Linkuri accesibilitate

1 decembrie 1990. O sărbătoare a dezbinării. Corneliu Coposu a iertat, dar nu a uitat


Cetatea Alba Iulia

În dialog cu Ionuț Gherasim, director executiv al Fundației Corneliu Coposu.

Corneliu Coposu s-a dus la Alba Iulia pe 1 decembrie 1990 plin de bucurie și speranță. Era prima dată, după 53 de ani, când un lider PNȚ, unul dintre partidele Unirii, mergea acolo. Se ducea ca succesor de drept al lui Iuliu Maniu, înfăptuitor al Marii Uniri, și voia să transmită un mesaj. La finalul zilei, după ce a fost huiduit de oamenii Frontului Salvării Naționale și ai organizațiilor naționaliste, era înlăcrimat, îndurerat. Pentru oamenii de bună credință care au fost de față, a fost o zi rușinoasă, în care Ion Iliescu, președintele de onoare de azi al PSD, și Petre Roman, pe atunci copilul său de suflet, au încercat să distrugă, cel puțin moral, conducerea opoziției. FSN a organizat pe 1 decembrie 1990 o adevărat ambuscadă în care au căzut țărăniștii veniți la această sărbătoare: mulți au fost bătuți, alungați, alergați. Mașinile lor au fost distruse. Dar ținta principală era Corneliu Coposu care a suferit umilința huiduielilor, amenințărilor și îmbrâncelilor chiar în locul semnării Actului Unirii la 1 decembrie 1918, acolo unde tatăl său, Valentin Coposu, deputat al cercului electoral Șimleu Silvaniei, fusese unul dintre participanți. Alături de el s-au aflat apropiații săi din partid, printre care și tânărul său șef de cabinet Ionuț Gherasim. Acesta provenea și el dintr-o familie cu adânci rădăcini istorice.

Europa Liberă: Domnule Ionuț Gherasim, cum ați ajuns șeful de cabinet al lui Corneliu Coposu?

Ionuț Gherasim
Ionuț Gherasim

Ionuț Gherasim: Trebuie să fac mai întâi o mică istorie a familiilor noastre. Chiar discutam zilele trecute cu sora cea mare a domnului Coposu care, cu ajutorul lui Dumnezeu, pe data de 6 decembrie va împlini 93 de ani și care spunea la un moment dat că vom sărbători și noi anul viitor o sută de ani de când se cunosc familiile noastre. De ce acest lucru? Pentru că, în 1918, mergând către Alba Iulia, părintele protopop Valentin Coposu, delegat din partea Șimleului, Sălajului, pentru Marea Unire, s-a întâlnit cu Ilie Lazăr, bunicul meu, care venea din Maramureș și s-au oprit la Baia Mare de unde au luat trenul spre Alba Iulia.

Europa Liberă: Să spunem că bunicul dumneavoastră, Ilie Lazăr, a fost unul dintre semnatarii actului Unirii...

Ilie Lazăr
Ilie Lazăr

Ionuț Gherasim: Cel mai tânăr semnatar al Actului Unirii dintre cei 1228 de delegați prezenți acolo.

Europa Liberă: Deci este, cum ar veni, o prietenie care durează de aproape o sută de ani...

Ionuț Gherasim: Da, de aproape o sută de ani. Mai trebuie să spun că s-au cunoscut atunci, în drumul spre Alba Iulia, mai apoi, Ilie Lazăr era alături de Iuliu Maniu pe care l-a cunoscut la Alba Iulia și, din acel moment, până în momentul arestării, în 1947, a fost aproape nonstop alături de marele om politic Iuliu Maniu. L-a cunoscut pe Corneliu Coposu din momentul în care acesta a devenit secretarul personal și șeful de cabinet. Și toată lumea știe, mai ales cei apropiați, dar chiar și istoricii au pomenit acest lucru că Iuliu Maniu avea încredere în doi oameni: în Ilie Lazăr și Corneliu Coposu. Mai apoi amândoi au făcut câte 17 ani de pușcărie. În momentul în care bunicul meu a ieșit din pușcărie, primul om la care s-a dus a fost Corneliu Coposu...

Europa Liberă: Nu doar bunicul ci și mama dumneavoastră a făcut pușcărie.

Ilie Lazăr
Ilie Lazăr

Ionuț Gherasim: Și mama, și tata. Deci, în total familia mea are 38 de ani și jumătate de pușcărie. Mama, tata și bunicul meu matern, Ilie Lazăr.

Europa Liberă: Deci această relație de discipolat a dumneavoastră cu Corneliu Coposu a fost cumva naturală.

Ionuț Gherasim: Exact. În aceea ce mă privește pe mine, pe data de 26 decembrie 1989, (fiind clujean, stăteam cu părinții mei la Cluj în cartierul Grigorescu) a sunat telefonul. Era Corneliu Coposu care i-a spus mamei mele că vrea neapărat să mă ia pe mine lângă el ca șef de cabinet. Au trecut doar câteva zile și am ajuns la București. Nu știam cu ce se mănâncă, nu aveam nicio idee ce înseamnă să fii șef de cabinet. Dar e foarte bine pentru că mi-am început practica în politică alături de acest mare om care a fost Corneliu Coposu.

Europa Liberă: Așadar, istorii împletite, care s-au concretizat în anul 1990, un an teribil pentru opoziția abia apărută, un an care a însemnat conflictele deschise declanșate de stat împotriva unei părți a societății, să ne amintim de manifestațiile din 28 ianuarie sau 18 februarie reprimate de forțele statului, de evenimentele din 13-15 iunie sau cele din Târgu Mureș. Cum era relația între opoziție, așa numitele partide istorice, și FSN-ul lui Ion Iliescu și Petre Roman?

Corneliu Coposu
Corneliu Coposu

Ionuț Gherasim: Pot să spun că, la fel și Iuliu Maniu, Corneliu Coposu vedea politica înainte de a se întâmpla lucrurile. Și el a simțit întotdeauna că FSN este un bluff și că Ion Iliescu cu acoliții lui își vor da arama pe față. Ceea ce s-a și întâmplat pe 23 ianuarie când au anunțat că FSN va participa la alegeri.

Europa Liberă: Asta explică marele miting al partidelor istorice care a avut loc pe 28 ianuarie 1990...

Ionuț Gherasim: Da, explică multe. Și aici trebuie pus punctul pe i: din păcate și anul acesta în ianuarie foarte mulți țărăniști și liberali nu s-au pronunțat suficient de clar împotriva afirmațiilor lui Ion Iliescu și ale lui Petre Roman care susțin, în continuare, că pe 28 ianuarie ar fi fost o încercare de lovitură de stat. Cum ar fi putut fi? Pe data de 23 ianuarie, Corneliu Coposu, văzând comunicatul FSN, a luat imediat legătura cu ceilalți doi lideri ai partidelor istorice, Radu Câmpeanu și Sergiu Cunescu. Cele trei partide au cerut Primăriei Capitalei aprobarea pentru un miting care să se desfășoare duminică, 28 ianuarie. Aprobare a fost primită. Mitingul era legal. Nu a fost de fel o lovitură de stat, cum susțin inculpații Ion Iliescu și Petre Roman. S-a organizat atunci acel miting impresionant, primul mare miting împotriva puterii de atunci...

Europa Liberă: Împotriva încercării FSN de a acapara alegerile....

Ionuț Gherasim: Mulți spun că au fost în jur de 300 de mii de oameni în Piața Victoriei. Coposu a cerut permanent desfășurarea unui miting democratic, nonviolent. Ceea ce s-a întâmplat, știți foarte bine, a fost că Dan Iosif convoca securiștii deghizați în muncitori la Banu Manta să organizeze contramitingul. Îi coordona pe spărgătorii de miting din balconul Guvernului, în Piața Victoriei. Ați văzut că evenimentele din a doua zi anticipau nenorocirile din iunie 1990: au fost distruse sediile partidelor, ale publicațiilor. De aceea, pentru că m-ați întrebat cum a fost anul 1990 vreau să vă spun că, pentru mine, a fost un an care m-a călit din toate punctele de vedere. Pentru că m-a marcat tot ceea ce am trăit pe 29 ianuarie, mai ales atunci când am fost evacuați din sediul partidului și am urcat în tanchetă (monitorizați de Petre Roman, n. S.Ș., aluzie la momentele finale ale lui Ceaușescu și el dus cu tancheta). Am fost primul în tanchetă. După mine au urcat seniorul Coposu, Iftene Pop, Liviu Petrina, vicepreședintele de-atunci al tineretului, Ion Rădoi și vicepreședinta partidului, îmi scapă acum numele. Și m-am nimerit lângă o fereastră care fusese lăsată deschisă. Lumea scuipa și, la un moment dat, mi-am pus mâna acolo, să blocheze proiectilele, dar mi-a tras-o seniorul. Imediat prin acea ferăstruică a tăiat aerul un cuțit. Mi-ar fi străpuns mâna. Senzația pe care am avut-o nu poate fi descrisă în cuvinte. Dar și atunci, în acele momente groaznice, cel care și-a păstrat cumpătul și care ne-a încurajat permanent a fost Corneliu Coposu. El ne spunea că vor face tot posibilul să ne sperie, dar nu se vor atinge nici de un fir de păr din capul nostru pentru că nu au interesul să ne omoare...

Europa Liberă: Să nu vă transforme în martiri. Până la urmă, acest început de an a fost un început tulbure, dureros, o naștere cu dificultăți a societății democratice românești. După un asemenea an, cum ați primit invitația la Ziua Națională? Ce s-a întâmplat? Cum s-a ajuns să mergeți la Alba Iulia? Era o invitație firească, desigur, însă societatea românească nu era o societate normală, firească atunci. FSN și-a adjudecat cumva ca partidul comunist, întreaga istorie, întreaga Românie...

Corneliu Coposu și Ionuț Gherasim
Corneliu Coposu și Ionuț Gherasim

Ionuț Gherasim: Nu trebuie uitat totuși că, după ce s-a întâmplat pe 13-15 iunie, regimul Iliescu avea interesul să fie uitate multe lucruri, voia să fie recunoscut de țările democratice din occident iar în octombrie 1990 Corneliu Coposu nu numai că a fost recunoscut la un nivel foarte înalt, de primul ministru britanic de-atunci, Margaret Thatcher, dar aceasta l-a declarat pe Corneliu Coposu, la congresul Partidului Conservator din octombrie, singurul reprezentant adevărat al opoziției din întreaga Europă de Est, ceea ce din gura unui om politic ca Margaret Thatcher însemna enorm. Este clar că în zilele premergătoare lui 1 decembrie, puterea, Iliescu, Măgureanu, Roman, toată lumea încerca să-i atragă pe cei din opoziție spunând că vor reconcilierea, vor ca toate lucrurile să se desfășoare normal, pentru că era prima dată după atâta timp când Ziua României se sărbătorea cu atâta fast. De ce spun „cu atâta fast”? Pentru că se stabilise ca de Sfântul Andrei să aibă loc festivități în București, cu defilare, cu paradă iar a doua zi, de 1 decembrie, toate aceste oficialități să meargă la Alba Iulia. Ce pot să vă spun despre Corneliu Coposu e că era extrem de emoționat. Cu vreo două săptămâni înainte el ne tot vorbea despre rolul lui Iuliu Maniu și ce-a gândit Maniu când se ducea la Alba Iulia, spunându-ne mereu: „Voi nu vă dați seama că eu voi transmite un mesaj de la Alba Iulia, la 53 de ani de când Maniu a fost acolo!” Ultima dată când Iuliu Maniu a fost la Alba Iulia a fost în 1937, când venea de la Bădăcin cu trenul și s-a oprit la Alba Iulia să meargă să spună o rugăciune și să se închine în fața celor care nu mai erau, în fața martirilor actului Unirii. Deci, practic, din 1937 Maniu nu a mai reușit să ajungă la Alba Iulia și niciun alt reprezentant al Partidului Național Țărănesc. Coposu era atât de fericit, atât de emoționat și ne spunea tot timpul: „Voi nu vă puteți imagina ce înseamnă să merg acolo, să transmit acest mesaj”!

Europa Liberă: Deci nu se aștepta nicio clipă la diversiuni, nu avea informații, nu avea bănuieli?

Ionuț Gherasim: Avea bănuieli, dar, dacă vreți, acea fericire interioară, acea emoție, l-au biruit dintr-un anumit punct de vedere. Nu se aștepta la amploarea diversiunii, spunea mereu: „E un moment de unitate, un moment al tuturor românilor, indiferent ce vor încerca să facă.” Pentru că aici trebuie spus: pe lângă securitate, pe lângă FSN, în Ardeal apăruseră Vatra românească, Partidul Unității Naționale a Românilor și alții ca ei care, la fel, au montat o adevărată piesă în mai multe acte. Tot vorbesc despre această emoție, despre fericirea domnului Coposu, pentru că știu că era vesel, și în momentul în care am fost alături de el aici, în București, la Arcul de Triumf, dar și pe drumul de la București la Alba Iulia în ziua de 30 noiembrie, după amiază când am plecat din București și ne-am oprit la Gârbova de Sebeș, la vreo patruzeci de kilometri de Alba, unde seniorul a înnoptat în casa unui vechi prieten, iar eu am stat într-un motel din Sebeș. Și tot drumul povestea. Nu putea fi oprit. Povestea despre cum a fost în perioada interbelică, povestea despre sărbătoririle de la București, Alba Iulia, Sighet, Cernăuți și de peste tot. Deci avea acea energie de a da mai departe, de a ne împărtăși bucuria lui. Pe lângă asta, ne spunea istorioare hazlii, bancuri, era un om special. Cei care l-au cunoscut mai de-aproape știu despre ce vorbesc. De aceea am vrut să vă spun cum se simțea domnul Coposu înainte să ajungă la Alba, pe 1 decembrie 1990.

Europa Liberă: Când ați început să vă dați seama că ceva în neregulă?

Ionuț Gherasim: Cum am ajuns în Alba Iulia. Era o mare agitație la intrarea dinspre Sebeș în Alba Iulia, erau multe tancuri, poliție, armată și normal că mașina noastră nu avea o mare viteză, mergea aproape cu 10 kilometri pe oră, lumea îl recunoștea pe domnul Coposu și, în momentul ăla, începeau să lovească în mașină. Este clar că noi am fost permanent supravegheați de la București, este clar că aveam codiță. Este clar că cei care voiau să provoace această diversiune erau în permanență informați pe unde suntem. S-a întâmplat exact același lucru ca în campania electorală din mai când am fost cu seniorul din 2 mai până pe 6 mai în Sălaj. Exact același lucru. Se știa cu precizie când și unde eram. Ca un făcut, când ajungeam acolo, se umplea locul de muncitori d-ăia plătiți, ne-au declarat după aceea că au fost plătiți să vină să ne huiduiască. Același lucru s-a întâmplat și la Alba Iulia.

Europa Liberă: Ați mers direct la locul festivității?

Ionuț Gherasim: Nu, ne-au luat pe noi din Sebeș de la motel, am intrat în Alba Iulia și ne-am întâlnit cu reprezentanții țărăniști de la Alba.

Europa Liberă: Ei nu v-au spus nimic despre starea de spirit de acolo?

Ionuț Gherasim: Ba da, ne-au spus fiecare organizație ce probleme au avut pentru că, dacă țineți minte, pe vremea aceea fiecare partid mai important venea cu placardele filialelor pe care scria PNȚ-Alba, PNȚ-Cluj și, în momentul în care ceilalți îi vedeau, începeau să le facă probleme. Fiind clujean, am vorbit cu delegații noștri din Cluj, erau vreo cincizeci veniți cu microbuzul și mașinile și, pentru că aveau scris mare pe parbriz PNȚCD, două dintre microbuze au venit cu geamul spart. Ce era interesant e că 90% din persoanele lovite din mașinile avariate erau ale PNȚ. Lumea identifica drept marele dușman al poporului nu numai pe Coposu ci PNȚCD-ul.

Europa Liberă: De unde venea părerea aceasta? Era rodul propagandei, nu?

Ionuț Gherasim: Nu doar că era un rod al propagandei, dar se știa clar că Iliescu avea un complex și acel complex se numea Corneliu Coposu. Încă de la început, pe șapte sau 12 ianuarie 1990, când Coposu a discuta cu Dumitru Mazilu, au fost momente în care președintele PNȚCD a fost identificat de neo-Securitate, de Ion Iliescu și de puterea de atunci a FSN ca singurul lor adversar adevărat. Pentru că el discuta cu toată lumea și-și spunea punctul de vedere fără a da înapoi când era vorba despre principii. L-au ajutat și legăturile stabilite încă din ianuarie cu Margaret Thatcher în Marea Britanie, cu Jacques Chirac în Franța, președintele de atunci al RPR-ului (Rassemblement pour la République). Chirac și partidul lui ne-au ajutat foarte mult din ianuarie 1990 până puțin după moartea lui Coposu. De pildă, în iunie 1990, au pus umărul la repararea sediului devastat de așa-zișii mineri.

Europa Liberă: Probabil că știți ce cuprindea discursul pe care domnul Coposu nu a apucat să-l țină la Alba Iulia.

Ionuț Gherasim: Da, l-a avut în stânga pe Petre Roman, în dreapta pe Ion Iliescu, eu eram puțin mai încolo. Trebuie menționat că și cei care eram în suita domnului Coposu am fost îmbrânciți, pentru a folosi un termen delicat. Pentru că cei de-acolo erau cu adevărat porniți, se vedea ura pe chipul lor, ura împotriva celor care voiau să le strice planurile. În momentul în care am urcat la tribună, zâmbetele celor de acolo mi-au spus mie, un tânăr de douăzeci de ani, că va urma ceva foarte neonorant pentru tânăra democrație română. Cred că în momentul în care au început huiduielile, Coposu și-a păstrat cumpătul, spunându-și că românii trebuie să fie uniți și că el trebuie să transmită mesajul de unitate pe care, cu atâta timp înainte îl transmisese și Iuliu Maniu. Pentru el, să vii ca reprezentant al partidului creat de Iuliu Maniu, era un act extraordinar, gestul suprem de democrație.

Europa Liberă: Deci mesajul era de unitate.

Ionuț Gherasim: Nu numai că era de unitate, dar era de adunare a tuturor românilor pentru crearea unei democrații adevărate, așa cum făceau și alte țări din estul Europei și Corneliu Coposu era omul care întindea mâna pentru această unitate.

Europa Liberă: Care a fost reacția celor din prezidiu, a celor care erau lângă el și pe care i-ați numit?

Ionuț Gherasim: Zâmbete, gesturi ipocrite de a opri huiduielile, ca seniorul Coposu să-și poată continua discursul, cum a făcut Ion Iliescu care l-a întrerupt spunându-le zecilor de mii de participanți „Lăsați-l și pe domnul Coposu să-și transmită mesajul”. Asta era culmea, să vină un kaghebist cu astfel de vorbe. Vedeți, asta e marea tristețe a acestor 28 de ani de democrație în România, faptul că, din păcate, românii au ales un mod comunisto-kaghebist de gândire și l-au dat deoparte pe cel care a făcut 17 ani de pușcărie comunistă, din care opt ani nu a vorbit cu nimeni.

Europa Liberă: Pe vremea când Ion Iliescu studia la Moscova, iar Petre Roman era o beizadea privilegiată...

Ionuț Gherasim: Acum sunt inculpați amândoi. Pentru mine a fost a doua oară, bine, nu acolo, la tribună, ci în mașină, când i-am văzut în acel an o lacrimă în ochi. Prima dată a fost când a ajuns în mai la casa de la Bădăcin a lui Iuliu Maniu și când nu a fost lăsat să intre. Seniorul era foarte sprinten, când am ajuns acolo s-a dat repede jos din mașină, ne era greu să-l ajungem. Când a ajuns acolo, casa avea un gard de sârmă și a vrut să-l sară. Lângă noi era șeful poliției județului Sălaj, un individ pe nume Viorel Dumitraș care, mai târziu, după mulți ani, a ajuns chiar și secretar de stat în Ministerul de Interne. L-am auzit spunând: „Cât voi fi eu aici șef, Coposu nu va avea niciun succes, nici aici, nici la Bobota, nici la Șimleu, nici la Zalău.” Culmea e că, ulterior, în 1998, Dumitraș era propus la Interne. În momentul acela am intervenit și am făcut un scandal în presă teribil pentru că, culmea-culmilor, cei care-l propuneau să fie secretar de stat erau cei din PNȚCD. Și atuncea nu am putut și am spus „Nu se poate așa ceva! Asta mi se pare o umilință supremă ca tocmai noi PNTCD-ul să-l propunem pe cel care și-a bătut joc și l-a umilit pe Coposu în 1990.”

Europa Liberă: Așadar era a doua oară în acel an. Ce spunea. A vorbit, a comentat cumva tot ce s-a întâmplat?

Ionuț Gherasim: Puțin. De-a lungul timpului da, dacă vreți, până la moartea lui a fost o rană deschisă care l-a durut mereu. Așa cum vă spuneam, pe tot drumul de la București a fost plin de fericire și emoție, din păcate, tristețea l-a copleșit pe drumul de întoarcere. Țin minte că era și o vreme foarte urâtă, a fost un drum de șase ore în care țin minte că nu a spus mai nimic decât „Am ajuns în Pitești. Am ajuns în București.” Era vizibil marcat. Nu și-ar fi putut imagina că se poate întâmpla așa ceva de Ziua Națională. Deci cele două stări ale lui Corneliu Coposu din acele zile au fost, pe drumul înspre Alba, fericirea, emoția că va transmite după atâția ani un mesaj de unitate din partea unui dintre partidele care au făcut Marea Unire și, la întoarcere, tristețe. Atât.

Europa Liberă: Și-a cerut cineva iertare pentru toate acestea?

Ionuț Gherasim: Nu, iertare personal, nu și-a cerut nimeni. Absolut nimeni. În schimb el i-a iertat pe mulți.

Europa Liberă: Mi-aduc aminte că Petre Roman părea că-i asmute pe participanți.

Ionuț Gherasim: Nu părea, chiar îi îndemna. Ce trebuie să vă spun, și e foarte important: felul în care s-au purtat Ion Iliescu și Petre Roman a încurajat violențele. Foarte mulți național-țărăniști care veniseră la Alba-Iulia au fost agresați, patru dintre ei au fost băgați în spital, ceea ce a fost acolo în niciun caz nu se poate numi „unitatea tuturor românilor”. Pentru asta Ion Iliescu, Petre Roman și toți ceilalți sunt responsabili. La fel, și cei din Ministerul de Interne, din noul SRI sunt responsabili pentru că acolo am fost foarte aproape de un masacru. Nu numai acolo și atunci, ci și pe străzi, după festivități, au fost urmăriți cu mașinile. Țin minte că băiatul șefului filialei PNȚCD din Alba Iulia a fost urmărit până noaptea pe străzi și a trebuit să se ascundă. Mesajul pe care l-au transmis în acele momente conducătorii României nu a fost în niciun caz de unitate, ci de distrugere completă a opoziției democratice din România.

Europa Liberă: Și totuși l-a iertat pe Petre Roman.

Ionuț Gherasim: Da. Da. Corneliu Coposu, ca și ceilalți martiri, când a fost întrebat „Domnule, cum a fost posibil să răzbați în cei 17 ani de pușcărie?” „Credința în Dumnezeu”. A fost un om profund credincios. Corneliu Coposu i-a iertat. N-a uitat, dar i-a iertat. Singura persoană cu care nu a mai stat de vorbă a fost Ion Iliescu, însă le spunea întotdeauna colegilor din partid: „Dacă există ceva în interesul național, voi sunteți obligați să mergeți la această întâlnire pentru că interesul național este cel care primează.” Îi plăcea să amintească de Iuliu Maniu care, în 1946, nu era doar liderul Partidului Național Țărănesc ci conducea întreaga luptă împotriva comuniștilor și a sovieticilor. Cumva, seniorul Coposu își asumase același rol. Din păcate, ca multe alte valori ale acestui neam, Corneliu Coposu a fost recunoscut abia după moartea lui, în niciun caz înainte.

Europa Liberă: Vă mulțumim, domnule Ionuț Gherasim.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG