Linkuri accesibilitate

Dificultățile reîntregirii (I): Introducerea instituțiilor românești


Gara din Chișinău, locul de disilocare al Comandamentului Militar Român din Basarabia (Foto: Radu Osadcenco, Chișinău 1918)

Pentru a face înțeles corect procesul de integrarea a Basarabiei în statul român și a nu lăsa loc speculațiilor și interpretărilor tendențioase legate de natura acestei reîntregiri, ne-am propus în blocul de articole care vor urma să prezentăm un istoric al statuării instituțiilor politice, administrative și militare românești pe parcursul anului 1918. Dincolo de utilitatea academică a unui astfel de demers, o asemenea imersiune în epocă ne va arăta o față nevăzută și necunoscută a Basarabiei și Chișinăului, felul cum arătau și funcționau instituțiile statului acum o sută de ani.

După delegarea miniștrilor basarabeni în guvernul României, funcția de președinte al Sfatului Țării în perioada 27 martie-25 noiembrie 1918 a fost exercitată de Constantin Stere, iar pe parcursul aceluiași timp, Director General al Basarabiei (prim-ministru) a fost Petre Cazacu, care conducea un cabinet format din opt ministere (Directorate). Conform proceselor verbale, după votarea Unirii, în Sfatul Țării erau patru fracțiuni: Blocul Moldovenesc, Fracțiunea Țărănească, Fracțiunea Minorităților și Fracțiunea Evreiască. Activitatea în Sfatul Țării se desfășura în comisii, după Unire fiind constituită o comisie nouă, Comisia pentru buget, care avea misiunea de a elabora buget anual al Basarabiei autonome.

Prima ședință după votarea Unirii a avut loc la 31 martie 1918, iar ședințele Parlamentului au durat până la 14 aprilie, când deputații au intrat în vacanță până pe data de 2 mai. „Sesiunea extraordinară” a Sfatului Țării a durat din 2 mai până pe 28 mai 1918, când, într-o ultimă ședință, Constantin Stere dădea citirii decretului regal din 22 mai de închidere a lucrărilor Sfatului Țării. Următoarea ședință a Sfatului Țării urma să fie anunțată prin decret regal. Pe parcursul activității sale, organul de presă al Sfatului Țării era gazeta cu titlu omonim „Sfatul Țării” (director N. Alexandri), iar paza legislativului basarabean era asigurată de Detașamentul de Gardă Călăreți (Comandant, locotenent-colonelul Gh. Andronachi).

În realitate, după Unire, Basarabia avea două administrații: una reprezentată de Sfatul Țării și de Consiliul Directorilor Generali, iar alta exercitată de Comandamentul trupelor române dislocate în ținut care, de fapt, deținea puterea reală, fapt ce a complicat foarte mult relațiile dintre Chișinău și Iași până la instituirea instituțiilor administrative românești în Basarabia.

Odată cu intrarea trupelor române în Basarabia la începutul anului 1918, este atestată următoarea configurație a dislocării și controlului militar român asupra provinciei: în Chișinău staționa Divizia 11 condusă de generalul Ernest Broșteanu; Generalul Mihail Schina a condus Divizia 1 Cavalerie, dislocată în nordul Basarabiei, cu cartierul general în orașul Bălți; Generalii Constantin Dragu și Petre Cănciulescu au avut misiunea de a restabili și menține ordinea în partea de sud al Basarabiei, la Ismail și Cetatea Albă; Generalul Ion Istrate era comandantul Corpului VI Armată, din care au făcut parte unitățile dislocate în Basarabia; Generalul Constantin Prezan a coordonat, în calitatea de Șef al Marelui Cartier General al Armatei Române, intrarea trupelor române în provincie și menținerea ordinii până la introducerea administrației civile.

Până la 27 noiembrie 1918, când s-a votat Unirea necondiționată, administrația militară a Basarabiei a fost condusă de comandanții Corpului VI Armată: Generalul Ioan Istrate (9 ianuarie-17 ianuarie 1918); Generalul Dumitru Strătilescu (18 ianuarie – 24 mai 1918); Generalul Ioan Istrate (24 mai – 1 septembrie 1918); Generalul Ioan Pătrașcu (după 1 septembrie 1918).

Rareori se cunoaște faptul că primul om politic care a asigurat legătura între România și Basarabia, dincolo de autoritatea militară menționată, a fost scriitorul, politicianul și diplomatul Duiliu Zamfirescu, care pe 20 februarie 1918 pleca din Iași la Chişinău, cu o „misiune specială”. În relatările ziarelor vremii se vorbea chiar de funcția de „guvernator“ al Basarabiei (în alte părți găsim și denumirea de „comisar” al Basarabiei). În realitate, prim-ministrul Alexandru Averescu îl trimitea pe D. Zamfirescu, care era prieten apropiat al generalului, ca reprezentant plenipotențiar pe lângă Consiliul Directorilor Generali din Republica Democratică Moldovenească. De o valoare documentară deosebită sunt amintirile sale, publicate recent în volumul „În Basarabia”, care rămâne un document istoric puțin cunoscut asupra istoriei Basarabiei din ajunul votării Unirii la 27 martie/9 aprilie 1918.

Duiliu Zamfirescu, primul „Comisar” al Basarabiei (Foto: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)
Duiliu Zamfirescu, primul „Comisar” al Basarabiei (Foto: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)

Misiunea lui Duiliu Zamfirescu în Basarabia, ne este dezvăluită în ziarul „Îndreptarea“, oficiosul Ligii Poporului (formațiune fondată de Averescu): „Instrucțiile date mie de Generalul Averescu, când m-a trimis în Basarabia, erau clare și precise: autonomie, pe baza dezvoltării simțului național; dispariția latifundiilor, prin împărțirea lor la țărani pe baza despăgubirilor în bani; libera dezvoltare a naționalităților și participarea lor la viața publica, în limitele noțiunii de stat moldovenesc; orientare politică pur democratică“.

Memoriile Centenarului: Amintirile lui Duiliu Zamfirescu despre Basarabia și liderii săi (februarie-martie 1918)

Memoriile Centenarului: Amintirile lui Duiliu Zamfirescu despre Basarabia și liderii săi (februarie-martie 1918)

Duiliu Zamfirescu, primul „Comisar” al Basarabiei (Foto: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)
Duiliu Zamfirescu, primul „Comisar” al Basarabiei (Foto: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)

„Când am ajuns la Chişinău, prima mea grije a fost, firește, sa fac cunoștință membrilor guvernului și să mă prezint Președintelui Sfatului Țării. Am avut plăcerea să găsesc numai oameni tineri, o societate binevoitoare, femei gentile și, ca peste tot, foarte pasionate. Lumea părea a trai într-un echilibru nestabil, alergând după locuințe, după restaurante, după zahar și după tălpi de cizme, cu poftă sălbatică de a se bucura de viață a oamenilor ce au scăpat de moarte. Așa ceva trebuie sa se fi petrecut pe vremea Directoratului, în Franța, când lumea, ieșită de sub Teroare, vrea cu orice preț «sa se amuzeze», deși guvernul era bătut la frontieră și sfârșea printr-un faliment de stat“.

„Ion Inculeț mi se înfățișa ca un bărbat echilibrat, cu marea facultate sufletească de a apropia pe oameni între dânșii, în loc de a-i învrăjbi (…) D. Inculeț mai are un mare merit: nu e însurat, într-o țară în care toata lumea se însoară cu o vervă extraordinară și unde toate soțiile românilor sunt rusoaice sau ucrainene – ceea ce dovedește farmecul lor și fragilitatea noastră. Această stare de burlăcărie permanentă, mai cu seama în democrațiile revoluționare, permite acel vivere parvo, care asigura biruința asupra infamei burghezii care, la Chişinău mai mult ca oriunde, mănâncă foarte rar de post.

Iată-l și pe Pan Halippa fizicește, antiteza colegului sau: pe cât este d. Inculeț de ras și de tuns, pe atâta este d. Halippa de pletos și de bărbos; pe cât este cel dintâi de nalt și de blond, pe atâta este cel de-al doilea de puțin și de brun. Sufletește, însă, ei se aseamănă prin aceleași nobile aspirațiuni patriotice. D. Halippa și-a făcut studiile tot pe la Dorpat (ca și Inculeț – n.a.), dar și le-a completat la Universitatea noastră de la Iași. D-sa vorbește și scrie românește ca noi. De aceea se și găsește în fruntea gazetei celei mai populare din Basarabia, care, scrisă cu litere cirilice, pătrunde peste tot și contribuie la deșteptarea conștiinței naționale. D. Halippa mai este și poet, atunci când gândurile, ostenite de proza gazetăriei și de grijile Camerei, se îndreaptă către visuri… La domnia sa, probabil, se va gândi Academia Româna, în ziua în care va hotărî să rezerve un loc Basarabiei“

Ca și astăzi, lucrurile stăteau altfel la fața locului, cu totul altfel de cum erau ele văzute de la București sau de la Iași, Duiliu Zamfirescu găsind dincolo de Prut o lume traumatizata de o istorie ingrată, o lume a contrastelor, instabilă, bănuitoare, vulnerabilă, expusă manipulărilor, o lume periferică aflată, nu doar geografic, la marginea unui mare imperiu și, totodată, la marginea Europei.

N-a putut face prea multe, pentru că după schimbarea lui Averescu a fost retras din funcție, fapt regretabil în sine, pentru că abilitățile politice, diplomația și inteligența i-au permis să înțeleagă profund Basarabia și problemele ei. După plecarea sa, administrația românească a fost asigurată de autoritatea militară, a cărei relații încordate cu autoritățile Basarabiei au determinat o schimbare politică majoră, sugerată și de la Chișinău de Constantin Stere.

Artur Văitoianu, guvernatorul militar al Basarabiei (Foto: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)
Artur Văitoianu, guvernatorul militar al Basarabiei (Foto: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)

La 6 iunie 1918, printr-o adresare către rege, Al. Marghiloman cerea numirea generalului Artur Văitoianu în funcția de „inspector al corpului de ocupațiune din Basarabia cu sarcina de a da temeinică organizare militară teritorială Basarabiei și de a stabili legăturile speciale între armata de ocupațiune și autoritățile locale, organizare care trebuie să țină seama, până la un punct oarecare, de tradițiile și obiceiurile locale”.

Pentru a preveni pe viitor neînțelegerile, erau stabilite cu precizie atribuțiile „guvernatorului” Artur Văitoianu: să facă legătura între administrația civilă și organele armatei, „coordonând colaborația lor astfel ca să nu mai fie ciocniri între aceste două organisme”; să fie în raport direct cu fiecare departament ministerial de la care „ar atârna ultima rezolvare a unei chestiuni”; guvernul moldovenesc continua să exercite autoritatea prin directorii existenți sau prin alții aleși, care vor rămâne ca șefi ai diferitor servicii de stat; el va căuta să fie în raporturi cu Președintele Sfatului Țării și să ia avizul lui în chestiunile cele mari de organizare.

La 18 iunie 1918 Basarabia intra într-un nou regim

Palatul Pronin, reședința lui Artur Văitoianu (Foto: Radu Osadcenco, Chișinău 1918)
Palatul Pronin, reședința lui Artur Văitoianu (Foto: Radu Osadcenco, Chișinău 1918)

administrativ, de integrare instituțională în statul român, moment când A. Văitoianu sosit la Chișinău și instalat în Palatul Pronin (actualmente mai există un fragment pe strada A. Mateevici – n.a.), își anunță preluarea funcției de guvernator militar al Basarabiei, numit uneori și comisar general. În aceeași zi, însoțit de Statul său major, a mers la Consiliul Directorilor, unde a confirmat faptul că „înțelege a face operă administrativă în Basarabia cu sprijinul și prin Directorii basarabeni”.

La 20 iunie 1918 noua conducere românească emitea o proclamație către populația Basarabiei, în care anunța că era venită pentru a asigura ca dispozițiile autorităților civile și militare „să meargă mână în mână pentru binele public”, fapt care, așa cum am văzut și în articolele precedente, era așteptat de toți în ținut.

Opinia dvs.

Arată comentarii

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG