Linkuri accesibilitate

De la invadarea Ucrainei, giganții petrolieri au avut profituri de 281 miliarde dolari


Doar în 2022, anul în care a izbucnit războiul din Ucraina, giganții petrolieri au împărțit dividende și răscumpărat acțiuni de peste 100 de miliarde de dolari.
Doar în 2022, anul în care a izbucnit războiul din Ucraina, giganții petrolieri au împărțit dividende și răscumpărat acțiuni de peste 100 de miliarde de dolari.

Un studiu al organizației Global Witness notează că cinci giganți petrolieri sunt „principalii câștigători ai războiului”, făcând referire la criza energetică provocată de invazia Rusiei în Ucraina.

Autorii studiului notează că cinci cele mai mari companii petroliere listate la bursă au încasat în cei aproape doi ani de la invazia Rusiei în Ucraina, profituri de peste 280 de miliarde de dolari. Acest lucru a fost posibil în condițiile creșterii prețurilor la principalele resurse energetice, în special la petrol.

The Guardian transmite că „marii câștigători” sunt companiile British Petroleum (BP), Shell, Chevron, ExxonMobil și Total Energies.

Astfel, „cuplul” BP și Shell (cu cartierele generale în Marea Britanie) a realizat un profit combinat de 94,2 miliarde de dolari de la începutul conflictului, sumă suficientă pentru a acoperi facturile la energia electrică a tuturor gospodăriilor britanice pentru 17 luni consecutiv, arată Global Witness.

Compania Shell a realizat un profit de 58,9 miliarde de dolari începând cu trimestrul al doilea al anului 2022. Creșterea veniturilor din exploatarea petrolului a motivat compania să dea îndărăt în angajamentele ecologice și să-și crească investițiile în proiectele legate de hidrocarburi și combustibili fosili.

Tot Shell a anunțat vara trecută că va reveni asupra promisiunii de a reduce producția de petrol în fiecare an pentru restul deceniului, motivând schimbarea strategică prin necesitatea de „a ne răsplăti acționarii astăzi și în viitor”.

La rândul lor, marile companii europene și americane Chevron, ExxonMobil și Total Energies - au obținut profituri combinate de 187 de miliarde de dolari.

Marii câștigători ai războiului?

„Invazia Rusiei în Ucraina a fost devastatoare pentru milioane de oameni, de la ucraineni obișnuiți care trăiesc în umbra războiului, până la familiile din întreaga Europă care se luptă să-și încălzească locuințele”, a declarat Patrick Galey, reprezentant Global Witness în domeniul combustibililor fosili.

„Această analiză arată că, indiferent de ceea ce se întâmplă pe linia frontului, marile companii de combustibili fosili sunt principalii câștigători ai războiului din Ucraina”, a adăugat el.

Nu doar profiturile companiilor petroliere au crescut, notează studiul, ci și al celor de transport maritim internațional, dar și al furnizorilor de produse alimentare. Situația i-a determinat pe unii economiști să solicite un control țintit al prețurilor în caz de urgență.

Se preconizează că cei cinci giganți petrolieri își vor răsplăti investitorii cu plăți record de peste 100 de miliarde de dolari în 2023. Datele finale privind exercițiul financiar pentru anul trecut vor fi publicate în următoarele săptămâni.

Tot mai mult petrol

Situația a stârnit indignare publică și critici tot mai numeroase la adresa „mașinăriei de profit” din domeniul combustibililor fosili, notează The Guardian.

Institutul pentru Economie Energetică și Analiză Financiară (IEEAF) a declarat că este posibil ca firmele să plătească acționarilor chiar mai mult în acest an, în ciuda faptului că scăderea prețurilor la unele hidrocarburi a dus și la scăderea profiturilor.

Marile companii petroliere și-au îmbogățit acționarii cu plăți de dividende și răscumpărări de acțiuni în valoare de 104 miliarde de dolari în 2022, notează IEEAF.

„Acum își cheltuiesc câștigurile pe plățile destinate investitorilor și pe o producție de gaze de care Europa nici măcar nu are nevoie și pe care clima nu o poate suporta”, susține Galey.

„Acesta este încă un mod în care industria combustibililor fosili îi dezamăgește pe consumatori și planeta”, a adăugat el.

Anul trecut a fost cel mai călduros an înregistrat vreodată, ceea ce a dus la valuri de căldură, inundații și incendii, care au afectat mai multe regiuni de pe cuprinsul globului.

  • 16x9 Image

    Cristian Bolotnicov

    Sunt istoric devenit jurnalist cu timpul. Între 2021 și 2023, am lucrat ca reporter la Agora.md, acoperind teme de politică internă și externă, justiție și tehnologie. În prezent, sunt bursier în cadrul programului Vaclav Havel al Europei Libere.

XS
SM
MD
LG