Linkuri accesibilitate

Devotament, orbire și intransigență la Ana Pauker


Supranumită „Pasionaria Balcanilor”, Ana Pauker (1893–1960, născută Hanna Rabinsohn) a fost o comunistă convinsă, o iluminată a religiei politice bolșevice, a militat în Comintern (Internaționala a III-a, 1919–1943) cu pasiune, a servit scopurile stalinismului fără rezerve. „Devierea de dreapta” soldată cu eliminarea ei, a lui Vasile Luca și a lui Teohari Georgescu din vârful piramidei, a fost de fapt expresia unor diferențe de opțiuni tactice și nu a unui conflict de strategii. Niciodată, sub nicio formă, Ana Pauker nu a exprimat vreo urmă de căință, vreo remușcare pentru uzurparea violentă a puterii, pentru lichidarea opoziției politice democratice, pentru instituirea unui regim terorist întemeiat pe himerele staliniste, pentru politica de aneantizare a intelectualității care refuză înregimentarea (ceea ce profesorul Virgil Nemoianu a definit drept eliticid). Scopul era sanctificat, atingerea sa justifica absolut orice mijloace.

Ca atâția alți comuniști est și central europeni, evrei la origine, de la Rudolf Slánský la Jakub Berman, de la Mátyás Rákosi la Jozsef Révai, de la Iosif Chișinevschi la Roman Zambrowski, Ana Pauker a aderat la viziunea transnațională a bolșevismului, a îmbrățișat teza lui Stalin conform căreia „piatra de încercare a internaționalismului proletar este atitudinea față de Uniunea Sovietică”. Alinierea totală la această poziție cvasi-mistică (politică, dar și psihologică) a însemnat ieșirea din condiția originară, părăsirea deliberată a identității evreiești (nu neapărat doar a celei religioase), identificarea pasională cu „patria socialismului”. Erau, cu formula istoricului Isaac Deutscher, non-Jewish Jews. A-i atribui secrete aspirații sioniste Anei Pauker ar însemna să proiectăm asupra ei lumina înșelătoare a mitului. Nu, nu a fost o sionistă, a fost o stalinistă (chiar dacă, în unele privințe, mai ales după 1950, a dovedit o oarecare moderație - mă refer la ceea ce a dovedit istoricul american Robert Levy, pe bază de documente de arhivă, în legătură cu poziția rezervată a Anei Pauker, numărul doi în PMR până în iunie 1952, legată de ritmul colectivizării agriculturii și de anchetarea lotului Pătrășcanu). Cartea lui Levy a apărut în traducere românească la Polirom, în 2016. Tot la Polirom a apărut și volumul meu, Stalinism pentru eternitate: O istorie politică a comunismului românesc (2005).

Sincer să fiu, nu știu ce înseamnă „o bună evreică”. La un moment dat, în Biroul Politic, Ana Pauker a insistat asupra tratării diferențiate a evreilor în malaxorul „luptei de clasă”. Spunea ea că nu trebuie uitat că în timpul războiului evreii fuseseră victime colective, fără un regim special pentru burghezia evreiască. Ulterior, această poziție a fost invocată de către Gheorghiu-Dej drept cap de acuzare împotriva Anei Pauker, stigmatizată pentru „naționalism evreiesc”. De asemenea, Ana Pauker a încurajat, în 1949-1950, tendințele de emigrare către Israel. Dar a făcut-o, neîndoios, în consens cu linia Kremlinului. Era foarte apropiată de ambasadorul sovietic la București, Serghei (Sergo) Kavtaradze, urmărea cu mare atenție meandrele politicii sovietice.

Era evident la curent cu suspiciunile lui Stalin de după 1948 împotriva Polinei Jemciujina, soția lui Molotov (exclusă din PCUS, arestată și deportată). Nu cred că Ana Pauker a fost animată de vreun patriotism evreiesc. Dar nu și-a ascuns originea și nu a făcut un secret din faptul că avea rude în Israel (fratele ei, revenit din Israel, locuia la ea). Nu a rostit vorbe veninoase la adresa instituțiilor evreiești precum un Chișinevschi, o Ofelia Manole ori o Ghizela Vass. Eliminarea ei din conducerea PMR a fost direct legată de intensificarea antisemitismului lui Stalin, de exacerbarea complexelor paranoice ale acestuia. A fost arestată în februarie 1953, anchetată de către ofițerul de securitate Vasile Negrea (ulterior general și adjunct al lui Drăghici în fruntea MAI). A refuzat să-și recunoască imputatele păcate, premisele unui mega-proces spectacol (show trial) urzit de Dej și de consilierii sovietici (între care generalul Aleksandr Mihailovici Saharovski, ulterior șef al diviziei externe a KGB).

Doar moartea lui Stalin pe 5 martie 1953 a salvat-o. Ceea ce nu a împiedicat-o să izbucnească în plâns atunci când a aflat, din gura emisarului conducerii de partid, Alexandru Moghioroș, despre moartea celui care comisese cele mai oribile masacre și fărădelegi imaginabile, între care asasinarea propriului ei soț, Marcel Pauker, în timpul Marii Terori. Mai puțin fanatizat ca Ana Pauker (cu care fusese împreună în procesul de la Craiova din 1936), fostul ei protejat Moghioroș i-a spus: „Dacă el nu murea, tu n-ai mai fi fost în viață”. Aceste cuvinte, aflate de Robert Levy de la urmașii de familie ai Anei Pauker, sintetizează o biografie marcată de devotament, orbire, intransigență, iluzii și multe, mult prea multe crime.

XS
SM
MD
LG