Linkuri accesibilitate

Daniela Sîmboteanu: „Circa 20% din toate infracțiunile împotriva copiilor sunt infracțiuni cu caracter sexual” (VIDEO)


(Foto: 12plus.md photo)
(Foto: 12plus.md photo)

Interviul dimineții, despre un program de prevenire a abuzului sexual şi a exploatării sexual-comerciale a adolescenților, cu preşedinta Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii.

De Ziua Internaţională a Copilului e cazul probabil să vorbim şi despre fenomene mai triste, dar care par să ia amploare în Moldova, cum ar fi cel al abuzurilor de orice fel asupra copiilor. De curând s-a încheiat o campania de informare a tinerilor şi a părinților despre riscurile abuzului sexual şi a exploatării sexual-comerciale. Cu ce rezultate? aflăm în interviul cu preşedinta Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii, Daniela Sîmboteanu.

Daniela Sîmboteanu
Daniela Sîmboteanu

Interviul dimineții: cu Daniela Sîmboteanu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:11:40 0:00
Link direct

Daniela Sîmboteanu: „Prin activităţile pe care le-am derulat cu participare, în primul rând a adolescenţilor, am ajuns la concluzia că informaţia difuzată pe 12plus.md, şi anume informaţia cu referire la comportamentele de risc, la situaţiile de risc pentru adolescenţi, este foarte bine consumată de adolescenţi. Chiar dacă aceştia sunt destul de precauţi şi destul de critici, totuşi, timp de un an, am reuşit să câştigăm interesul adolescenţilor prin faptul că aceştia nu au fost doar consumatori pasivi, dar au intrat şi în interacțiune cu cei care stau în spatele site-ului. Au adresat întrebări, au venit cu propuneri, lucru pe care foarte mult l-am apreciat şi care ne motivează să facem în continuare 12plus.

Totodată ne-am dat seama de ce adolescenţii caută această informaţie şi o apreciază. Probabil că este şi o lipsă destul de mare a comunicării cu părinţii. În mare parte adolescenţii ne-au spus că subiectele care sunt abordate pe 12plus nu sunt discutate cu părinţii, îngrijitorii, cu adulţii în general. Acest lucru se întâmplă din mai multe motive. Părinţii fie că sunt orientaţi mai mult spre aspecte ce ţin de reușita academică a copiilor, fie că se îngrijesc de viaţa de zi cu zi a acestora şi mai puţin îi interesează să discute subiecte ce ţin de necesitățile caracteristice vârstei adolescenților.

Un alt motiv ar fi că părinții nu cunosc cum să discute cu adolescenții cu referire la anumite subiecte sensibile cum ar fi, de exemplu, relațiile de prietenie între semeni sau relații de dragoste în adolescență, educația sexuală, situațiile de risc, inclusiv pe internet etc. Deci aceste subiecte nu sunt abordate de către părinți deoarece aceștia singuri nu cunosc aceste probleme şi nu cunosc nici cum să discute cu adolescenții.”

Europa Liberă: Tocmai voiam să vă întreb cât de receptivi şi activi au fost părinţii şi profesorii în cadrul cluburilor de discuţii pe care le-aţi organizat.

Daniela Sîmboteanu: „Cluburile de discuţii au fost organizate de fapt cu adolescenţii. Ce ţine de adulţi, am instruit peste 100 de psihologi din ţară. Majoritatea sunt din cadrul serviciilor de asistenţă priho-pedagogică pentru copii şi din cadrul reţelei prietenoase tinerilor, Centre de sănătate a tinerilor. Aceşti psihologi au primit un instrument bine organizat, scenarii de lecţii cu material didactic în formă de filmulețe prin intermediul cărora ei au interacționat, au organizat training-uri cu adolescenții în şcoli, licee, şcoli profesionale.

Chiar fiind psihologi unii dintre ei au avut reticenţă la aplicarea respectivului program din aceleaşi considerente – subiecte sensibile, controversate, pe alocuri chiar subiecte tabu în societatea noastră. Respectiv, le era frică inclusiv de reacţia părinţilor, a comunităţii.”

Europa Liberă: Să înţelegem că pentru unii discuţiile despre relaţiile sexuale în general rămân a fi un fel de tabu?

Daniela Sîmboteanu: „Da. Am avut inclusiv o astfel de experienţă când li s-a solicitat psihologilor să colecteze de la părinţi acordul acestora de a avea lecţii de tipul 12plus. Deşi, să înţelegeţi, acest program nici măcar nu este unul de educaţie sexuală. Este un program de prevenire a abuzului sexual şi a exploatării sexual-comerciale. Un program în care de fapt se dezvoltă reziliența adolescenţilor. Ei sunt informaţi cum să recunoască situaţiile potenţial periculoase, cum să prevină o situaţie de racolare în trafic, cum să recunoască un eventual partener romantic face cadouri pentru cumva al predispune pe adolescent să facă ulterior nişte acţiuni care periclitează sănătatea lui fizică, psihică, care îi dăunează.

Sunt tot mai des cazurile răspândite prin care prin aşa zisul sponsoring adolescenții cad în capcană pedofililor şi a exploatatorilor. Programul în sine nu este despre educaţie sexuală, ci este despre prevenirea abuzurilor. Chiar şi aşa în societate am avut şi situaţi, nu pot să spun că sunt foarte răspândite, dar mai există situaţii în care există reticenţă.”

Europa Liberă: Care ar fi câteva dintre sfaturile cele mai necesare pe care i le daţi unui adolescent neștiutor?

Daniela Sîmboteanu: „În primul rând, îl încurajăm să se informeze, să se documenteze despre potențialele situații de risc, să comunice cu persoane de încredere, să fie atent în construirea relațiilor cu partenerii, cu prietenii offline, dar în special online când este solicitat de persoane necunoscute şi atunci este bine să fie foarte precaut în această comunicare, chiar să întreprindă măsuri concrete cum ar fi blocarea unor discuții potențial periculoase. Cred că toate recomandările noastre se rezumă la îmbunătățirea comunicării cu părinții. Evident lucrul acesta nu poate să se realizeze unilateral.

Sunt cazuri când adolescenții sunt deja sensibilizați şi înțeleg foarte bine că ei trebuie să se adreseze la un adult de încredere după un sfat, după o recomandare, dar atunci când se adresează nu întotdeauna au răspuns de la adult. Adulții nu sunt tot timpul pregătiți. Acest lucru ne-a făcut să încercăm în lunile următoare să explorăm încă un segment, să vedem cum putem implica şi părinții în acest dialog. Cum putem săi facem pe părinţi să răspundă nevoii adolescenților de a comunica. Aceasta este pilula magică, anume îmbunătățirea relațiilor zilnice de comunicare între părinți şi adolescenți, între profesori şi adolescenți, între adulţi şi adolescenți astfel încât să fie construită o relație de încredere, iar orice situaţie de potențial risc să fie discutată şi să poată fi prevenită.”

Europa Liberă: Statisticile oficiale constată că numărul de infracțiuni comise împotriva copiilor, inclusiv abuzul sexual, trafic de copii şi altele, a crescut considerabil în 2017, numărul acestora a fost dublu față de 2010. Cum se explică acest lucru?

Daniela Sîmboteanu: „Am o tendinţă de a crede că nu a crescut în sine fenomenul, dar a crescut destul de bine rata de identificare a cazurilor, inclusiv graţie campaniilor organizate de actorii sociali, campanii care vin să încurajeze tinerii să raporteze cazurile sau profesioniștii să identifice aceste cazuri. Ca rezultat avem o rată mărită a identificării. Asta nu înseamnă încă că toate cazurile sunt identificate chiar dacă avem o creştere semnificativ. Vreau să accentuez că circa 20% din toate infracțiunile împotriva copiilor sunt infracțiuni cu caracter sexual. E o rată destul de înaltă. Totuşi cred că aceste cifre nu reflectă realitatea.”

Europa Liberă: Sugeraţi că adevăratele proporții ale abuzurilor faţă de copii rămân ascunse?

Daniela Sîmboteanu: „Presupun că da, pentru că totuşi acest subiect este încă ascuns. Mulți îl consideră ruşinos şi preferă să fie mușamalizat cazul. Mă refer nu doar la părinți, dar chiar şi la instituţii de învățământ sau medicale care consideră că aceasta este o problemă privată şi că nu au de ce să intervină. Sunt cazuri mai rare, dar oricum găsim încă situaţii când se identifică cazurile de abuz sexual asupra fetelor doar atunci când fetele sunt însărcinate în luna a şasea sau a şaptea. Până atunci nimeni nu a văzut nimic. Aste e dovada că fenomenul încă este ascuns.

Multe din cazurile existente nu ajung să fie identificat. Urmează să continuăm să informam tinerii, dar mai cu seamă părinții pentru a preveni cazurile de abuz sexual, de exploatare sexual-comercială şi nu în ultimul rând pentru a-i încuraja pe cei care trec printr-o situaţie dificilă să cunoască unde să raporteze aceste cazuri, unde să primească asistenţă.”

XS
SM
MD
LG