Linkuri accesibilitate

De ce-ar trebui să-i pese României de Comisia de la Veneția


Direct sau prin intermediul Curții de Justiție de la Strasbourg, Comisia Europeană poate amenda statele rebele, cu tendințe iliberale.

Criza declanșată în România de modificările principalelor legi juridice ar putea avea efecte majore, dacă actuala majoritate nu dă înapoi.

Bruxelles-ul a anunțat deja că va ține cont în Raporul pe justiție care va fi publicat peste trei saptămâni de recentele observații ale Comisiei de la Veneția, care tocmai au fost date publicității.

De rezultatele acestui raport, cunoscut sub numele de Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), depinde aderarea României la Spațiul Schengen de liberă circulație.

Olanda, spre exemplu, una dintre țările care s-a opus mereu primirii Bulgariei și României în Schengen, a cerut tot timpul două rapoarte succesive pozitive în domeniul justiției.

Crizele politice permanente, suspendarea fostului președinte, apoi demararea contra-reformei juridice au făcut ca România să nu reușească să treacă ștacheta impusă de Olanda.

Între timp, însă, lucrurile s-au înrăutățit și mai mult, odată cu modificările legilor-cadru de funcționare a justiției autohtone și a Codurilor Penal și de Procedură Penală.

PSD și ALDE care formează actuala majoritate parlamentară au votat schimbări care afectează statul de drept.

Comisia de la Venția a semnalat unele îmbunătățiri după decizii ale Curții Constituționale, dar a precizat că există „pericolul” subminării independenței justiției prin „presiunile” creare asupra procurorilor și judecătorilor.

Specialiștii Comisiei de la Veneția au mai precizat în observațiile date publicității luni că ar trebui „reanalizat sistemul de numire și revocare a procurorilor de rang înalt, inclusiv prin revizuirea prevederilor din Constituție”.

Această recomandare drastică vine pe fondul eliminării procuroarei-șefe anticorupție Codruța Kövesi, pe care mulți politicieni români o consideră responsabilă de dosarele lor de corupție.

Comisia de la Veneția socotește că trebuie menținut echilibrul puterilor în stat inclusiv prerogativele președintelui. Specialiștii Comisiei de la Veneția au subliniat din nou că modificările aduse abuzului în serviciu pot duce la dezincriminarea faptelor ca atare.

Deputatul Florin Iordache, fost ministru al justiției din partea PSD, s-a grăbit să spună că nu toate observațiile făcute de forul european vor fi luate în seamă.

Comisia de la Veneția este o instituție a Consiliului Europei, la care au aderat 47 de state și care verifică dacă legislația țărilor membre este compatibilă cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, cu Opiniile anterioare ale Comisiei, cu Avizele Consiliului Consultativ al Judecătorilor și Procurorilor Europeni.

Comisia de la Veneția face recomandări și nu poate obliga pe nimeni să respecte observațiile sale.

Aceste observații sunt, însă, luate în considerare de organizații cu greutate, cum este Comisia Europeană, care direct sau prin intermediul Curții de Justiție de la Strasbourg, poate amenda statele rebele, cu tendințe iliberale.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG