Linkuri accesibilitate

Moldova va fi reprezentată la funeraliile Regelui Mihai de o delegație compusă din trei fracțiuni


Flori pentru Regele Mihai la Palatul Regal din București.

Octavian Țîcu: „Este unul din puținele lucruri importante și frumoase de care a dat dovadă clasa noastră politică de ceva timp încoace.”


Președintele Igor Dodon, dar și Andrian Candu, și Pavel Filip, liderii executivului și legislativului de la Chișinău, au adresat mesaje de condoleanțe după moartea Regelui Mihai.

Un comunicat de presă al Parlamentului precizează că la Sinaia va pleca o delegație compusă din trei fracțiuni: democrată, liberală și popular-europeană, care va participa la funeraliile Majestății Sale, Regele Mihai al României.

Ceva mai devreme, Familia Regală anunța că demnitarii din Republica Moldova vor aduce condoleanțe fostului suveran român Mihai I împreună cu demnitarii români, nu cu cei străini acreditați la București.

Ce semnificație ar avea acest gest, este întrebarea pe care i-am adresat-o deputatul Valeriu Ghilețchi, care face parte din delegația parlamentară. Valeriu Ghilețchi:

„Aceasta înseamnă o unitate națională în aceste momente istorice triste, în momente în care venim să îi acordăm omagiul cuvenit Regelui Mihai. Este un moment istoric trist, pentru că regele, chiar dacă privind înapoi adevărul, este destul de fracturat și pe alocuri contradictoriu cu privire la activitatea sa, eu cred că în asemenea momente se cere din partea noastră să fim solidari și să transmitem de fapt un mesaj de respect pe care Regele îl merită și din partea aceasta a Prutului. De aceea merg acolo, vor fi și domnul Leancă, domnul Candu și alți colegi parlamentari. Împreună vrem să venim cu acest mesaj adus Casei Regale și în acest context, în care în România au fost declarate trei zile de doliu, am vrea și noi să ne solidarizăm și să ne exprimăm condoleanțele noastre pentru Familia Regelui Mihai.”

Președinția de la Chișinău a spus Europei Libere că va fi reprezentată la funeralii de Corneliu Popovici, consilierul prezidențial în domeniul educației, culturii și cercetării. Executivul, deocamdată, nu a răspuns solicitării Europei Libere de a preciza cine va participa la înmormântareade la Curtea de Argeș, în noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală la 16 decembrie.

Istoricul Octavian Țîcu vorbește, în acest context, despre o maturitate a clasei politice moldovenești:

„Este remarcabilă inclusiv participarea consilierului prezidențial al lui Igor Dodon care, din câte se pare, nu este chiar atât de autist în ceea ce privește lucrurile care se întâmplă în politica mare și în Republica Moldova, și în contextul european. Dacă ne uităm la amploarea evenimentului în sine, la faptul că în jurul decesului Regelui Mihai I au devenit, probabil, cele mai vizibile și importante evenimente ale agendei europene, pentru că aici avem de-a face cu întreaga noțiune a instituției de monarhie în tot contextul european, înainte de toate, și asta vorbește despre multe. Desigur, e salutabilă și diversitatea delegației parlamentare, care cuprinde toate fracțiunile. Regele Mihai a fost Regele tuturor românilor, este ultimul suveran care i-a înglobat pe toți românii într-un stat și ultimul suveran sub care în teritoriul actual al Republicii Moldova și-a exercitat administrația românească. Prin urmare, eu cred că din partea Republicii Moldova această dovadă de solidaritate este salutabilă și trebuie apreciată, inclusiv maturitatea clasei politice, care a trecut peste aceste rivalități interne și se va face prezentă la funeralii alături de partea română. În rest, chestiunile care ar putea fi spuse legate de anumite necesități sau interese, eu cred că ar trebui lăsate la o parte, acum ele pot fi interpretate ulterior, pentru că interese desigur sunt și de imagine, dar acum eu m-aș rezuma în a spune că este unul din puținele lucruri importante și frumoase de care a dat dovadă clasa noastră politică de ceva timp încoace.”

Regele Mihai a încetat din viață la 5 decembrie la reședința sa din Elveția. A fost al patrulea monarh al României și a avut două domnii scurte: una care a început când avea doar șase ani, între 1927 și 1930, cealaltă în 1940, când el avea 19 ani și a durat până în 1947, când a fost alungat de comuniști.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG