Linkuri accesibilitate

Cum e să trăiești într-una dintre cele mai sărace țări din Europa, Republica Moldova?


Valentina Ursu în dialog cu locuitori din orașul Sângerei și cu Dumitru Noroc, semnatar al Declarației de independență.

Acum o lună, sondajul CBS-AXA arăta că majoritatea respondenților recunosc faptul că cel mai consistent ajutor pentru Republica Moldova vine din partea Uniunii Europene. Mulți dintre ei au spus că ar emigra într-o țară europeană mai curând decât în una din spațiul ex-sovietic. Cu toate acestea, numărul celor care cred că Moldova ar trebui să colaboreze mai strâns cu Federația Rusă este puțin peste cel al prooccidentalilor. Câte patru moldoveni emigrează în fiecare oră din cauza sărăciei. Cum e să trăiești în una dintre cele mai sărace țări din Europa – Republica Moldova? Căutăm răspuns la acest sfârșit de săptămână. Mulți sunt oamenii care pleacă în străinătate pentru bani, indiferent de vârstă, gen, nivel de educație, ocupație, arătând că în țara lor nu pot câștiga un ban decent și nu-și pot face un viitor. Localnicii cu care am discutat la Sângerei consideră Republica Moldova o țară săracă, coruptă, prost condusă și lipsită de oportunități.

Cum e să trăiești într-una dintre cele mai sărace țări din Europa, Republica Moldova?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:31:34 0:00
Link direct

„Foarte greu să trăiești, pentru că la noi așa-i conducerea. Bandiții-s la putere, doamnă…”

Europa Liberă: Dar de ce sunteți supărați pe politicieni?

- „Pentru că grăiesc una, da’ fac cu totul alta. Nouă ne-o obeșcit că o să ne dea pensia noastră. Eu am 38 de ani lucrați și eu am o pensie de o mie de lei. Nu-i o rușine? Am plătit Fondul Social, doamnă! Nu-i rușine?”

Europa Liberă: Credeți că, dacă v-ați schimba cu rolurile – Dvs. în Parlament, și ei ar vinde aici căpșuni –, ei s-ar plânge pe Dvs.?

- „Da’ niciodată n-o să se schimbe cu rolul, pentru că ei trăiesc bine, dar noi trăim greu. De dimineață, de la ora 4, eu culeg cu capul în joc, cu o tensiune de 220… Lor nu le pare rău după noi deloc, absolut. Da’ aist de la sat…

Europa Liberă: O să mergeți să mai votați? Trebuie să alegeți…

- „O să votez. O să votez… Da’ nu știu…”

Europa Liberă: Cum o să vă descurcați - cui să-i dați votul, ca să nu vă dezamăgească?

- „Știți, s-avem care să țină cu lumea, apoi noi ne-am descurca măcar olecuțică…

Europa Liberă: Pe cei care îi alegeți în Parlament, cum o să vă descurcați ca să-i alegeți?

- „Nu știm cum. Aș vrea un vot nominal, să votez pe cineva, da’ să-l știu precis ca el să tragă la lume, da’ așa el n-o să tragă la lume.”

Europa Liberă: Dar acum s-a zis că votul mixt va fi și…

- „Și votul mixt tot nu-mi place.”

Europa Liberă: De ce?

- „N-am încredere în votul mixt și într-aist nominal tot n-am încredere, pentru că, dacă el o să se ducă acolo și n-o să facă nică, iar din nou să-l votăm și iar banii de pe spinarea noastră… Tare greu.”

Europa Liberă: Pe liste de partid tot nu vreți să-i votați?

- „Nu vreau, nu vreau pe listă de partid, până acum am votat pe listă de partid și cine-a rămas la noi la putere? Cine?... Numai bogătanii care sug din nou.”

Europa Liberă: A rămas un singur partid astăzi să guverneze Republica Moldova – Partidul Democrat.

- „Da, da. Partidul Democrat, da. Domnul Plahotniuc, domnul Plahotniuc are milioane, el conduce tot, pentru că așa-i lumea. Cum noi o să ne facem ziua de azi, așa o să fie mâine; dacă noi o să ne-o facem grea, mâine o să fie încă și mai greu o să fie, dar pentru sat îi foarte greu, îi foarte greu.”

Europa Liberă: Dar cei de la putere știu că dvs. aveți aceste necazuri?

- „Nu mai știu, pentru că… ”

- „Nu mai știu…”

- „…pentru că niciodată nu vin parlamentarii, măcar o dată să vină în sat, măcar unul, iaca cum dumneata ai venit…”

- „Numai la votare…”

- „Da, numai la votare … Și spun că o să avem pensia de trei mii. Și ce avem noi?... Noi facem tizic și trăim.”

Europa Liberă: Și vă încălziți iarna cu tizic?

- „Da, foarte greu. Cu tizic, hai la mine și-o să vezi ce movilă de tizic…”

Europa Liberă: Dar ei nu cred. Politicienii nu cred.

- „Apoi nu cred. Las’ să vină și să umble prin sate și să vadă cum trăiește omul de greu la țară.”

Europa Liberă: Și ei vin în localitățile dvs. și vă cer votul.

- „Când le dăm întrebări, când te uiți la dânșii, parcă ni se pare că răspund foarte corect, dar când ajung la putere, nu fac cerințele.”

Europa Liberă: Dar dvs. puteți face diferența între adevăr și minciună, între când vă spun gogoși și când fapta lor în realitate e îndeplinită?

- „D-apoi asta da, el, deputatul, trebuie să arate… cinstea lui și demnitatea lui. Eu am lucrat 30 de ani zvenevoaică, eu mă duceam și scoteam drepturile, eu mă luptam pentru dânșii. Așa și deputații trebuie să lupte pentru noi. Da’ ei nu se luptă.”

Europa Liberă: Dar ei asta spun – că ei luptă pentru ca să vă facă viața mai bună…

- „Dar unde luptă, dacă noi nu vedem nimic?”

- „De unde viață mai bună, dacă eu văd că tot din ce în ce încă e mai greu?...”

- „Noi primim o pensie mizerabilă și lemnele s-au scumpit, 750. Eu am de-un scladometru de lemne, pe-o lună, d-apoi celelalte – de mâncare, de lumină… ce să mai fac?”

Europa Liberă: Și cum vă descurcați?

- „Iaca ieșim la șosea cu producția noastră și aud că încă și la șosea au să vină să ne pună ștrafuri. Pentru ce?

- „Nu legăm tei de curmei, e foarte greu. Așa-ți vine uneori să răcnești în gura mare, să strigi la Domnul: „Doamne, mai pedepsește-i pe acei care ne pedepsesc pe noi, ne fac așa că noi nu suntem lume, nu suntem…”

Europa Liberă: Dar dvs. credeți că pe suferința oamenilor poți să-ți construiești fericirea?

- „Niciodată. Tot se întoarce rotund înapoi – dacă azi el a luat și mie nu mi-a dat, mâine la dânsul o să se întoarcă încă și mai rău. Noi mergem tot înspre zero și zero, și zero, doamnă.”

Europa Liberă: Dar mai rău decât este, ce poate fi?

- „Ceva o să se stârnească, bine n-o să fie…”

Europa Liberă: Cum înțelegeți felul cum domnul Dodon promovează politica statului și guvernarea care este majoritară?

- „Domnul Dodon ar trebui să mai facă încă zece clase de la început până la sfârșit ca să fie la o conducere așa mare. Statul nostru nu depinde de Rusia.”

- „S-a dus la paradă la Moscova…”

- „S-a dus la Moscova și umblă din urma lui Putin…”

- „Când o dat să intre la putere, când să votăm doar umbla prin sate, a trimis oameni de-ai lui… Și l-am votat.”

Europa Liberă: Vă pare rău că l-ați votat?

- „Îmi pare rău…”

Europa Liberă: Dacă ar veni domnul Dodon aici, ce i-ați spune?

- „Putin nu se uită la dânsul. Ce el chiar nu cunoaște? El se duce și se vâră în sufletul lui Putin cu de-a sila. Atâția ani ne-au condus rușii și ne-au dus într-o prăpastie. Buneii noștri au fost ridicați, străbuneii noștri – tot așa… și-amuia…?”

Europa Liberă: Vedeți că majoritatea populației au votat cu domnul Dodon…

- „Da, da…”

- „Iaca la noi în sat s-a făcut fals, că îi aduceau cu mașina și votau pentru Dodon. Ne-au prostit, complet ne prostește. Lumea-i prostită.”

Europa Liberă: Dar ziceți cineva care vă insuflă încredere din cei care reprezintă clasa politică.

- „Știți, oleacă îmi insuflă… Tare bun domnul Leancă la politica asta externă, care să se ducă și să facă pentru Moldova. Da’ și el s-a alăturat; tot nu-i bun. Și Maia Sandu a făcut mari greșeli, pentru că, când Lupu a lepădat partidul, da’ ea a spus că „nu-mi trebuie lumea ceea de la partid, că noi putem să biruim și fără de asta”. Nu se poate așa. Eu am avut încredere chiar într-însa și acum – cu Năstase, cap în cap, și se bat acolo și degeaba. Eu n-am încredere într-înșii.”

- „Să se gândească la Dumnezeu…”

Europa Liberă: Dar vreți un lider național să apară?

- „Vreau, vreau unul național să apară, să fie un gospodar pentru Moldova.”

Europa Liberă: S-a născut unul?

- „Nu s-a născut. Mai bine ne ocupa Germania atunci și era un neamț la putere, și eram azi altă lume.”

Europa Liberă: Cum vor arăta Sângereiul și Moldova peste cinci-zece ani?

- „Dacă s-a schimba altă conducere, apoi o să arate bine.”

Europa Liberă: Păi, dvs. o schimbați, când aveți buletinul în mână.

  • - „De care buletin să avem?

Europa Liberă: De vot. Atunci când alegeți.

- „A-a-a-a! Ei… d-apoi atunci cine ne întreabă? Iaca te duci, votezi, dar ei sus, acolo, când numără voturile celea, numai ei știu care și pentru care-s și cum îs…”

Europa Liberă: Până la urmă, cine poartă mai mare responsabilitate – cetățeanul care îi dă votul politicianului sau politicianul?

- „Cetățeanul care îi dă votul politicianului poartă vina și poartă toată responsabilitatea, pentru că noi ne alegem. Dacă noi ne-am alege un om să-l tragă inima pentru lume, da’ nu numai pentru banii lor. Ei au milioane... Noi am pierdut încrederea toată, toată în politicieni. Foarte am pierdut.”

Europa Liberă: Și se pierzi încrederea tot e rău.

- „Mai trăgeam o nădejde: poate-poate-poate să vină un tânăr care să aibă oleacă de cap și să-l doară după lume.”

Europa Liberă: Cu ce comparați Moldova, cu ce o asemănați?

- „O-o-o-o! Cu ce compar Moldova noastră? – Moldova noastră-i decăzută. Nouă ne trebuie 100 de ani ca să fie niște conducători buni, ca noi oleacă să ne ridicăm.”

Europa Liberă: Ce idee ar solidariza națiunea?

- „Ce idee?... Unirea cu România ar fi mai bine, eu așa zice, pentru că România oleacă a ieșit din toate corupțiile astea, da’ la noi nu.”

- „Nu vreau Unire, șadă ei la dânșii și noi la noi.”

- „Tu ești din Moldova ta…”

- „Tatăl meu așa mi-a spus, că Unire cu România niciodată să nu fie. El o trăit pe vremurile lor cu românii și când îi pune și-i bătea și-i…”

- „N-o fost toți românii…”

Europa Liberă: Dar Dvs. ce ziceți?

- „Fiecare trage la buzunarul lui de-amu…”

Europa Liberă: De ce se trăiește greu în Moldova?

- „ De-atâta că toți nebunii îs la putere. Singuri se aleg.”

- „De mult îs aleși. Ei se aleg singuri pe dânșii, noi așa numai ca delimanii numai…”

Europa Liberă: Sunt un milion…

- „Numai dăm din urechi, știi…”

- „Numai dăm din urechi…”

Europa Liberă: Sunt un milion opt sute de alegători în Republica Moldova. Ei votează deputații în Parlament.

- „Matale știi cum este un anectod? A zis că „eu mănânc găina, mănânc carnea de pe găină și ciolanele le dau la câine, dar găina se primește că am mâncat-o în doi - și eu, și câinele”. Apoi așa suntem și noi – ei mănâncă carnea, iar noi roadem ciolanele. N-o să fie nimic, nu mă gândesc că o să fie ceva.”

Europa Liberă: De ce nu aveți încredere?

- „Pentru că nu-i poporul unit.”

- „Să nu fie nimeni acolo, toți fugăriți de acolo.”

- „Toți, iaca acolo de umplut pușcăriile…”

Europa Liberă: Îi fugăriți pe toți și pe urmă pe cine-i puneți în locul celor fugăriți?

- „Alegem, alegem pe alții.”

Europa Liberă: Pe cine?

- „Care-s lucrători, care lucrează.”

- „Care-s muncitori.”

Europa Liberă: Ce calități trebuie să aibă politicianul în care dvs. să aveți încredere?

- „Dintâi să fie și el în pielea noastră. Să nu se ravnească el cu mine. El are leafa 50 de mii, dar eu am 700 de lei, că eu îs de la grupă; el îmi pune mie ștraf o mie jumătate. De unde? Eu trebuie două luni să nu mănânc ca să-i plătesc lui ștraful.

Europa Liberă: Păi, nu încălcați legea și atunci n-o să vă amendeze.

- „Da’, dar dacă nu se primește ca să n-o încalci.”

Europa Liberă: În viitorul Sângereiului, Republicii Moldova credeți? Cine va face acest viitor?

- „Noi, poporul, trebuie să-l facem. N-o să ni-l facă nimeni, până când n-o să ne adunăm toți și o să facem ceva – ori grevă ori altceva trebuie de făcut.”

Europa Liberă: Dar cetățenii acestui stat sunt uniți?

- „Nu!”

Europa Liberă: Dar de ce sunt dezbinați?

- „Ca racul și știuca…”

- „Iaca Mișa, dacă are bani, lasă-l, măi, pe Grișa, că n-are bani, lasă-l el să-și bată capul. Eu azi am ce mânca, lasă Vasile, dacă n-are ce mânca, lasă Vasile să-și bată capul. Așa-i moldoveanul.”

- „De atâta că o chicat nastroienia la toți. Că de acolo, de sus, merge ceva rău și de-amu lumea nu-i încrezută în nimic. Vsio, gata.”

Europa Liberă: În 2018 de câte ori o să măsurați, ca să tăiați o dată, când o să aruncați buletinul?

- „Da’ eu mă gândesc că nu mai are niciun rost, că ei de-amu îs aleși gata, de-amu ei știu cine și cum, și unde.”

Europa Liberă: Cu un an și jumătate înainte, ei știu cine o să fie în Parlament?

- „Da, da… Ei îs ca Vanga…” (râde)

- „Dacă aista-i la putere, aista-i Plahotniuc, îi gata.”

- „Plahotniuc. El și-a ales toată mafia lui, cu care să lucreze el. El îi ca și cum Putin în Rusia, apoi așa și el.”

- „Toată poliția e lui, tot, tot, tot …”

Europa Liberă: Cetățenii l-au ales pe domnul Dodon președinte.

- „Dodon, mie mi se pare că e normal, da’ pe dânsul îl tormozește, îl ține din urmă. El are…”

Europa Liberă: Dar el e prieten cu Plahotniuc sau îi dușman?

- „Mă tem că îs prieteni, că el n-are chip ca să nu fie prieteni.”

- „El îi cu două fețe.”

- El îi cu două fețe.”

Europa Liberă: Cine?

- „Dodon. El, dacă n-o să fie prieten cu Plahotniuc, apoi mâine nu-i șef.”

Europa Liberă: Dar de ce credeți așa?

- „Pentru că așa-i, că el conduce țara, n-o conduce Dodon, da el o conduce, Plahotniuc.”

Europa Liberă: Dar suveranul țării e poporul.

- „Da, dar noi ce putem să facem? Noi nu putem face…”

- „Poporul-i a cincea roată la căruță.”

- „Dodon îi așa: „Beri, podai i… ne meșai.” (râde) Conduce tot cu țara aista, Plahotniuc.

Europa Liberă: Când se merge la alegeri, cetățenii votează pentru ca Moldova să se apropie de Rusia sau ca Moldova să se apropie de Uniunea Europeană, sau cum înțelegeți dvs.?

- „Eu socot că mai bine ar fi de Rusia, că acolo-i toată spasenia noastră.”

Europa Liberă: Dar ajutoarele de unde vin?

- „Da’ eu mare ajutor din Europa n-am văzut să vină. Vine gumanitarcă, da’ gumanitarca tot o împărțesc între dânșii…”

Europa Liberă: Dar drumurile din bani sunt reparate? Școlile, grădinițele?

- „Europeni, da? Nu-i niciun rezon…”

Europa Liberă: Sunteți tânăr. Mulți semeni au ales să plece - și-au făcut valiza și și-au găsit locul și rostul în alte părți. Dvs. ce ziceți despre situația de aici?

- „Trebuie să ai calitățile ca să muncești, da’ trebuie să fii și susținut de stat. Dacă nu ești susținut, primești întotdeauna piedici. Salariile trebuie să fie decente.”

Europa Liberă: Cam cât ar trebui să fie un salariu ca omul să se mulțumească?

- „Hai să spunem că, dacă la moment salariul mediu în Republica Moldova îi de 4-5 mii de lei…”

Europa Liberă: Cât ar trebui să fie un salariu decent?

- „În dependență de funcția pe care o deții în stat.”

Europa Liberă: Dar în mijlociu cam cât?

- „Eu cred că ar trebui să fie după costul vieții. La moment, cred că ar trebui să fie undeva la 8-9-10 mii de lei. Ca oamenii să se descurce. Dar cel mai dureros e faptul că bătrânii nu au pensii bune.”

Europa Liberă: Cetățenii își pun întrebarea: „Încotro, Moldova? Cu Estul, cu Vestul?” Votul e unul geopolitic?

- „Ghimpu trage la România, da’ Dodon trage la Rusia și nu știi cu cine să te duci.”

- „Noi vrem la noi să fim. Noi nu vrem pe nimeni. Noi avem pământ bun, noi avem lume bună, numai nouă trebuie să ne dea salariu și să ne dea pensie bună și o conducere înțeleaptă să fie. Și nouă o să ne fie bine, noi o să simțim, că la noi e foarte bine de trăit. Foarte…”

Europa Liberă: Dar cum e mai bine în Moldova - să guverneze un singur partid sau să fie o coaliție?

- „Mie îmi pare că unul.”

Europa Liberă: Și acum guvernează unul – doar Partidul Democrat.

- „Plahotniuc. El îi are mai mulți bani și el e mai tare și-i mai mare.”

- „Dacă ai parale ești om, dacă nu…”

Europa Liberă: Dar cum s-a ajuns că banul să fie?

- „Acela dacă-i milionar, el n-are valoare, dar care-i miliardar, o-o, el e sus. Totu-i corupția, iată ce-i.”

Europa Liberă: Și acum se luptă împotriva corupției?

- „Se luptă, da, se luptă, dar e slab cu tot.”

- „Mă gândesc: iaca eu îmi dau votul, da’ unde se duce el?”

Europa Liberă: Ce valoare are un vot?

- „Mult face. Da’ ei de-amu tăsuiesc cum știu ei. Noi suntem nică acolo. Zero.”

Europa Liberă: Ce politician vă insuflă încredere? Există modele de persoane/personalități după care să mergeți?

- „El încă nu s-a ivit la noi care să fie nădejde într-însul. Nu-i.”

- „Sunt oameni deștepți foarte și pot să conducă țara, dar nu le dau voie să intre încolo.”

Europa Liberă: Dar atunci când ajung în Parlament și trec dintr-un partid în altul, vă deranjează traseismul ista politic?

- „Da’ de ce trebuie să umble încolo-încoace?”

- „Acela-i un fel de trădător, cu corupția.”

Europa Liberă: Poate fi mai rău decât este?

- „Poate să fie și mai rău. Dacă domnul Plahotniuc, el a ajuns de-amu președintele partidului lui, el tot se gândește să fie mai sus.”

- „Știți ce? Nouă ni-e totuna cine o să fie. Să nea dea nouă leafă și să putem noi trăi, să scăpăm de nevoi, de corupție.”

Europa Liberă: O să mergeți la anul să votați?

- „Noi trebuie să votăm, că noi nu suntem indiferenți de țara noastră, noi o iubim. Foarte mult îmi place în Moldova noastră, țara mea iubită. Nu-nu… Da’ copiii pleacă, că ei nu au de lucru aici.”

Europa Liberă: Dar dacă v-ați dezamăgit, puteți recâștiga încrederea, ca să aveți cui să-i dați votul?

- „Da…”

- „Nu trebuie…”

„Da’ poate ar pune, Vasea, o femeie și ar face…”

„Nu trebuie, doamnă, doamnă nu trebuie, că ea n-are putere să șadă de vorbă cu mujicii.”

„Cum n-are? În Germania, iată-o Merkel. Îi super, ea atâția ani lucrează acolo, uite-o.”

„Și în Anglia premierul tot e…”

„Doamna e femeie deșteaptă, asta, Sandu, ea-i femeie deșteaptă, înțelege în politică, în tot, și ea ar putea să conducă poate mai bine.”

Europa Liberă: Dar de ce soțul zice că o femeie nu ar avea putere?

„Ea e înțeleaptă femeie și ea ar vedea unde și ce și ar trage la lume. Curățenie în țară ar face.”

„Dacă nu depinde de Parlament, da, poate ar mai face ceva, dar așa – tot Parlamentul, ea nu face nimic.”

„Dar dacă lumea toată ar hotărî și ar face, oricum, ar alege-o.”

Europa Liberă: În 2018, Parlamentul va arăta altfel decât arată astăzi, dacă dvs. sunteți atât de dezamăgiți?

„Ei-i-i, cred că…”

„Trebuie de alungat pe toți și ceva nou de ales.”

Europa Liberă: Dar pe cine îi aducem în loc?

„Apoi, iaca asta. Poate sunt, dar ei nu-s la iveală, nu știu cum. Ei sunt, pe dânșii i-o respins deodată și gata.”

„Dar eu aș vrea Maia Sandu să fie la conducere.”

„E-i-i-i…”

„Eu aș vrea să fie, că-i femeie deșteaptă și lumea multă la noi o vrea pe dânsa.”

Europa Liberă: Dar în familie, iată, sunt certuri?

- „Nu, nu, nu…”

Europa Liberă: D-apoi iată acum – soțul zice una, Dvs. – alta.

- „Eu am părerea mea, dar nu mă cert…”

Europa Liberă: Cine pe cine convinge – soțul soția?...

- „Eu…”

- „Eu totuna votez pentru cine-mi place mie.”

-„Vasea, tu după mine mergi… (râde) Chiar trebuie să încercăm o femeie să punem. O șansă. O punem pe patru ani să vedem ce face femeia ceea. Hai să punem o femei să vedem ce o să fie, măi Vasea…”

- „Poziție poate să aibă, da…”

- „Ea-i femeie deșteaptă…”

- „Da… poderjca, poderjca… aici la noi e unul – nu se petrece ceva să nu știe domnul Plahotniuc.”

Europa Liberă: V-am surprins citind un ziar aici, în inima Sângereiului. Politica vă interesează?

- „Da, tare aș vrea să-l văd pe Dodon, să-l pup în frunte, pentru că-i foarte bun om, c-o vândut Moldova godacilor. Dar să transmiteți asta, s-audă mai mulți…”

Europa Liberă: Acum încotro se îndreaptă Moldova, pe ce cale merge?

- „Offf… Noi de mult trebuia să fim europeni. Lumea-i tare rămasă în urmă, le trebuie ani să le mai vină mintea la bostanul ista, care-i plin cu… nu cu tărâțe, dar cu… hoaspă rusească…”

Europa Liberă: Dar în zece ani, în zece ani ce se poate schimba?

- „Absolut nimic.”

Europa Liberă: Dar la alegerile din 2018 lucrurile pot să se schimbe în bine?

- „Tot nu, pentru că totu-i cumpărat dinainte.”

Europa Liberă: De unde această percepție că totul e cumpărat?

- „Partidul Democrat, dacă și o să aibă multe voturi, mentalitatea lor n-are să se schimbe.”

Europa Liberă: Voturile sunt în mâna cetățeanului atunci când merge să le arunce.

- „Ele-s cumpărate de mult…”

Europa Liberă: Dvs. ați vândut votul de mult?

- „Eu nu mă vând niciodată la nimeni…”

Europa Liberă: Dar ziceți că sunt vândute voturile…

- „Eu, de pildă, o să-l votez pe Ghimpu, că le mai deschide ochii – Unirea cu Țara. Țara asta-i ruptă de la un stomac.”

Europa Liberă: Cine cumpără voturile și cum le cumpără?

- „Oligarcii… foarte ușor

Europa Liberă: Cine?

- „Oligarcii…”

Europa Liberă: Dar cine sunt ăștia?

- „De unde s-a îmbogățit domnul Plahotniuc? Nu-i niciun parlamentar să n-aibă firma lui.”

Europa Liberă: Și în 2018 ați putea înainta o candidatură care să vă îndreptățească încrederea?

- „N-am niciunul. Nu văd nici pe unul bun. Dacă pochimea, religia se amestecă în treburile statului, datorită patriarhului Moscovei i vsei Rossii, tare bine vorbește, eu când îl ascult, îmi pare bine, că poate amăgi lumea. Dar nu-i amăgește pe cei deștepți, dar pe cei înapoiați. Dacă europenii dau atâția bani, granturi, unde se duc banii ăștia?”

Europa Liberă: Deci, sunteți supărat?

- „N-am ce mă supăra, pentru că așa-i făcută viața de parlamentarii noștri. Merităm, pentru că noi alegem ciobanii care mulg oile. Serios…

- Ia chiar să transmiteți, că mulți o să mă cunoască pe mine…”

*

O Moldovă polarizată și încrâncenată, așa-și vede statul doctorul Dumitru Noroc, deputat în primul Parlament. Ca semnatar al Declarației de independență, lui nu-i indiferent cine, cum și încotro duce astăzi țara. L-am întrebat: De ce, după 25 de ani, Legislativul care are 101 deputați a ajuns la cea mai mică cotă de încredere, așa cum spun cetățenii?

Dumitru Noroc: „Când am împlinit 25 de ani, un deputat de-al nostru o luat și și-a pus insigna și s-a așezat în troleibuz; venea la întâlnire. Ce i-au făcut două femei, stând lângă dânsul, când l-au văzut că are insigna, că a venit și ne-a spus: „Măi, mai departe… eu am făcut o greșeală, nu puneți insigna, pentru că oamenii nu pot să ne vadă. Va să zică, indiferent din ce Parlament ești, tu ești deputat”. Adică, deputatul n-a devenit sluga poporului, cum s-ar spune, să-l servească, dar a venit alt deputat – deputat cu alte interese, face ce vrea el și-i spune poporului ce vrea poporul, dar legile sunt făcute într-așa mod, încât nu prea îl apără pe cetățean, va să zică din rău încă și mai rău. Și iaca asta-i toată problema.”

Europa Liberă: Dar politicianul vine în Parlament doar pentru un singur termen, cu un singur mandat, sau se gândește că mai poate să revină și să cerșească votul alegătorului și atunci promisiunea îl cam dă de sminteală, dacă nu a fost îndeplinită?

Dumitru Noroc: „Vedeți că fiecare care vine și s-a deprins patru ani aici să nu răspundă aproape de nimic, legile le fac, știm noi cum se fac - după interese. Aha, trebuie de făcut niște schimbări, de scos un amendament și de pus altul - noi avem multe pilde din astea –, îl facem. El, probabil, dacă a venit încoace, după cum se vorbește, a ajutat partidul care l-a pus pe lista ceea.”

Europa Liberă: A ajutat financiar, la asta vă referiți?

Dumitru Noroc: „Da, financiar. Și el vrea să-și scoată pârleala, cum se spune. Și de-acum, dacă el stă bine cu șeful partidului… Iaca asta-i greșeală mare - nu-i democrație în partid. Dar la noi avem o grămadă de partide și fiecare partid are doi-trei oameni, dar poate are și mai mulți, dar unul hotărăște problema. Și atunci el, deputatul, se străduiește să-i intre în voie șefului, ca el să fie iar pe listă printre primii. Iată asta-i toată chestiunea.”

Europa Liberă: De ce să fie pe placul șefului, și nu pe placul cetățeanului?

Dumitru Noroc: „D-apoi tocmai asta-i chestiunea, căci asta-i legat cu finanțele. Înțelegeți? El, dacă stă aici are leafă bună, are unele privilegii și se mai gândește că, dacă mai rămâne, mai are și niște afaceri. Noi știm că nu toți deputații sunt săraci lipiți pământului și au mari venituri și întreprinderi, și interese ș.a.m.d. Și, probabil, tot asta îl duce cu totul în altă parte și cetățeanul nostru, el nu înțelege ce se face la noi. Parcă când asculți la televiziune, la radio totu-i bine în republică, crește tot, dar când te duci în sat…

Eu am fost în sat la mine, în satul Ustia, raionul Glodeni, m-am umplut de scârbă, că am văzut porți încuiate, buruian în ogradă…”

Europa Liberă: Casele scoase la vânzare?

Dumitru Noroc: „Casele scoase la vânzare, și n-are cine le cumpăra, copiii crescuți pe la vecini, pe la rude, pe la bunei…”

Europa Liberă: Și deputații nu știu despre această stare de lucruri?

Dumitru Noroc: „Dar deputații nu se duc acolo. Eu am întrebat în satul meu dacă a fost vreun deputat. Nimeni n-a fost și nimeni nu se interesează. Și au apărut baronii locali care țin puterea în mână și se tem de dânșii…”

Europa Liberă: Ce înseamnă „se tem de dânșii”? Există frică?

Dumitru Noroc: „Ei se tem. Dacă începe a se ridica, de pildă, a ține cu un partid, dar vorbește rău de cel care e primar la dânsul, de acum are probleme. Și dacă vine la Primărie să hotărască niște întrebări, cam greu de hotărât. Iată lucrurile astea-s interesante, totuși. Acum, dacă trecem la mixt, aici o să vină oameni nepregătiți. Toate sistemele de alegeri sunt bune, dar noi suntem răi.

Dar eu socot că greșeala cea mai mare e la comisiile electorale. Acolo se hotărăște soarta. Cum spunea Stalin într-o vreme că nu depinde de alegători, depinde de cel care numără. Iată aici e toată problema.

Europa Liberă: Voturile?

Dumitru Noroc: „De aceea, cu orice sistem ne-am duce noi, n-avem posibilitate, pentru că conduc partidele care sunt acum la guvernare.”

Europa Liberă: Dar acum la guvernare e un singur partid.

Dumitru Noroc: „Apoi (râde), acum – da. Și bucățele dintr-acelelalte care s-au…”

Europa Liberă: Dar e bine că doar PD ține frâiele în mâinile lui, administrează treburile acestui stat un singur partid?

Dumitru Noroc: „Nu e bine… Noi dacă ținem un partid… Noi am avut un singur partid, și dacă ai un singur partid, el nu se teme de nimeni, face ce vrea. Când ai opoziție, opoziția ajută foarte mult. Ei îți dau de înțeles unde ai greșit și trebuie să repari din urmă, dar la noi ce, se repară ceva? Uitați-vă opoziția cât iese și câte probleme pun, și nimic nu se face, absolut. Tac, mergem mai departe, totul e bine…”

Europa Liberă: Îl întreb pe domnul Noroc, deputat în primul Parlament: „Care-i responsabilitatea alegătorului, pentru că așa se spune că o națiune își merită guvernarea pe care o are?”

Dumitru Noroc: „Alegătorul nostru s-a schimbat cu mult din cauză că emigrația care a avut loc și în Rusia, și în Europa a dus oameni pregătiți – mulți intelectuali au plecat și au rămas oamenii cu nostalgie după Uniunea Sovietică. Și iată omul se gândește așa: dacă e rău acum, atunci a fost mai bine. Și alegătorul acesta, el e influențat - o parte sunt influențați de rudele sau cine lucrează în Rusia…

S-au dus mulți în Rusia, pentru că știu limba. Aici, în Europa, trebuie să înveți limba… S-au dus mulți de la noi în Europa și nu s-au cam întors. Va să zică, electoratul s-a schimbat, nu-i acel electorat care la țară… La țară nu se poate ridica nimeni așa împotriva primarului, dacă el e de la un partid; învățătorii tac, medicii tac. Au luat apă în gură. Pe dânșii îi aranjează, probabil, așa. Eu nu știu.”

Europa Liberă: Și intelectualitatea nu mai ia atitudine?

Dumitru Noroc: „Ea ia atitudine după cum i se spune de la Primărie sau de la partid care-i acolo, căci comisiile electorale din sate trebuie alese nu de primărie, de partidele care sunt acolo în sat – două-trei partide sau câte doi-trei oameni în partid. Ele trebuie la adunarea generală a satului să aleagă niște oameni onești, cinstiți… Să șadă acolo să numere normal.”

Europa Liberă: Revenim la alegătorul care e cu buletinul de vot în mână o dată la patru ani, pentru că ei decid soarta pe următorii patru ani. El nu este suficient de informat, el nu vrea să scape de sărăcie, nu vrea să scape de corupție, nu vrea să scape de toate metehnele din societatea moldavă? De ce credeți că el nu se dezmeticește?

Dumitru Noroc: „Eu o să iau numai satul meu. Ei ascultă numai patru posturi de televiziune – sursele care-s ale domnului Plahotniuc și el le ține în mână. Cu toate că i le-a dat lui Cristal, la altul, acesta-i unul și același om care dirijează tot. Și țăranul nostru când vine de la prășit seara și pune televizorul, el vede că-i totul bine în țară, absolut.

Iată eu când stau de vorbă cu alegătorii mei, eu le spun așa: „Măi, ascultați, dacă primarul sau cineva vă spune așa… Când intri în cabină, este Dumnezeu și voi. Voi alegeți pe acei care socotiți. Va să zică dacă atâtea partide au fost și nu au făcut nimic, a venit tineretul acesta, noi trebuie, la vremea noastră, să ne ducem, să nu ieșim din naftalină, să ne pună acolo să vorbim; cum e domnul Ceșuev și mulți alții, care au făcut o lege cu privatizarea și au distrus economia țării. El nu informat, țăranul…

Și dacă ar face așa – să se uite la Dumnezeu sus și să știe că, dacă votează tot acele partide care au fost până acum, se prelungește aceea care a fost. De aceea, el trebuie să se orienteze și cum se spune: „Taci și faci”. Te-au dus și ai votat acolo cum trebuie, dacă vrem schimbare. Dar dacă nu vrem – ne ducem și… Eu nu știu le dau acolo macaroane ce le mai dau și din rău încă și mai rău o să fie.”

Europa Liberă: Unii spun că tălăghirul pus Republicii Moldova ca să bată pasul pe loc este și acest vot geopolitic, pentru că politicienii au împărțit societatea și unii spun că bunăstarea și prosperitatea vin din Occident și integrarea europeană este colacul de salvare al Republicii Moldova, iar alții, din contra, spun că doar împreună cu Rusia și alături de Federația Rusă, condusă de Putin, Republicii Moldova îi va fi bine.

Dumitru Noroc: „Că unii vor în Europa, și alții vor în Euroasia, asta-i un fel de joc politic. Nu suntem noi chiar așa de proști, înțelegem ce se întâmplă. Cum, de pildă, în sat la mine duc propagandă primarul și toți că trebuie să voteze pe domnul Lupu de la partid, și Lupu este înlăturat și spune că noi ne dăm voturile pentru Maia Sandu, spune partidul. Dar vin în sat și spun așa: „Numai pentru Dodon!”

Va să zică, tandemul acesta – Plahotniuc și cu Dodon – e unul și același. Plahotniuc l-a salvat pe Dodon. El l-a salvat, acela îi e dator. Acum, președintele țării - l-o ales tot poporul - și ei de față se critică cam, dacă observi așa, câteodată, dar nu întotdeauna, dar în realitate ei se întâlnesc și hotărăsc problemele.

Uitați-vă ce se întâmplă cu toate împărțirile acestea – la locurile vechi se întorc foștii comuniști. Și zilele acestea care au fost aduși în Guvern, că au împărțire și se înțeleg. Mătincă spun așa: „Hai ne-om mai sfădi, una-alta, ne-om mai murdări, din când în când nu suntem de acord, dar…”

Europa Liberă: Cum trebuie să fie relația dintre Republica Moldova și Federația Rusă?

Dumitru Noroc: „Noi trebuie să fim egali. Federația Rusă trebuie să ne socoată și pe noi că suntem țară, nu suntem o gubernie a Rusiei. Va să zică, noi trebuie să ne temem de coloana a cincea și de serviciile secrete care s-au unit în Moldova și ne țin în mână pe noi, pe toți. Și dacă mergem mai departe așa, dar o să mergem, eu cam văd așa unde merg lucrurile, pentru că, dacă nu ne trezim din somnul cel de moarte și dacă au să fie alegeri în 2018… Dar din ce cauză? Că acum n-au interese, de-acum ei hotărăsc întrebarea, pot să schimbe și Constituția în timp de… Absolut deloc. Au toată majoritatea.

Ia uitați-vă ce s-a întâmplat cu legea despre votul mixt. S-au unit toți absolut.

Acesta-i ultimul caz când putem noi să mai salvăm țara. Dacă putem să ne întoarcem fiecare în satul lui, să stăm de vorbă, cum stau eu cu Dvs., în casă, cu țăranul și să-i lămurească. Țăranul nostru nu înțelege ce-i chestia.”

Europa Liberă: Dar ce diagnostic puneți Dvs. astăzi realității politice din Moldova?

Dumitru Noroc: „Avem o societate bolnavă noi. Înțelegeți?”

Europa Liberă: Care e boala?

Dumitru Noroc: „Încă în comă n-am ajuns, dar am ajuns în cancer așa de gradul doi, trei, care se mai poate de mai operat și de mai salvat viața.

Și când ne-om duce la alegeri, nu trebuie să facem mare gălăgie, dar să votăm cum trebuie, pentru că cât o să strigăm mult „Unire!” sau altceva, nu se primește nimic. Nouă ne trebuie să nu trezim problemele astea care au fost. De-acum ne-au dus la râpă. Noi trebuie să facem o alegere normală. Asta ar fi tot, dar nu știu cum o să se întâmple.

Noi știm în mâna cui îi justiția? A lui domnul Plahotniuc… Dacă Guvernul și Parlamentul nu sunt prima și a doua putere în stat, dar prima putere-i justiția, pentru că, dacă te duci la Parlament și te plângi, dacă te duci la Guvern și te plângi, el te trimite în justiție. Este justiție. Și noi știm ce înseamnă justiție. Ia uitați-vă, arestările astea cu mascați, cu una, cu alta…

Nouă ne trebuie teatrul acesta? Nouă ne trebuie altceva – să șadă pe banca acuzaților, ca la Nuremberg, toți și să răspundă ce-au făcut. Iaca asta-i justiție. Nu închisă justiție – unul cu unul și nu știm ce s-a vorbit acolo ș.a.m.d.

Justiția noastră-i dusă la pământ. Îi Doamne ferește să ai treabă cu justiția… Poate sunt și judecători onești ș.a.m.d., dar ei toți sunt șantajabili, toți au probleme… Și dacă-i pusă mâna pe putere – Procuratura, CNA și justiția – ai terminat-o, n-ai ce face. Și iaca asta ne așteaptă.

Dacă oamenii de rând, dacă inteligența noastră s-ar duce și ar lămuri ce ne așteaptă pe noi, eu cred că omul s-ar gândi: „Măi, îi bun primarul, îi om cum se cade, el te roagă să votezi rațional, dar eu votez pentru cine vreau. Eu vreau să fie bine pentru copiii mei, pentru țara mea, pentru că-i jale în ce stare am ajuns noi.

Doamnă Valentina, eu vă spun drept: cu 25 de ani în urmă, eram optimist… Am fost și în Statele Unite ale Americii, și în Germania, în țările Europei de Vest și am văzut cum trăiește lumea. Și eu mă gândeam că, iaca, țăranul meu, în sfârșit, n-o să stea cu mâinile crăpate, cu bătături la mână, cu boli, căci, când veneam la spital și-i duceam, mă întrebau doctorii: „Domnule, de unde îi scoateți cu așa mâini?” – „Din sat de la mine…”

Aceștia nu știu odihnă, aceștia știu numai lucru și când o căzut îl aduce… Și mă gândeam că, măi, de-acum țăranul meu o să aibă veceu în casă, o să aibă asfalt până la poartă, o să aibă mașină… Nimic nu s-a întâmplat. S-a întâmplat încă mai rău. Și uite ți-i rușine, câteodată, știți, ți-i rușine să spui că ai fost deputat.”

Europa Liberă: Dvs. vă este rușine că ați ajuns în forul legislativ?

Dumitru Noroc: „Nu, mie nu mi-e rușine…”

Europa Liberă: …în primul Parlament al Moldovei independente.

Dumitru Noroc: „Da. Nu, eu unde am trăit la etajul cinci, acolo și trăiesc. N-am avere, n-am business ș.a.m.d. Eu dorm liniștit. Cu toate că, dacă voi începe a vorbi, cum vorbesc cu Dvs., poate să-mi găsească și mie ceva.” (Râde)

Europa Liberă: Chiar lumea trăiește cu frică?

Dumitru Noroc: „Da… cu frică trăiește. Mi-au spus oamenii. Asta-i tragedia poporului nostru. Vedeți, noi nu ne știm trecutul, că ne-am vândut la turci, la ruși, la leși, la toți… Asta și acum se prelungește – se duc la ruși și se vând, se duc la alții. Unde-i bine, acolo… Dar binele acesta ne iese pe ochi, cum se spune.

Rusia ne vrea din ce cauză? Ea ne vrea, pentru că noi suntem un popor muncitor, liniștit. Vrea să ne strângă în brațe, până ce ne-or ieși ochii pe frunte, înțelegeți? De iubire așa tare. Noi vrem să trăim bine cu rușii. Eu am prieteni ruși care judecă normal ș.a.m.d.

Rusul în Rusia e cu totul altfel. Rusul de aici, el socoate că el a venit aici, el limba nu trebuie să ne-o știe, el, va să zică, se socoate atotputernic… Și iaca, uite, ne-am împărțit în două tabere și când vin alegerile, scoatem problema asta – a cui ești? Al lui Putin sau al lui Iohannis, sau al lui Trump ș.a.m.d. Iaca unde-i toată chestiunea. Noi suntem ai noștri și trebuie aici să muncim, nu să ne ducem să umblăm cu mâna întinsă.”

XS
SM
MD
LG