Linkuri accesibilitate

Jack DeJohnette, John Scofield, John Medeski & Larry Grenadier.

„Sînt un toboșar al dialogului. Nu am nevoie de solo-uri, pentru că port o conversație cu ceilalți muzicieni și cu mine însumi. Nu mă interesează competiția. Vreau doar să scot ce e mai bun din muzicieni”.

Aceste cuvinte, doamnelor și domnilor, îi aparțin lui Jack DeJohnette, unul din cei mai mari muzicieni ai jazz-ului american contemporan, și apar în textul de prezentare al albumului „Hudson”, lansat în 9 iunie 2017 de grupul cu același nume, creat de DeJohnette împreună cu ghitaristul John Scofield, pianistul John Medeski și basistul Larry Grenadier.

Ocazia e unică - DeJohnette împlinește anul acesta 75 de ani, și a vrut să celebreze asta cu albumul proaspăt apărut și cu un turneu pe care Hudson îl face în Statele Unite începînd din iunie.

Numele trupei vine de la rîul Hudson, statul american New York, în a cărui vale locuiesc cei patru muzicieni, toți patru nume sonore în jazz-ul american.

Albumul conține compoziții originale inspirate de Valea Hudson, alături de mai multe piese ale unor muzicieni rock legendari asociați cu această regiune și cu faimosul festival Woodstock din 1969 - Bob Dylan, Jimi Hendrix, Joni Mitchell și The Band.

Noi ascultăm acum compoziția lui John Scofield „Tony Then Jack”, cu precizarea că în varianta petru internet a acestui articol ea va fi urmată de „A Hard Rain's a-Gonna Fall”, de Bob Dylan, un exemplu perfect al modului în care jazz-ul și niște muzicieni de geniu pot să „citească” altfel - și să recreeze, citindu-l așa - un cântec care părea de necântat de nimeni altcineva în afară de Dylan.

Tot pe internet veți găsi și o secvență video în care Jack DeJohnette vorbește despre cum s-a lucrat la crearea muzicii de pe acest minunat album.

Căutați deci Dicționarul de sunete rare la EuropaLiberă.org.

XS
SM
MD
LG