Linkuri accesibilitate

Dificultățile și anacronismele Republicii.

Spuneam în articolul precedent, că în momentul proclamării Republicii la 2 decembrie 1917, Sfatul Țării stabilea că puterea executivă în „noul” stat va fi exercitată de Consiliul Directorilor Generali, care urma a fi responsabil direct doar în fața organului legislativ al Basarabiei.

Consiliul Directorilor Generali - primul ”guvern” al Republicii Democratice Moldovenești
Consiliul Directorilor Generali - primul ”guvern” al Republicii Democratice Moldovenești

În ziua de 5 decembrie, Sfatul Țării se oprește la alegerea unui „premier”, prim-director, în persoana lui Pantelimon Erhan, fost președinte al Congresului țărănesc din august și președinte al Sfatului țărănesc din Basarabia, un apropiat a lui I. Inculeț, cu care venise împreuna de la Petrograd „să adâncească revoluția rusă”. După două zile de consfătuiri și de dezbateri, la 7 decembrie este instituit primul „guvern”, iar după ce va depune jurământ, Erhan a procedat la citirea listei primului Consiliu de Directori Generali: P. Erhan,

Personalitățile Centenarului: „Premierul” Pantelimon Erhan (1884-1971)

Pantelimon Erhan s-a născut în 1884 în satul Tănătari, jud. Tighina. A făcut Seminarul Teologic din Chişinău și Facultatea de Litere a Universităţii din Petrograd. A activat în calitate de profesor la Liceul Principilor din Petrograd, apoi a fost asistent universitar. În luna iunie a anului 1917, la îndemnul preşedintelui Guvernului Provizoriu Al. Kerenski, revine, împreună cu Ion Inculeţ, în Basarabia, în fruntea unui grup de revoluţionari pentru „adâncirea revoluției” din februarie 1917. Este ales preşedinte al Sovietului Gubernial al Deputaţilor Ţărani din Basarabia, organizaţie ce nu accepta orientarea Partidului Naţional Moldovenesc spre o mișcare de eliberare naţională. Prin toate mijloacele urmarea zădărnicirea tendinţelor „separatist” ale basarabenilor. La propunerea lui, după înțelegerea cu Blocul Moldovenesc, Sfatul Ţării l-a ales preşedinte pe Ion Inculeţ.

La 7 decembrie Sfatul Ţării îl desemnează pe Pantelimon Erhan prim-director general al republicii. A cerut în decembrie ajutor militar reprezentanţilor Antantei (ce aveau reşedinţa la Iaşi), solicitând trimiterea unui regiment ardelenesc, care să stea la dispoziţia Guvernului. În ianuarie 1918, împreună cu I. Inculeţ, a fost adus în faţa unui tribunal revoluţionar, compus din reprezentanţii Frontotdelului, fiind acuzaţi de „separatism şi solicitare de ajutor din partea Antantei”. L-a salvat de la moarte comandantul primului regiment moldovenesc Mihail Popa.

După numirea lui D. Ciugureanu în fruntea Directoratului General, Pantelimon Erhan rămâne în calitate de Director General de Instrucțiune. În perioada interbelică a fost director general al învăţământului în Basarabia, senator în Parlamentul Român, director al Liceului B.P. Haşdeu din Chişinau. În 1940 s-a refugiat în România, stabilindu-se cu traiul la Bucureşti, unde a decedat în anul 1971.

Președintele Consiliului de Directori și Director pe Agricultură; Vladimir Cristi, Director de Interne; Ștefan Ciobanu, Director de Instrucțiune Publică; Teofil Ioncu, Director de Finanțe; Teodosie Cojocaru, Director de Război și Marină; Mihail Savenco, Director de Justiție și Culte; Veniamin Grinfeld, Director de Industrie și Comerț; Nicolae Bosie-Codreanu, Directorul Căilor Ferate; Ioan Pelivan, Director de Externe; V. Podvinschi, Director General al Controlului.

Prin urmare, având Parlament (Sfatul Țării) cu președinte și birou; instituind un organ executiv (Consliul de Directori); moștenind toate organele și instituțiile statului de la imperiu și republica rusă; posedând miliție (jandarmerie) și armată (cohortele) națională; votând legi, publicate în oficiosul „Sfatul Țării”, emițând proclamații și decrete, Republica Moldovenească avea toate semnele exterioare ale unei organizări de stat, la care toți păreau a conveni. La aceste aspecte de aparentă coeziune internă, vin oarecare aluzii la recunoașterea externă: la 23 noiembrie Secretariatul General Ucrainean invită pe reprezentanții Sfatului Țării la consfătuirea de la Kiev, cu alte republici, pentru formarea unui guvern federativ; la 28 noiembrie Sfatul Țării era salutat de reprezentanții armatei polone; la 29 noiembrie în ședința Sfatului Țării se citește telegrama, prin care se anunța numirea unui reprezentant al comisarilor poporului din Petrograd pe lângă republica moldovenească; la 2 decembrie se citește salutul primăriei din Kiev față de proclamarea noii republici; la 7 decembrie, în ziua instituirii noului guvern, o comisie interaliată compusă din colonelul Henri, reprezentantul Franței, colonelul Ghenădescu și Lucasievici, reprezentanții României, precum și un reprezentant al Statelor Unite, salută Sfatul Țării în plină ședință; reprezentanții guverului V. Cristi și I. Pelivan intră în tratative cu Cartierul general rus (generalul Șcerbacev) și cu guvernul român.

Dar situația reală a noii republici nu corespundea aparențelor. În ședințele Sfatului Țării zilnic erau semnalate dezordini și prădăciuni, ce se produceau în diferite părți ale Basarabiei, provocate de dezertori și de mișcările agrare. Se constata tot mai des creșterea lor și neputința din ce în ce mai mare atât a vechilor autorități, cât și a celor nou instituite. Una din motivele pentru care Sfatul Țării și Republica Moldovenească au fost admise și quasi-recunoscute a fost tocmai speranța ca pe această cale se va aduce mai rapid liniștea și securitatea. În cea de-a doua ședință a Sfatului Țării comisarii Cristi, Cotoros și Rudiev descriau dezordinile și banditismele din ținuturile Soroca, Bălți, Chișinău și Orhei. Ion Inculeț atrăgea atenția în mod special la starea anarhică din ținutul Hotin și din nordul Basarabiei, unde situația era cu atât mai gravă cu cât era mai aproape de front. În aceste circumstanțe s-a luat decizia de a trimite la nordul republicii zece cohorte moldovenești (circa o mie militari). La 29 noiembrie vin mai multe telegrame care anunță că în ținutul Cahul și mai ales în oraș ard depozitele și magaziile de cereale, erau prădate conacurile moșiilor. Pe 30 noiembrie se citesc telegramele din Bălți și Edineț, unde încep și pogromurile antisemite. La 5 decembrie se prezintă Ackerman, membru în comisia de aprovizionare din Cahul, cerând ajutor contra bandelor din oraș și din județ. Acesta povestește că a fost la Iași, la Cartierul rus, unde s-a întâlnit cu generalul Șcerbacev și a cerut armată pentru paza depozitelor de la Leova. În urma acestor intervenții au venit trupele române, dar ele au fost atacate de bande înarmate, un ofițer român fiind împușcat pe la spate.

La 13 decembrie, abia la cinci zile de la constituire, guvernul republicii se prezintă înaintea Sfatului Țării, cerându-i vot de încredere, dar și forțe militare, pază personală și mijloace pentru „a putea stârpi anarhia, care s-a întins peste tot, chiar în capitală, ziua în amiaza mare, se trag focuri de armă în toate părțile, se pradă depozitele și particularii, se pradă depozitul de spirt al statului”, declara primul director. Expunerea lui Erhan trădează mai multe disfuncționalități ale noii puteri de la Chișinău. Directoratele erau total neorganizate, oficiile lucrau din proprie inițiativă, atât și cum doreau, mijloace de constrângere nu erau, căci armata, care mai toată era în Chișinău, începea să scape de sub controlul Directorului de Război și să fie influențată de bolșevici. „În calitatea mea de Președinte al Consiliului Directorilor Generali, declara Erhan, eu sunt dator să am în mâna mea conducerea întregului aparat, dar de fapt eu sunt dator să alerg mereu la alte persoane responsabile. Nu trebuie să se uite apoi că eu n-am un automobil și n-am pază împrejurul meu, în sfârșit, m-am transformat într-un curier, într-un portar. Dacă nu sunt puteri și putințe de a organiza totul atunci să plecăm”.

Aluzii de deturnare a puterii se făceau și la Ion Inculeț, președintele Sfatului Țării, care acorda credite, făcea numiri și lua orice măsuri care de drept se cuveneau Consiliului de Directori Generali. În sânul acestui organ n-a existat de la început coeziune, mai ales în chestiunea intervenției străine, care era prea complicată să fie discutată, primită și sancționată. Un singur membru al Consiliului era deschis pentru chemarea directă a armatei române (I. Pelivan), ceilalți neputând prevedea responsabilitatea, căutau soluții de compromis sau priveau această problemă în afara competenței sale. În această situație de neputință, unii dintre directori nici nu mai veneau la întrunirile consiliului, iar pe alții Primul Director îi considera demisionați.

Criza primului „guvern” a durat până la 17 ianuarie 1918, deoarece Comisia Arbitrară a Sfatului Țării nu putea să cadă de acord asupra candidaturii noului prim-director. În ședința din 16 ianuarie Daniel Ciugureanu a acumulat șapte voturi, iar Pantelimon Erhan doar patru, cu două abțineri, dar altă candidatură a venit din afara Sfatului Țării, de la un grup al Congresului Militar, care se unise în garnizoană și îl cereau prim-director pe Gherman Pântea.

În asemenea circumstanțe, votul majorității parlamentare din Sfatul Țării s-a oprit asupra lui Daniel Ciugureanu, care în expunerea sa se pronunță pentru politica socialist-revoluționară, pentru o autonomie federativă cât mai largă, pentru drepturi egale tuturor naționalităților și reorganizarea armatei, singura capabilă să pună capăt anarhiei. În ședința din 17 ianuarie 1918 este instituit noul guvern al Republicii, care avea următoarea componență: M. Savenco, Directorul de Justiție; P. Erhan, Directorul de Instrucțiune; V. Cristi, Directorul de Interne; Colonelul Constantin Brăescu, Directorul de Război, T. Ioncu, Directorul de Finanțe; Ioan Pelivan, Directorul de Externe, Nicolae Bosie-Codreanu, Directorul Căilor Ferate, Antoh Crihan, Directorul de Agricultură.

Relatările colonelului Monkevitz, trimis de generalul Șcerbacev pentru inspectarea situației de la Chișinău, sunt probabil cele mai relevante mărturii ale situației complicate în care se găsea Basarabia. Acesta povestea la întoarcere că „alături de consiliul directorilor se găseau nouă comitete diferite, care nu-l recunoșteau pe cel dintâi, dar în schimb simpatizau cu bolșevicii. Acesta nu avea la îndemână decât câteva trupe moldovenești de formare proaspătă și de coheziune slabă, cuprinzând un batalion de infanterie și câteva escadroane de cavalerie. Aceștia se dedau, uneori chiar sub comanda unor ofițeri, la abuzurile cele mai desfrânate. Nu e de mirare că nimeni la Chișinău nu iese din casă după ora 11 seara. Fiecare seară se produceau tâlhării, spargeri și atacuri armate. Impresia generală era că un haos complet stăpânea întrega Basarbie și că guvernul republicii moldovenești nu va fi în stare cât de puțin să reziste bolșevicilor”.

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG