Linkuri accesibilitate

Când dansează fetele desculțe pe plajă pe ritmul melodiei aceleia despre Che Guevara: „Hasta Siempre, Comandante” nici nu se gândesc ce vor să spună versurile și în ce măsură acel „Comandante” trimite la funcția de șef suprem al forțelor armate ale unei țări.

Funcția de comandant suprem al forțelor armate este însă extrem de greu de definit și poate fi ocupată de diferite persoane în structurile sistemului politic al fiecărui stat.

În Statele Unite, Cuba, în Franța sau Rusia situația e foarte simplă: președintele este comandantul suprem al forțelor armate, el decide mobilizarea și declararea stării de război.

În Italia, decizia în caz de criză militară e luată de președintele țării (care altminteri are atribuții foarte reduse), împreună cu șeful guvernului (președintele Consiliului, cum i se spune) și ministrul apărării.

În Germania, comandantul suprem al forțelor armate este o funcție multiplă. În timp de pace, funcția de deținută în totalitate de ministrul apărării. În caz de conflict militar sau de stare de urgență, funcția e preluată de cancelarul federal, astăzi: Angela Merkel.

În Belgia, regele este teoretic șeful suprem al forțelor armate. În realitate, mecanismul este mult mai complex și regele va colabora întodeauna în permanență cu ministrul apărării, în caz de amenințare asupra siguranței naționale.

Există și cazuri aparte în țări cu o structură cu totul specială. În Elveția, șeful forțelor armate are puterea supremă și e comandant, dar Elveția nu a fost niciodată în vreun război, așa că funcția rămâne protocolară și nu a fost niciodată folosită.

În Turcia, în timp de pace Parlamentul controlează armata, dar în vreme de război responsabilitatea îi este trecută în mod automat președintelui. Asta îl aranjează total actualmente pe Erdogan, care după puciul militar eșuat de anul trecut a preluat un control direct asupra forțelor armate, atât direct, cât și prin intermediul Parlamentului.

Cea mai complexă situație este cea din Canada, unde comandantul suprem al forțelor armate rămâne în mod legal regina Angliei, câtă vreme statutul țării nu se va schimba, regina Angliei rămânând, teoretic, șeful de stat.

-----------------

Disputa tot mai zgomotoasă între guvernarea democraților şi președintele pro-estic pe subiecte militare a ajuns în punctul în care șefului de stat i se reproșează că înţelege greşit atribuțiile comandantului suprem al forțelor armate. Ba mai mult, lui Igor Dodon i s-a imputat că şi-ar fi depăşit mandatul atunci când a emis ordinul prin care a interzis soldaţilor să participe la exerciţii militare fără acordul Comandantului Suprem, dar şi atunci când a propus un candidat la şefia Ministerului Apărării, respingându-l pe cel înaintat de guvern.

Polemica transformată în confruntare seamănă cu memorabila coliziune din anul 1996, când preşedintele Mircea Snegur l-a demis pe ministrul Apărării de atunci , Pavel Creangă, printr-un decret necoordonat cu premierul Sangheli, decizie ce a a declanşat un război de durata între președinție şi parlament şi era cât pe ce să degenereze într-un război civil la propriu, spunea într-un interviu recent liderul PLDM şi fost ministru al Apărării Viorel Cibotaru:

„Iată ce înseamnă niște jocuri politice, ignorarea Constituției, ignorarea regulilor, ignorarea acestor practici de balansare a puterii. Astăzi, eu văd o situație care foarte mult seamănă, chiar dacă noi avem suspiciuni foarte întemeiate că jocul acesta este făcut la două mâini.”

Disputa a ajuns atunci la Curtea Constituţională care a statuat că remanierile guvernamentale nu ţin de competenţa şefului statului într-o republică pe atunci semi-prezidenţială.

Cu ce se va încheia actualul conflict între cele două institutii nu e limpede deocamdată, dar PD de guvernământ a anunţat că intenţionează să limiteze împuternicirile Comandantului Suprem, care nici în prezent nu sunt prea extinse, afirmă generalul Valeriu Troenco, fost ministru al Apărării:

„Cea mai valoroasă e că este comandatul suprem al forţelor armate în care intră nu doar Armata Naţională, dar şi MAI. Până nu demult intra şi SIS, dar a fost luat de la domnia lui, intrau şi trupele de grăniceri care au fost transformate în poliţie de frontieră şi au decăzut. Acum se încearcă să fie retrase din trupele armate şi carabinierii. Şi atunci Comandantul Suprem va rămâne doar cu garda de onoare şi cu Armata Naţională, dacă nu vor fi şi alte modificări.”

În calitatea sa de comandant suprem, şeful statului poate, între altele, declara mobilizarea parţială sau generală şi poate declara stare de război în caz de agresiune armată. În ambele cazuri e nevoie de aprobarea Parlamentului şi a Guvernului. Constituţia mai prevede că preşedintele poate lua şi alte măsuri pentru asigurarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, care nu sunt expres menționate, dar care trebuie şi ele contrasemnate de executiv. Prin urmare, oricâtă greutate ar încerca să îi dea presedintele Dodon pozitiei sale de Comandat Suprem, cooperarea cu legislativul şi executivul este obligatorie si inevitabilă.

Expertul în securitate Iurie Pîntea de la Institutul de Politici Publice spune că potrivit legislaţiei şeful statului în calitatea sa de Comandat Suprem trebuie să prezinte Parlamentului imediat după învestitură propria concepţie a securităţii naţionale. Numai că nu a făcut-o niciunul dintre preşedinţii Republicii Moldova, afirmă expertul:

„Problema este că politicienii noştri ajungând în această funcţie continuă să gândească aşa cum au gândit în funcţiile lor anterioare. Dacă ajunge un judecător vorbeşte despre domeniul său mai mult, dacă este un fost economist, el se uită la partea lui, dacă este un fost politician diplomat, el vorbeşte la partea lui. Nimeni dintre ei nu a făcut mare efort pentru a-şi îndeplini rolul acestei funcţii în stat. pe parcursul anilor asta nu a evoluat cât de cât. Nici o concepţie a securităţii naţionale nu a fost prezentată în Parlament de către președinte. A fost elaborată sub președinție, dar era prezentată de un ministru etc. Asta nu e documentul prin care preşedinţia îşi asuma nişte responsabilităţi.”

Starea deplorabilă a Armatei Naţionale e cel mai bun indicator, constată experţii îngrijorați de excluderea armatei de pe lista de priorităţi ale Comandantului Suprem, dar şi a guvernărilor puse pe fapte mari.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG