Linkuri accesibilitate

De la Hegel la Marx. Apoteoza Istoriei


Comunismul a fost, înainte de orice, o idee, iar Karl Marx a fost un filosof german, după cum o reamintește și Kołakowski în deschiderea marii sale trilogii, Principalele curente ale marxismului (trei volume apărute în lb. română la Curtea Veche). Tot astfel cum Jules Michelet ținea să-și înceapă prelegerile despre istoria Marii Britanii cu cuvintele „Anglia este o insulă”. Genealogia intelectuală a marxismului reprezintă așadar o componentă fundamentală a studiului totalitarismelor. Prin conferințe, publicații și traduceri, am pledat mereu pentru această dimensiune a cercetării istoriei comunismului. Trecerea de la ideologie la practică e marcată de parcursuri sinuoase - fascinația pentru explicațiile totalizante și exhaustive ale istoriei fiind un prim simptom al gândirii-hybris, al radicalismului tiranofil și liberticid.

Evident, nimeni nu poate spune în chip serios că din Hegel urmează nemediat și fără echivoc doar Karl Marx. Dar la fel, niciun cercetător cât de cât serios al istoriei ideilor nu poate contesta filiațiunile vizibile și invizibile, mărturisite ori secrete, dintre dialectica hegeliană și visul marxist de transcendere a lumii așa cum este ea, cu injustiții, mizerii, suferințe și imperfecțiuni, prin apocalipticul „salt în imperiul libertății”. A apărut, în limba română, și tot la editura Curtea Veche, clasicul studiu datorat regretatului gânditor politic Robert C. Tucker, Filosofie și mit la Karl Marx (2011). Partea a doua a acestui esențial volum explorează tocmai revolta filosofiei împotriva lumii și poartă titlul „De la Hegel la Marx”. Să mai adaug, oare, obiecțiile lui Karl Popper împotriva hiper-istoricismului hegelian?

Georg Wilhelm Friedrich Hegel a fost unul dintre acei maeștri ai gândirii care au dorit să stăpânească spiritul, ne-anticipând că discipolii lor vor încerca să domine lumea. În timpul Primul Război Mondial, la Geneva și la Zurich, Lenin citea Știința logicii. Așa s-au născut însemnările sale cunoscute sub numele de Caiete filosofice. Cum arată tot Kołakowski în minunata sa carte despre marii filosofi, Why Is There Something Rather than Nothing?, Hegel a deschis drumul pentru relativizarea eticii până la disoluția instrumentală a raportului intim dintre scop și mijloace, o dezbinare asociată cu sacralizarea unei Istorii care ignoră motivațiile morale. „Istoria universală este tribunalul suprem”, spunea Hegel, iar bolșevicii lui Lenin au subscris la această cât se poate de îndoielnică axiomă.

Hegel nu a fost invocat doar de statismul autoritarist de tip Giovanni Gentile, ci și de dialecticienii negativității gen Theodor W. Adorno, Max Horkheimer și Herbert Marcuse. Acesta din urmă a scris o întreagă carte, intitulată Rațiune și revoluție, menită să demonstreze afinitățile structurale dintre Hegel, Marx și spiritul revoluționar modern. La fel, studiile lui Alexandre Kojève despre dialectica stăpân-sclav la Hegel au influențat generații de intelectuali francezi, de la Georges Bataille, Jean-Paul Sartre și Maurice Merleau-Ponty, la Michel Foucault și Jacques Derrida. Oricum am privi lucrurile, teoria politică marxistă nu poate fi înțeleasă fără a merge la izvoare, adică la Hegel. Iar comunismul ca religie politică nu poate fi înțeles dacă nu ne străduim să pricepem logica internă a marxismului.

De aceea, îmi face o deosebită plăcere să recomand, cu fiecare ocazie și neobosit, parcurgerea și analiza aprofundată a monumentalei trilogii a lui Leszek Kołakowski despre marxism. Dezbaterea despre sursele hegeliene ale gândirii de stânga este esențială pentru oricine dorește să înțeleagă de unde a început aventura intelectual-radicală a secolului trecut...

XS
SM
MD
LG