dorit, două milioane doresc lucrul acesta… Cum măsori lucrul acesta, nu poți ști. Dacă să vorbim despre lucruri și reforme care ar fi trebuit făcute cu adevărat, și pe care nu le putem măsura… Eu întotdeauna când mă întâlnesc cu alegătorii, le spun așa: Când auzim despre o reformă, peste două luni de zile noi, ca locuitori ai orașului sau locuitori ai unei urbe, sau ai unei comune, nu contează, trebuie s-o resimțim. Și dacă noi n-am resimțit-o, înseamnă că a fost numai pe hârtie.”

Europa Liberă: Domnul Bolea, dacă ar fi prima dată în istoria independenței Republicii Moldova, cred că ar trebui să ne mirăm. Dar Unirea nu a fost un căluț pe care și-au scos profituri unii și de o parte și de alta adversarii și părtașii…

Vladimir Bolea: „… Dar se mai scoate?”

Europa Liberă: Se mai scoate… Orientarea Vest- Est nu tot așa – o chestie greu de măsurat, dar a adus atâtea dividende și continuă să aducă, repet, ca să nu mai trec la subiectul transnistrean a n-a oară. Toată lumea înțelege că mâine nu se rezolvă, dar satisfacția războiului dus pentru pace și sacrificiile făcute, senzații de viață politică. În sensul acesta, vă întreb: dacă nu cumva Dvs. sunteți înșurubat în războiul acesta și dacă puteți să vă feriți de războiul acesta, să declanșați, eventual, propriul microrăzboi? Așa cum sugerează domnul Petruți.

Vladimir Bolea: „Luând în considerare că pericolul de a fi votat sistemul uninominal sau mixt încă este unul foarte mare, am intrat în acest război, pentru că într-un final pentru toată lumea în Republica Moldova, pentru toți cei 736 de mii de votanți ai partidelor de dreapta în campania prezidențială există un mare pericol de instalare a unei dictaturi în Republica Moldova. Și vorbind de dictatura Partidului Socialist combinat împreună cu…”

Europa Liberă: Prin votul mixt?

Vladimir Bolea: „Prin votul mixt, pentru că cea mai mare problemă la votul mixt în Republica Moldova va fi desenarea circumscripțiilor electorale. Istoria omenirii a mai trecut prin astfel de istorii, când circumscripțiile electorale sunt desenate cu creionul în formă de salamandră, că așa și poartă denumirea, a lui Dirk Salamander, că așa au fost desenate circumscripțiile electorale, în urma cărora persoanele care votează „pro” sau „contra” unor persoane sunt întotdeauna votate persoanele de stânga. Și eu văd, ca om politic, că, practic, Partidul Democrat are unicul scop – aducerea la putere masivă în Parlament a votanților de stânga, a Partidului Socialist, credeți-mă, pentru că…”

Europa Liberă: …care să le rupă coloana?

Vladimir Bolea: „…care să întrerupă complet Acordul cu Uniunea Europeană, să permită instaurarea unei dictaturi complete în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Stați un pic. Adică, democrații care sunt proeuropeni…

Vladimir Bolea: „Da, dar ei mimează orice, ei nu…”

Europa Liberă: …să-și aducă călăii?

Vladimir Bolea: „Da. Ei nu sunt călăi, ei sunt acum în coaliție, ei sunt foarte apropiați, ei au același scop… Cu siguranță, ei se luptă între ei, exact cum a luptat Plahotniuc cu Filat și l-a mâncat, l-a nimicit pe Filat. În prima fază, partidul lui Filat, PLDM, era mult mai puternic decât Partidul Democrat și avea o susținere mult mai mare. Și Partidul Democrat a dus o politică sistematică și foarte bine pusă la punct de distrugere a PLDM, și noi vedem acum că PLDM e inexistent, de la ce susținere avea în popor… Și exact la fel, această luptă nu se va opri nici după ce va veni la putere Partidul Socialiștilor, pentru că tovarășul Plahotniuc și Partidului Democrat care în realitate sunt neocomuniști, dacă ne uităm la structura de vârf a Partidului Democrat, noi o să vedem numai niște transfugi de la Partidul Comunist. Ei sunt democrați, cum eu sunt… japonez. Înțelegeți? Ei, nici în cea mai mică parte a lor, nu sunt un partid democrat și nici nu mai vorbim despre noțiunea de partid proeuropean. În primul moment, când ei a votat cu socialiștii pentru votul mixt și i-au susținut în campanie, deschis l-au susținut în campanie pe tovarășul Dodon, noi din acel moment… eu cred că toți am terminat de a mai numi Partidul Democrat unul proeuropean.”

