Linkuri accesibilitate

„Trebuie să apărăm libertatea universitară!” (VIDEO)


„Nu închideți CEU, Orban la închisoare”, una din pancartele cu care s-a demonstrat duminică la Budapesta...

Departamentul de stat american va trimite o misiune diplomatică la Budapesta pentru a discuta, între altele, problema Universității Central Europene.

Zeci de mii, se estimează pînă la 80 de mii, de oameni au manifestat duminică la Budapesta împotriva legii care ar putea forța închiderea Universității Central Europene, înființată de filantropul american George Soros.

A fost cel mai mare protest împotriva guvernului în cei șapte ani de când Victor Orban și Fidez au revenit la putere și controlează majoritatea în Parlament.

Protestatarii i-au cerut președintelui Janos Ader să respingă legea și să ceară opinia Curți Constituționale. Pe 4 aprilie, fără mari obstacole, majoritatea parlamentară a adoptat o lege care cere universităților străine să aibe un sediu în țara de origine și un program similar de studii. Majoritatea observatorilor vede în această lege un atac direct la adresa Universității Central Europene, care este percepută de guvernul nationalist al premierului Victor Orban drept un centru al opoziției liberale.

„Guvernul vrea să blocheze orice voce critică, orice persoană care gândește liber, care ar putea fi de stânga”, declara Kornel Klopstein, unul din organizațorii protestului de duminică. „Iar guvernul crede că un centrul al opoziției liberale este la Universitatea Central Europeană. Trebuie să apărăm libertatea universităților”, mai spunea Kornel Klopstein.

Dacă noua lege intră în vigoare, Universitatea nu va mai accepta studenți din 2018 și va fi obligată să se închidă în 2021.

Următoarea țintă a guvernului Orban o constituie acum organizațiile neguvernamentale. La fel ca în Rusia, ONG-urile care primesc finanțare din străinătate, depășind suma de 25 mii de dolari pe ani, ar urma să se înregistreze.

S-a speculat în presa occidentală că Victor Orban, un declarat „iliberal”, ar fi în ofensivă pentru că s-ar vedea încurajat și de viziunile noului președinte american Donald Trump. Potrivit rectorului UCE, Michael Ignatieff, Departamentul de stat american va trimite însă săptămâna viitoare o misiune diplomatică la Budapesta pentru a discuta între altele problema Universității.

XS
SM
MD
LG