Linkuri accesibilitate

Schimbul de prizonieri de război, între umanism și show mediatic


Schimbul de prizonieri de război în estul Ucrainei, Horlivka, regiunea Donețk, 27 decembrie 2017

Schimburile de prizonieri se fac după reguli precise care au fost definite încă din 1929, în cadrul Convenției de la Geneva, reformulată în 1949.

Autorităţile ucrainene şi separatiştii proruşi care controlează o parte din estul ţării au făcut un schimb de peste 300 de prizonieri miercuri 27 decembrie. Rezultatul unor negocieri dificile la care a participat Vladimir Putin mai multe săptămâni, această operaţiune a fost un schimb asimetric, prin care 73 de prizonieri deţinuţi în cele două "republici" autoproclamate de rebeli şi 233 din cei peste 300 deţinuţi de autorităţile de la Kiev au fost schimbați.

Nu existaseră schimburi de deținuți între Kiev și separatiști în ultimele 14 luni. Ultimul schimb de prizonieri avusese loc în septembrie 2016, când doi susţinători ai Kievului luaţi prizonieri de rebeli au fost eliberaţi în schimbul a patru separatişti.

Schimburile de prizonieri se fac după reguli precise care au fost definite încă din 1929, în cadrul Convenției de la Geneva, reformulată în 1949.

Până la și în al Doilea Război Mondial au existat schimburi de prizonieri, un exemplu puțin cunoscut fiind schimburile regulate de prizonieri între forțele germane și partizanii Iugoslavi. Naziștii și forțele lui Tito, în ciuda brutalității extreme a înfruntărilor lor, creaseră o zonă neutră, singura de acest tip din Europa, în care aveau loc schimburile de prizonieri.

Convenția de la Geneva spune limpede că schimburile de prizonieri sunt asimetrice și exclude necesitatea unui schimb de 1 la 1. Este ceea ce s-a întâmplat în cazul recent al schimbului dintre forțele Kievului și separatiștii din Donbass: Kievul a furnizat 233 de prizonieri contra 73, întrucât nu numărul contează, ci procesul în ansamblu.

Cel mai mediatizat caz de schimburi de prizonieri în Europa a fost cel din timpul conflictului din Cipru, în 1974, când forțele grecești și cele turcești au schimbat un număr aproape egal de prizonieri, cu totul peste 500 de oameni. Schimbul s-a petrecut într-un hotel din capitala divizată, Nicosia, sub supravegherea Națiunilor Unite și a Crucii Roșii.

Mai recent, unele schimburi de prizonieri au avut loc în timpul războaielor din fosta Iugoslavie, precum cel din Bosnia, la încheierea ostilităților dintre croați și musulmani, în februarie 1994.

Mult mai puțin cunoscut este episodul schimbului de prizonieri dintre Rusia și Georgia, la sfârșitul scurtului război din august 2008, când Rusia a ocupat militar regiunea Osetia de Sud din Georgia. A fost de dimensiuni reduse: zece soldați georgieni și șapte ruși (printre care doi piloți de elicopter) și a fost mijlocit de ambasadorul Franței din Tbilisi. Impactul său era menit să fie --și a fost-- mai degrabă mediatic, așa cum e cazul de fapt în foarte multe din aceste situații. Ambele părți au dorit atunci mai degrabă să-i facă plăcere președintelui Franței, Nicolas Sarkozy, care se visa în mediator al conflictului.

----------------------

În Republica Moldova, până la încheierea în vara anului 1992 a fazei fierbinţi a conflictului transnistrean, au avut loc mai multe schimburi de prizonieri între forţele armate de la Chişinău şi grupările paramilitare transnistrene sprijinite de Armata a 14-a a Federaţiei Ruse.

Primele schimburi au avut loc în decembrie 1991, după atacul transnistrean asupra Comisariatului de poliție din Dubăsari, care a generat o luptă, în urma căreia patru polițiști moldoveni au fost uciși, îşi aminteşte generalul Anton Gămurari, cel care a comandat dispozitivul Brigazii de poliție cu destinație specială in luptele cu grupările paramilitare transnistrene.

Gen. Anton Gămurari, la o ceremonie la Memorialul Eternitatea în amintirea războiului din 1992 de pe Nistru
Gen. Anton Gămurari, la o ceremonie la Memorialul Eternitatea în amintirea războiului din 1992 de pe Nistru

Tot atunci a avut loc şi cel mai de rezonanţă schimb, spune Gămurari: „Atunci când au fost arestaţi poliţiştii pe data de 13 decembrie 1991 şi duşi la Tiraspol şi maltratați acolo, ei au fost schimbaţi pe generalul Iakovlev, fostul comandat al Armatei a 14-a, care fusese reţinut de o grupă operativă a securităţii noastre. El a fost schimbat. În afară de aceasta, toţi cei pe care noi i-am luat atunci în prizonierat în lupta de pe podul de la Dubăsari pe data de 13, i-am schimbat pe alţii tot ai noștri polițiști”.

Şi în faza fierbinte a războiului de pe Nistru, generalul Gămurari a coordonat un schimb de prizonieri.

„La Tighina eu am schimbat unul la unul – 19 oameni de-ai separatiștilor pe soldații noștri carabinieri care au nimerit în prizonierat în cetate. Acolo au nimerit 19, dintre care 3 au fost împușcați şi restul 16 eliberați.”

L-am întrebat cum se ajungea la aceste decizii şi în ce condiţii se agreau aceste schimburi de prizonieri:

„Erau nevoite. Se făceau nu atât din considerente politice, cât din necesitate pentru că prea mari figuri erau, acelaşi general Iakovlev. În afară de aceasta poliţiştii noştri au fost reţinuţi, arestaţi, maltrataţi ilegal. Asta afecta în principiu atitudinea comunităţii internaţionale faţă de regimul de la Tiraspol. Mai ales că în iunie deja a fost arestat grupul lui Ilaşcu. S-a putut şi acolo ceva de făcut, dar autorităţile noastre nu am mers până la capăt.”

Fostul lider al Frontului Popular din Tiraspol, Ilie Ilaşcu, a fost eliberat abia în 2001. În anul 1993 el a fost condamnat la moarte de autoritățile autoinstituite de la Tiraspol. Ceilalți membri ai grupului au ieșit din închisoare între anii 2004 şi 2007 după intentarea unui proces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Rapoarte ale organizaților neguvernamentale şi anchete ziaristice relatează anual despre persoane răpite, inclusiv de pe malul drept al Nistrului şi duse forţat în regiunea transnistreană. Comunitatea jurnaliştilor de investigaţie Rise Moldova scria în august că milițienii transnistreni fac incursiuni în mod sistematic pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale de la Chișinău, de unde sechestrează foști funcționari în administrația locală si oameni simpli. Victimele sunt de multe ori torturate pentru a recunoaște anumite infracțiuni. În investigaţie se mai spune că unele operațiuni de răpire ar fi fost desfășurate cu suportul operativ al organelor de forță ale Republicii Moldova, deşi oficial, colaborarea cu organele neconstituționale din regiunea transnistreană este considerata drept nelegitimă.

***

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG