Pe Will Calhoun (tobe) și Doug Wimbish (bas) i-am văzut la Lucerna Music Bar din Praga, în toamna lui 1998. Făceau parte atunci împreună cu vocalistul și perucționistul Vinx dintr-o trupă numită Jungle Funk, și cântau ceva care se apropia de jazz progresiv, venind însă dinspre drum and bass, un gen ce făcea „ravagii” în ultima decadă a secolului 20 în muzica din subpământuri.
Știam atunci că Wimbish și Calhoun fuseseră jumătatea uneia din marile trupe de hard rock ale deceniului nouă, desființată în 1995, la nici zece ani de la apariția ei în New York City: Living Colour.
Living Colour combinau rock-ul de tip hard cântat prin anii 1970 cu ritmul sacadat al muzicii funk, acel val sincopat de bași și tobe care te face să te bîțîi instantaeu când vine peste tine și te lovește în stomac.
Se deosebeau drastic de trupele heavy metal al momentului (dintre care una foarte faimoasă era Metallica), între altele și pentru că aveau texte inteligente în care satirizau cultul personalității, condamnau ignoranța și rasismul, și criticau societatea de consum, între altele.
În 1995, când s-a desființat, și în 2000, când s-a reunit, din Living Colour făceau parte Will Calhoun (tobe), Doug Wimbish (bas), Corey Glover (voce) și Vernon Reid (ghitară).
Au două premii Grammy și trei premii MTV Music Video Awards, de pe vremea când MTV încă mai însemna ceva.
În 2010 au anunțat că încep să lucreze la al șaselea lor album de studio, „Shade”, care urma să apară în 2011. Din diverse motive însă, „Shade” a apărut abia în 8 septembrie 2017.
Ar mai trebui să spun că Living Colour este o trupă absolut unică - e singura trupă de hard rock din lume alcătuită numai din negri!
