Linkuri accesibilitate

Cum compensează statul operațiile costisitoare făcute peste hotare


Imagine simbol
Imagine simbol

Circa 30 de persoane fac anual tratamente și investigații costisitoare în afara țării, pe care statul le acoperă în proporție de până la 25%. Aceștia primesc banii abia după ce prezintă documente doveditoare. Este vorba despre tratamente care nu se fac în Moldova.

Începând cu anul 2016, printr-un ordin al Ministerului Sănătății, o comisie specializată selectează pacienții care au făcut tratamente și/sau investigații costisitoare peste hotare și le compensează o parte din cheltuieli.

Banii pot fi rambursați numai după ce pacientul a efectuat tratamentul și/sau investigațiile din afara țării și prezintă comisiei speciale o serie de documente:

  • extrasul medical care indică diagnosticul clinic al pacientului;
  • concluzia comisiei de specialitate a Ministerului Sănătății în domeniul respectiv, cu argumentarea necesității tratamentului și/sau investigațiilor după hotare și expunerea privind posibilitatea/imposibilitatea efectuării tratamentului și/sau investigaților costisitoare în instituțiile medicale din țară;
  • copia buletinului de identitate/certificatului de naștere;
  • documente medicale și financiare confirmative referitoare la realizarea și achitarea investigațiilor/tratamentului costisitor.

Te-ar putea interesa și: Explainer | Ce servicii acoperă polița de asigurare medicală obligatorie în R. Moldova

Suportul financiar este asigurat doar în cazul în care tratamentele sau investigațiile costisitoare nu pot fi efectuate în R. Moldova. Este vorba patologii oncologice avansate, precum tratamentul cu celule stem, tumori neurochirurgicale cu aplicarea tratamentului radio-chirurgical, transplant pulmonar și cardiac, malformații congenitale grave, a spus Europei Libere Ministerul Sănătății.

Majoritatea pacienților care au nevoie de astfel de intervenții apelează la organizațiile de caritate pentru a strânge sumele necesare, care ajung la zeci și sute de mii de euro.

Anual, din bugetul de stat se alocă 5 milioane de lei pentru tratamente peste hotare. În anul 2020, au beneficiat de astfel de ajutoare 22 de pacienții, în 2021 – 24, 2022 – 35 și în 2023 – 34, în total – 115 pacienți în decurs de 4 ani.

📰 Europa Liberă este și pe Google News

  • 16x9 Image

    Silvia Rotaru

    M-am alăturat echipei Europei Libere Moldova în anul 2022 și sunt reporteră pe domeniul sănătate. Scriu despre problemele, schimbările și evoluțiile din sistemul medical, dar și despre drepturile și problemele pacienților. Fac jurnalism din 2010, am lucrat în televiziune și în presa scrisă, după ce am absolvit Facultatea de Comunicare și Relații Publice.

XS
SM
MD
LG