Consemnul de vot face parte din disciplina de partid, dar este un concept din ce în ce mai controversat și contestat.
Contrar a ceea ce s-ar putea crede, disciplina de partid nu este un concept politic inventat de sovietici, ci e un element istoric al Camerei Comunelor, camera inferioară a Parlamentul Regatului Unit al Marii Britanii.
De acolo vine și expresia britanică, îndemnul: «Toe the line!», literalmente: urmați linia partidului.
În alte părți, situația este exact inversă: în Elveția, de pildă, articolul 161 al Constituției federale o specifică limpede: « Membrii Adunării federale votează fără a primi ordine sau instrucții ». În realitate, deputații au deseori activități anexe, în funcție de mandatul lor, care le influențează modul în care votează. Unele partide decid de pildă că dacă două treimi din membrii lor au o poziție comună, aceia dintre membri care nu sunt de acord au dreptul să se abțină de la vot, însă nu au dreptul de a se opune poziției partidului.
Uneori, conducerea partidelor politice nu le transmite nici măcar simplilor alegători un consemn de vot sau o indicație. Așa a făcut, de pildă, Jean-Luc Mélenchon, șeful extremei stângi franceze, care, la alegerile prezidențiale franceze de anul acesta, i-a lăsat pe alegătorii săi să decidă singuri între Emmanuel Macron și Marine Le Pen, poziție pentru care el a și fost foarte criticat.
Aici se confruntă două interpretări diferite ale democrației: acel concept care spune că un ales trebuie să reprezinte interesele alegătorilor săi și/sau ale partidului său; și acel concept care spune că odată ales, deputatul e liber de acțiunile sale și votează în funcție de conștiința sa, iar nu cum ar vrea să îi impună partidul.
Este vorba, așadar, de conflictul între disciplina de partid și mandatul reprezentativ. În unele țări, parlamentarii care nu se supun disciplinei de partid sunt dați afară sau chiar li se retrage mandatul. Aici, Uniunea Interparlamentară, care e bazată la Geneva, a protestat, argumentând că retragerea mandatului, care într-o țară precum Ucraina a devenit sistematică, este contrară drepturilor omului și regulilor democrației.
Realitatea este însă că reguli precise nu există, altfel decât într-o țară precum Elveția, cum am menționat, care asigură o libertate totală membrului legislativului, indiferent de cine l-a ales.
******************************
Partidul Democrat, ale cărui voturi ar putea fi decisive pentru schimbarea în Constituția Republicii Moldova a denumirii limbii oficiale din moldovenească în română, a anunțat recent că fracțiunea parlamentară nu va fi obligată să respecte o directivă univoca privind modul în care să voteze propunerea liberal-democraților. Liderul formațiunii Vlad Plahotniuc, care s-a declarat părtașul glotonimului limba română, a anunţat prin purtătorul de cuvânt al partidului că fiecare deputat democrat va fi liber să voteze așa cum îi dictează conștiința. Întrucât în cadrul formaţiunii nu există o poziţie univocă la acest subiect din garnitura identitară ce a scindat societatea, mai mulţi analişti îi acordă şanse minime inițiativei.
Nu au mai existat precedente ca un partid, mai cu seamă de guvernământ, să adopte o asemenea poziţie, observă analistul politic Igor Volniţchi:
Probabil este o problemă care împarte cam 50 la 50 tabăra democraţilor şi pentru a evita o eventuală sciziune, pentru a evita un conflict intern şi eventuale supărări s-a decis să se recurgă la o asemenea modalitate
„Probabil aici trebuie să luăm în calcul situaţia internă din acest partid. Probabil există nu doar doi trei oameni care ar face o opinie separată în această problemă. Probabil este o problemă care împarte cam 50 la 50 tabăra democraţilor şi pentru a evita o eventuală sciziune, pentru a evita un conflict intern şi eventuale supărări s-a decis să se recurgă la o asemenea modalitate. Nu este exclus totodată că se ia în calcul şi o altă versiune, cea care spune neoficial desigur că PD s-ar putea manifesta destul de activ pe filiera unionistă în 2018 care este un an cu o puternică semnificaţie pentru tot ce înseamnă unionism şi curentul unionist în Moldova. Vă mai amintiţi de acele avertismente ale deputatei Maria Ciobanu care spunea că în teritoriu se vorbeşte că Plahotniuc şi PD ar putea face la un moment dat unirea. Este un scenariu care se discută uneori neoficial şi nu este exclus că poziţia ocupată de acest partid într-un subiect atât de sensibil şi care are conexiune directă cu tema unirii să aibă legătură şi cu eventuale astfel de scenarii.”
PD se vede silit să adopte tactica zarurilor ținând cont probabil şi de precedentul istoric, spune Igor Volniţchi. Problema denumirii limbii a contribuit la scindarea Partidului Democrat Agrar care s-a aflat la guvernare în perioada 1994-1998. Or actualul partid de guvernământ este tocmai produsul acelei scindări, aminteşte Igor Volniţchi:
„E vorba de o problemă cu istorie mai veche pentru acest partid şi presupun că atunci când s-a luat decizia de a acorda libertate deputaţilor în chestiunea respectivă s-a luat în calcul inclusiv şi aspectul istoric.”
Desconsiderarea disciplinei de partid e totuşi o practică rar întâlnită în viața politică moldovenească.
De regulă, formaţiunile care constituie majoritatea parlamentară fie votează unanim, fie fac front comun împotriva iniţiativelor lansate de opoziţie.
Au existat câteva cazuri care pot fi calificate accidentale. În 2010 trei deputaţi ai majorităţii parlamentare, inclusiv Veaceslav Platon şi Simion Furdui, au blocat reforma reorganizării instanţelor economice. Iar în 2012, doi deputaţi au respins din considerente morale votarea legii anti-discriminare contrar deciziei majorităţii parlamentare, doar că voturile lor nu erau decisive.
De regulă, însă directiva univocă anunţată de liderul formaţiunii este mai curând respectată, spune Igor Volniţchi:
„Probabil se face acest lucru pentru a evita speculaţiile în cazuri concrete că într-un partid ar exista anumite începuturi de sciziune. De aceea, de regulă, liderii de partid impun opinia majorităţii şi îi obligă într-un fel pe cei care au o opinie mai diferită şi sunt în minoritate să urmeze această regulă a dictaturii majorităţii, cum mai este ea numită.”
Instrucțiunile date deputaților de formațiunile lor au provocat alteori crize politice în Moldova şi reconfigurări conjuncturale a majorităților parlamentare. E suficient să ne amintim de impasul prezidențial care a durat aproape trei ani şi care a fost depăşit prin alegerea preşedintelui Nicolae Timofti în 2012, cu trei voturi decisive ale deputaţilor socialişti desprinşi de la comuniştii care în 2009 nu au reuşit să convingă opoziţia democratică de atunci să dea mult râvnitul „vot de aur” pentru candidatul PCRM la președinție.