Europa Liberă: Deci, Dvs. participați conștient la acest război declarat?

Vladimir Bolea: „Pentru a evita instalarea unei dictaturi.”

Europa Liberă: Am înțeles.

Vladimir Bolea: „Și noi nu pur și simplu stăm pasiv și ne uităm. Deci, noi avem întâlniri cu alegătorii, în care noi le demonstrăm și le arătăm că nouă nu este frică că o să intrăm sau n-o să intrăm în Parlament. Asta este a doua sau a treia întrebare. Cu siguranță, fiind un partid politic, ne interesează să ajungem în Parlament, dar pe noi ne interesează ca în Republica Moldova să se păstreze în continuare condițiile de concurență loială. Adică, practic, într-adevăr să câștige cel mai bun, cu cea mai bună programă, dar noi să știm că toți au condiții egale. În primul rând, eu consider că alegătorii ar trebui cu siguranță să cunoască lista de partid. Lista acelor 101 persoane. Partidele politice trebuie să le reprezinte, să le scoată în scenă, ca toți alegătorii care votează, să nu votăm orbește.”

Europa Liberă: Teza Dvs. este că se poate actualul sistem asana din interiorul partidului.

Vladimir Bolea: „Sigur, da, absolut.”

Europa Liberă: Domnul Doru Petruți, de ce partidele au preferat, totuși, un alt partid în locul celui existent, decât să-l înnobileze, să-l îmbunătățească? Asta nu le-ar fi adus punctajul?

Doru Petruți: „Nicidecum, pentru că exista o antipatie și există o antipatie care, bun, s-a mai redus, dar exista o antipatie de 80-90% față de clasa politică, indiferent că vorbim de partide sau de politicieni. Eu l-am ascultat atent pe domnul Bolea. Din păcate, el îmi confirmă cam aproape tot ce am spus de la început, inclusiv faptul că două partide aflate într-o continuă campanie electorală cresc și au șanse mai mari în următoarea competiție electorală. Eu văd nu numai la Dvs., dar și la ceilalți și repet teza asta, pentru că e una foarte importantă: Discutați fix pe paradigma pe care am expus-o la început, vă interesează cum vor fi circumscripțiile electorale, ce înseamnă uninominal, tot felul de detalii. Asta au și dorit și asta au și obținut. Sunteți în continuare pe agenda pe care ei au reușit ca partid, și bravo lor, din punctul acesta de vedere, au reușit s-o impună atâtea luni de zile, săptămână cu săptămână.

Europa Liberă: Ultima întrebare pe fina. Vreau un răspuns concis. Dacă, totuși, bătălia asta în jurul votului – mixt, uninominal, instituția partidelor ca atare va fi compromisă, va fi renăscută, dar…

Moldova, Doru Petruți, Vasile Botnaru, Vladimir Bolea
Moldova, Doru Petruți, Vasile Botnaru, Vladimir Bolea

Doru Petruți: „Partidele contează cel mai puțin în ecuația asta. Oamenii așteaptă de fapt din această dezbatere și o fi, n-o fi schimbarea de sistem electoral, ei de fapt așteaptă o nouă atitudine din partea politicienilor. Ecuația și linia asta trasă, eu cred că trebuie înțeleasă din perspectiva cine cu cine a luptat pe acest joc politic declanșat. PDM-ul a pescuit o chestiune din agenda cetățeanului. De acord, nu cea mai importantă, poate nu cea mai relevantă, poate nu la momentul cel mai bun ș.a.m.d. Da, de acord. Numai că a pescuit-o, astea-s condițiile reale în care s-au desfășurat ultimele trei sau patru luni în Republica Moldova. Asta a fost tema centrală pe care ei au impus-o pe agendă, nici măcar starea vremii n-a reușit s-o schimbe, nici un cataclism natural măcar. Da, e adevărat – prin instrumente, administrativ, prin tot ce ați spus. Poate așa și e. Dar au reușit s-o mențină. Diferența e că ei au luat o temă din agenda populației, iar partidele de opoziție se luptă cu populația. Nu cu Plahotniuc și nu cu partidul, și nu cu guvernarea. Iar opoziția trebuie să înțeleagă în ce joc e și trebuie să se uite foarte atent pe datele de sondaj care arată, așa cum bine spuneți, că în ascensiune sunt partidele și politicienii de la guvernare și partidul domnului Dodon. Asta-i ecuația.

Europa Liberă: Domnul Bolea, dacă nu cumva partidul sau opoziția în general, luptând pentru cauza cea dreaptă, nu cumva va cădea în această capcană, că de fapt îi contrazice pe propriii alegători care vor schimbarea?

Vladimir Bolea: „Nu. Deci, noi nu contrazicem propriii alegători. Practic alegătorii PAS-ului, spre exemplu, dacă să vorbim despre ei, sunt foarte bine informați din partea noastră despre activitățile noastre. Mare parte din partidul nostru se ocupă de această activitate, plus la nivel internațional informăm foarte bine partenerii de dezvoltare a Republicii Moldova despre eventualele probleme care pot apărea în urma schimbării acestui sistem electoral și nu numai și consider, la etapa actuală, ceva foarte important și vă spun din ce considerent, în ciuda faptului că sunt de acord cu Dvs. că ne ocupă tot timpul sistemul acesta de vot mixt, dar el există și ca posibilitate că va fi votat. Înțelegeți? Și atunci va fi foarte târziu să intervii, chiar dacă cineva la etapa actuală…”

Europa Liberă: Am înțeles că există… Dar cât de ofertant este ca să vă afirmați ca formațiune? Deci, asta vă ajută? Dvs. cu același succes puteți și chiar încălecați acest căluț, așa cum l-ați numit Dvs., ca să vă dezvoltați propria agendă, să vă faceți propria economie politică?

Vladimir Bolea: „Sigur, da. Sigur, da, inclusiv luptând cu această, cum ați spus de la început – fiecare băț are două capete –, tot ce folosești în favoarea ta, poate fi folosit de oponentul tău în defavoarea ta. Și practic noi, mergând și demascând interesele lor adevărate, practic, ne facem nouă capitalul nostru politic, lucrând pe cealaltă parte a albului. Cu siguranță, da.”

Europa Liberă: Am înțeles. Discuția noastră se poartă exact în momentul în care se convoacă Comisia de la Veneția. Noi vom afla cât de curând ce recomandări are această Comisie, Înaltă Comisie, pentru Republica Moldova. Vom afla ce reacție va avea Andrian Candu, dacă nu cumva într-adevăr, așa cum spune domnul Doru Petruți, vor renunța în general la ideea asta. Dar bătălia oricum nu se oprește, oricum suntem deja pe drumul spre alegerile parlamentare. Nu cred că anticipate, dar ordinare, în 2018, și revin la îndemnul: Să ne uităm la această bătălie, la această campanie, la această tevatură în jurul sistemului de vot ca la un test de apropiere față de agenda electoratului, față de nevoile lui. În ce măsură partidele care ne reprezintă în Parlament știu să le gestioneze, știu să găsească limbaj comun, știu să găsească compromis, pentru că, oricum ai da, noi tot aici o să rămânem. Adversari, prieteni, competitori și în următorii patru ani, opt ani, doisprezece… În cicluri electorale va trebui să conviețuim și să găsim limbaj comun.

Doamnelor și domnilor, aici se încheie emisiunea noastră de astăzi, la care au participat sociologul Doru Petruți și Vladimir Bolea, omul de afaceri implicat de curând în politică. Ne reauzim duminica viitoare. Până atunci ne puteți asculta zilnic, dimineața și seara, pe frecvențele care vă stau la îndemână sau pe internet, la orice oră. Iar sâmbătă, ca de obicei, vă dă întâlnire Valentina Ursu, după care eu, Vasile Botnaru, am să vă invit s-o luăm de la capăt. Pe curând!

XS
SM
MD
LG