Linkuri accesibilitate

Tiraspolul cere mai mult sprijin economic Moscovei


Bună ziua, dragi ascultători! Sunt Lina Grâu și va prezint astăzi, la microfonul Europei Libere, emisiunea Dialoguri transnistrene.

Ca în fiecare an, Europa Liberă vă propune un program muzical special cu ocazia Crăciunului și sărbătorilor de iarnă, pregătit de colegul nostru, Victor Eskenasy. Până atunci însă vă invit să ascultați un buletin de știri cu principalele evenimente ale săptămânii trecute:

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:30:00 0:00
Link direct


Republica Moldova și Ucraina au inaugurat controlul comun la încă un punct de trecere a frontierei, la Palanca. Asemenea puncte există deja șase, dar numai unul se află pe segmentul transnistrean al graniței, la Cuciurgan. Oficialii din cele două țări au spus că planifică să înceapă în curând patrularea comună a graniţei, inclusiv pe segmentul transnistrean.

Liderul transnistrean Vadim Krasnoselski a condamnat începerea controlului comun la încă un punct de trecere a frontierei moldo-ucrainene, chiar dacă acesta nu se află pe segmentul transnistrean. Într-o declarație consemnată de „Nezavisimaia Gazeta”, Krasnoselski a spus că începerea controlului comun la punctul „Palanca-Maiaki-Udobnoe” pe 19 decembrie constituie încă o etapă a pregătiri unui „scenariu de forță” împotriva transnistrenilor.

Vadim Krasnoselski
Vadim Krasnoselski

Sovietul suprem de la Tiraspol a aprobat, marți seara, bugetul regiunii transnistrene pentru anul 2018. Deficitul bugetar, ca și în anii trecuți, se apropie de 50%. Cu toate acestea, șeful Sovietului suprem, Aleksandr Șcerba, l-a numit drept „un buget de dezvoltare”. „Avem dificultăți la capitolul cheltuieli sociale și, în general, la formarea bugetului. Dar, cu toate acestea, este un buget de dezvoltare. Pentru prima dată în ultimul deceniu, în buget s-a introdus un program de investiții capitale, nu din fonduri externe - umanitare, ci din contul unor măsuri verificate și executate”, a spus Aleksandr Șcerba. Recent, executivul de la Tiraspol a promis că, în ciuda restanțelor salariale de anul acesta și anii precedenți, în 2018 bugetarii își vor primi plățile integral și la timp.

Șeful executivului de la Tiraspol, Aleksandr Martînov, a plecat marți, 19 decembrie, într-o vizită la Moscova, pentru a discuta cu oficialități ruse și oameni de afaceri despre posibilitatea creditării întreprinderilor din Transnistria, anunță serviciul de presă al executivului autoproclamatei republici transnistrene.

Guvernul condus de Pavel Filip a fost remaniat, schimbările fiind anunțate de președintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc. Numai patru miniștri și-au păstrat portofoliile. Cei șapte miniștri noi sunt în mare parte nume cunoscute, care revin în guvern, unii reluându-și vechile ministere, printre care Iurie Leancă, care devine vicepremier pentru integrarea europeană, Alexandru Tănase, care revine la Ministrul Justiției, iar fostul premier Chiril Gaburici preia Ministerul Economiei. Vicepremierul pentru Reintegrare, Gheorghe Balan, nu și-a păstrat funcția și a fost înlocuit de Cristina Lesnic, de la Ministerul de Interne.

Partidul Inițiativa Civică a nominalizat-o oficial pe steaua TV din Rusia Ksenia Sobciak candidată la alegerile prezidențiale din 2018, când se așteaptă ca președintele rus Vladimir Putin să obțină un nou mandat de șase ani la Kremlin. Criticii Kseniei Sobciak spun că această candidatură convine de minune Kermlinului, pentru că dă o aparență de proces democratic alegerilor având o altă personalitate cunoscută în cursa pentru Kremlin.

Ksenia Sobciac
Ksenia Sobciac

Statele Unite au decis să furnizeze guvernului ucrainean capacități de apărare sporite pentru a ajuta Kievul să respingă noi agresiuni în confruntarea cu separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei. Purtătoarea de cuvânt a departamentului de stat Heather Nauert a afirmat că asistența americană este menită să ajute Ucraina să-și apere suveranitatea și integritatea teritorială.

Uniunea Europeană a prelungit cu încă șase luni, până în iulie 2018, sancțiunile economice împotriva Rusiei din cauza agresiunii împotriva Ucrainei. Sancțiunile europene care vizează în principal sectoarele bancar și energetic ale Rusiei au fost introduse în vara lui 2014, însoțind un alt set de sancțiuni nominale împotriva multor demnitari ruși.

Aceasta a fost sinteza principalelor evenimente ale săptămânii trecute, mai multe, în actualitate, găsiți pe pagina noastră de internet la europalibera.org.

Dragi ascultători, îmi iau rămas bun aici de la voi, vă doresc sărbători luminate și vă las în compania colegului meu, Victor Eskenasy, care v-a pregătit un program muzical special. Crăciun fericit alături de cei dragi!

***

Bun găsit și La mulți ani! Radio Europa Liberă și Victor Eskenasy vă propun astăzi un program muzical cu ocazia sărbătorilor de sfârșit de an și a Crăciunului în mod special.

Muzica, melodia, nostalgiile, liniștea și pacea să vă însoțească în aceste 30 de minute ce vă sînt dedicate, cadou de sfîrșit de an din partea noastră, a celor de la Radio Europa Liberă. Cu tobe, cu surle...

O selecție de melodii, pentru unii retro, pentru alții de descoperit, cu voci și nume binecunoscute, alese pentru dumneavoastră, astăzi, dintre celebritățile scenei de varietăți franceze.

Și începem cu celebrul și regretatul Johnny Halliday plecat dintre noi la începutul acestei luni. Crăciunul meu cel mai frumos: „am uitat măsura în care te simți mic în ochii unui copil, la care nimic nu contează în afara vieții lui...”, cînta Johnny în anii ’70, pe un single antologic.

Și, de pe același single, „Crăciun interzis”; „un Crăciun pentru copii pierduți, pentru puștii respinși ai străzii”, o melodie al cărei text rămîne mai actual ca niciodată.

Celebrată, rememorată a fost în anul pe care îl încheiem și marea șansonetistă franceză Barbara, de la dispariția căreia s-au împlinit exact două decenii. Între șansonetele ei datînd de la ora ascensiunii spre celebritate, din anii 1960-1964, melodia intitulată „La Petite fille et le Père Noel/Fetița și Moș Crăciun”, preluată de la Brassens...

Și o a doua șansonetă a mult iubitei și talentatei Barbara. „Joyeux Noel/Crăciun Fericit”:

Vă propun să mai rămînem cîteva clipe în lumea și atmosfera pariziană a Crăciunului, cu „explicațiile” altui mare șansonetist... Charles Aznavour, „Crăciun la Paris”:

Charles Aznavour și încheiem acest program special muzical cu o altă voce catifelată și melodioasă a unei șansonetiste americane, care a trăit și a cîntat mult la Paris, Madeleine Peyroux, aici urîndu-vă „Un Crăciun fericit” în limba engleză, o melodie Michel Legrand...

Nu-mi rămâne decît să vă doresc și eu, tuturor ascultătorilor noștri, Sărbători fericite! Aici e Radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG