Linkuri accesibilitate

Dificultățile reîntregirii (II): Guvernarea lui Arthur Văitoianu (1)


Gen. Arthur Văitoianu (pe scaun al 7-lea de la st. la dr.) (Foto: Enciclopedia României)

Numirea generalului Arthur Văitoianu în funcția de Guvernator General al Basarabiei (era numit și Comisar General) a constituit prima încercare a statului român de a stabili un echilibru între acțiunile uneori dezordonate ale militarilor în provincie, nemulțumirea populației locale față de practicile de rechiziție și încercările clasei politice basarabene de a-și menține relațiile cu România în albia condițiilor înserate în Declarația de Unire, dintre care trei erau importante: păstrarea autonomiei, funcționalitatea Sfatului Țării și realizarea reformei agrare.

Gen. Arthur Văitoianu
Gen. Arthur Văitoianu

Trimiterea unui basarabean prin descendență în provincia dintre Prut și Nistru părea să fie o alegere înțeleaptă din acest punct de vedere. Ca și generalul Al. Averescu, generalul de armată A. Văitoianu s-a născut în anul 1864 în sudul Basarabiei, la Ismail, el fiind fiul unui german, Weithoffer Văitoianu, care funcționase ca șef de stație telegrafică sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, atunci când sudul Basarabiei era parte a României. Până la venirea în Basarabia, Văitoianu a avut o carieră militară strălucită, acoperindu-se de glorie pe fronturile Primului Război Mondial și mai ales în bătălia de la Mărăști. La scurt timp după plecarea din Basarabia avea să devină prim-ministru al României (12 septembrie - 4 decembrie 1919). Prin urmare, este vorba de una din marile personalități politice și militare ale României moderne, pentru care Basarabia urma să devină „cuibul ordinii, dreptății și civilizației”.

La 21 iunie 1918, Văitoianu a convocat membrii Consiliului Directorilor Generali, a reiterat atribuțiile lor și i-a asigurat că vor putea lucra în baza programului propriu de autonomie; le-a propus întâlniri și convorbiri săptămânale de lucru; a solicitat să se treacă la înlocuirea directorilor care și-au dat demisia odată cu plecarea lui C. Stere, încercând astfel să creeze impresia unei conlucrări cu organul executiv al Basarabiei.

În funcția de guvernator al Basarabiei, generalul Văitoianu avea să demonstreze cu energie și responsabilitate bune capacități de administrator, ocupându-se personal de toate problemele care-l vizau, oricât de mărunte, deși în unele rapoarte diplomatice, trimise în România, calitățile sale de administrator erau contestate. Atât cât a depins de el, s-a arătat corect față de populația locală, îndepărtând uneori din administrația civilă și trimițând în regat funcționari care se arătau aroganți și violenți, sancționând, adeseori dur, militarii care se dedau la fărădelegi. Erau chestiuni menționate și de liderii basarabeni, care în apelul către guvernul român cereau selectarea riguroasă a funcționarilor civili și a forțelor de poliție trimise în Basarabia, pentru a se ști că „nu oricare funcționar de peste Prut este un mare patriot, precum nu orice basarabean este un rusificat suspect...publicul de aici trebuie să aibă o idee superioară de administrație românească”.

Vedere centrală, Chișinău (Foto: Vol. Radu Osadcenco, Chișinău 1918)
Vedere centrală, Chișinău (Foto: Vol. Radu Osadcenco, Chișinău 1918)

Privirea de ansamblu asupra condițiilor din Basarabia era îngrijorătoare în acea perioadă crucială a Unirii. Acest context este confirmat și printr-o serie de rapoarte redactate de forțele de securitate din unele județe ale regiunii. Acestea păreau să susțină existența unei situații de ansamblu haotice, dominate de dezorganizare și de imposibilitatea diferitelor sectoare administrative de a comunica între ele și de a stabili un plan de acțiune comun și precis. Situația era și rezultatul integrării administrative a regiunii în statul român, care era deosebit de îndelungat, anevoios și obositor.

Între timp au fost adoptate decizii importante pentru alinierea Basarabiei la principiile de funcționare ale Vechiului Regat, din septembrie 1918 fiind introdus sistemul metric zecimal (comunicatul din 6 august al Direcției de Măsuri și Greutăți și comunicatul din 28 august 1918 al Comisarului A. Văitoianu); limba română a devenit limba aparatului administrativ, chiar și pentru firmele private; în tribunale devenea obligatorie aplicarea unor anumite articole din Codul civil românesc, etc. Prin decizia din 3 august 1918, Statul Major al armatei a emis o directivă prin care orice text afișat în limba rusă pe trenuri și în orice gară din Basarabia trebuia șters.

Guvernatorul Văitoianu a instituit o practică de administrare prin ordonanțe, dar activitatea de rutină includea corespondența și ordinele date în scris și prin grai viu. Acesta s-a implicat activ în rezolvarea unui spectru enorm de probleme: relațiile dintre unitățile militare și populație; dintre țărani și proprietari; rechizițiile; prețurile la articolele de primă necesitate; specula; contrabanda; paza frontierei; comerțul intern și extern; relațiile cu austriecii și germanii, cu militarii ruși rămași în Basarabia; propaganda antiromânească; propaganda în folosul statului român; transportul; presa, activitatea culturală; biserica; administrația locală și altele.

Personalitățile necunoscute ale Centenarului: „Căpitanul” Emanoil Catelly (1887-1943)

Personalitățile necunoscute ale Centenarului: „Căpitanul” Emanoil Catelly (1887-1943)

Emanoil Catelly (Foto: Vol. Ion Țurcanu, Mihai Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)
Emanoil Catelly (Foto: Vol. Ion Țurcanu, Mihai Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)

Deși a fost o personalitate marcantă a mișcării de eliberare a aromânilor din Basarabia, așa cum o spun limpede chiar contemporanii săi, puține se cunosc despre viața lui E. Catelly. Acesta s-a născut la 25 decembrie 1887 într-o familie de țărani răzeși din satul Zgărdești, județul Bălți. A avut încă 11 frați și surori. Din 1891 până în 1895, a învățat la școală primară, peste trei ani este admis la Școala Agricolă inferioară din Cucuruzeni, pe care a absolvit-o în 1901.

În luna septembrie 1903 a fost înrolat în armata țaristă, iar peste un an intră la Școala de iuncheri, unde a învățat până în august 1907. Și-a terminat studiile având grad de subofițer. În 1910 devine locotenent, iar în 1914 primește gradul de căpitan de stat major.

În luna aprilie 1917 este trimis la Odesa pentru lucrări de cancelarie, unde s-a aflat până la începutul Loviturii bolșevice din octombrie. Din primele zile aflării sale la Odessa a făcut agitație printre moldoveni explicând necesitatea obținerii autonomiei Basarabiei, devine președintele Comitetului Național Moldovenesc de la Odesa și unul din cei mai activi organizatori ai Congresului Militarilor Moldoveni (20-27 octombrie 1917). A participat activ la formarea Sfatului Țării, fiind printre cei mai de vază militanți pentru unirea Basarabiei cu România.

În chemările către basarabeni lansate în aprilie 1917, Emanoil Catelly spunea:

„Moldovenii care au tăcut timp de 106 ani, trebuie să vorbească astăzi mult mai tare, să li se audă glasul nu numai până la Petrograd, ci până la Londra, la Paris și la Roma. Căci ei sunt români, numai rușii i-au degradat la rolul de „moldoveni”. Și ei vor să-și ceară acum toate drepturile. Mai mult – ei vor să și le ia singuri. De aceea-i revoluție acum, ca să luăm îndărăt tot ce ne-au furat tâlharii timp de 106 ani”.

După realizarea Unirii, Catelly a fost numit în funcția de Director general al Agriculturii în Directoratul General al Republicii Democratice Moldovenești. Postul l-a deținut până în noiembrie 1918, când a fost dizolvat Directoratul. În 1920 devine membru al Partidul Național Liberal, care era la guvernare, iar în 1923, Consiliul de Miniștri al României îl numește prefect al județului Bălți. Din 1927-1928 devine senator din partea județului Bălți. În 1933, Partidul Național Liberal ajunge iarăși la putere și Emanoil Catelly este repus în funcția de prefect al județului Bălți. În timpul deținerii funcție, în trei ani în județul Bălți s-au construit 49 de școli (față de 44 din 1918 până în 1933), a fost renovat localul Școlii Normale, s-a construit noua clădire a Liceul de fete „Domnița Ileana”. Postul l-a ocupat până în 29 decembrie 1937, data instaurării dictaturii regale. Dintre toți prefecții județului, Emanoil Catelly a fost cea mai reprezentativă personalitate.

La 5 iulie 1940 Emanoil Catelly este arestat de grupul operativ al forțele N.K.V.D. de la Bălți pentru activitatea „antirevoluționară”, iar la 6 august este transferat la penitenciarul din Chișinău. Odată cu începerea operațiunilor militare pentru eliberarea Basarabiei de către România în 1941, Emanoil Catelly este transferat în interiorul Imperiului sovietic, ajungând în munții Ural. S-a stins din viață la 18 februarie 1943 în lagărul nr. 5 din Sverdlovsk, RSFSR.

Deși de o importanță majoră pentru acele timpuri dificile, multe dintre intențiile și inițiativele guvernatorului român rămâneau doar la nivel teoretic și declarativ din cauza organizării precare și a unei lipse de comunicare dintre diferitele ramuri ale administrației civile și cea militară, situație ce părea că nu poate fi depășită. Un număr mare de circulare și directive, dacă reușeau să ajungă de la instanțele superioare la autoritățile civile și militare competente, nu era suficient pentru a aduce situația la normalitate, pentru simplu motiv că nu erau aproape niciodată luate în considerare și rămâneau doar cuvinte pe hârtie.

Scrisorile Comisariatului General al Basarabiei atestau imposibilitatea diferitor oficii de a stabili între ele un canal eficient de comunicare și coordonare. Unele ordonanțe nu ajungeau în general, periclitând orice activitate de guvernare. Comunicatul din 15 iulie 1918 al Guvernatorului Văitoianu către celelalte comisariate arăta că „ordonanțele emise de acest Comisariat și transmise de noi Directorilor nu sunt transmise către Autorități”.

Adeseori se întâmpla ca transporturi cu bunuri de primă necesitate pentru aprovizionarea armatei să se altereze în vreo gară sau depozite din cauza lipsei autorizațiilor necesare sau din simplu capriciu al unei autorități sau simpli șefi de gară, care nu considerau autorizațiile suficiente sau valabile. Asta chiar dacă, încă din iunie 1918, Biroul de aprovizionări fusese constrâns să intervină printr-o circulară care preciza că pentru transporturile militare și de mărfuri pe teritoriul Basarabiei nu era nevoie de niciun permis special. Comunicatul Direcției Aprovizionare din 5 iunie 1918 preciza că o astfel de autorizație era necesară doar pentru tranzitul peste Prut și Nistru.

Clădire din prima jumătate a secolului XX la Cetatea Albă
Clădire din prima jumătate a secolului XX la Cetatea Albă

Unul din rapoartele trimise în septembrie 1918 către Guvernatorul General al Basarabiei din județul Akkerman (devenit ulterior Cetatea Albă), arată o situație complicată atestată în relațiile cu minoritățile etnice. Populația minoritară de germani și bulgari afișa în relațiile cu noua administrație românească indiferență, iar adeseori chiar ostilitate. Această atitudine se manifesta mai ales prin refuzul de a folosi limba română în raporturile cu administrația și în școli sau, așa cum se arată în Tatarbunar, prin refuzul de a subordona bisericile locale Mitropoliei de la Chișinău, proclamând în continuare propria supunere față de autoritatea religioasă a Moscovei.

Autorii raportului subliniau și lipsa de inițiativă a autorităților, incapabile să asigure o administrare corectă, lucru ce transpare din imposibilitatea de a opri degradarea liniilor poștale și de telegraf (ducând la izolarea completă a mai multor localități) și, ceea ce era și mai grav, înrăutățirea permanentă a condițiilor din sistemul sanitar.

Un alt aspect care complica situația era extinderea incontrolabilă a contrabandei și corupției. Stocuri întregi de alimente livrate pentru a hrăni populația din capitală erau furate de comercianți lipsiți de scrupule (raportul arată că aceste persoane erau, de obicei, evrei), care apoi le direcționau către alte orașe din România (era indicat Iașul) sau chiar în afara țării, în Ucraina. Potrivit rapoartelor, autoritățile erau acuzate tot mai des de legături cu grupurile de evrei sau, într-un mod mai mult sau mai puțin direct, de comiterea unor speculații de tip comercial și financiar.

În general însă, după înființarea Comisariatului General al Basarabiei, regimul administrativ al ținutului, chiar dacă a devenit întrucâtva mai riguros și mai eficient, a rămas în fond același, adică unul aproape exclusiv militar (dovadă chiar faptul că în fruntea sa era un militar), cu stare de asediu, puterea de decizie aparținând în toate cazurile Guvernatorului General, care se executa prin intermediul trupelor aflate în subordine și a poliției.

Opinia dvs.

Arată comentarii

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG