Linkuri accesibilitate

Cum ajunge un oligarh rus pe lista sancțiunilor americane


Viktor Vekselberg
Viktor Vekselberg

Noutăți din ancheta privind posibilele legături între campania electorală a lui Donald Trump din 2016 și Rusia.

Miliardarul rus Viktor Vekselberg, un apropiat al Kremlinului, s-a întâlnit cu avocatul privat al președintelui ales Donald Trump, cu numai două săptămâni înainte de depunerea jurământului de către Trump, și au discutat despre modul cum ar putea fi îmbunătățite relațiile ruso-americane, relatează cotidianul „New York Times” și agențiile de știri Associated Press și Reuters.

Vekselberg e unul din cei șapte oligarhi ruși afectați de ultimele sancțiuni impuse de administrația Trump luna trecută pentru „acțiunile dușmănoase” ale Rusiei în lumea întreagă. Are o avere de peste un miliard de dolari, făcută în aluminiu și petrol.

Andrew Intrater, om de afaceri ruso-american care se ocupă de investițiile lui Vekselberg în Statele Unite, a fost de față la discuția lui Vekselberg cu Cohen și este una din sursele articolului din „New York Times”.

La câteva zile după ce Trump a depus jurămîntul, firma lui Intrater a încheiat cu Cohen un contract de consultanță în valoare de un milion de dolari.

Cohen este acum anchetat de procuratura din Manhattan, New York, în timp ce procurorul special Robert Mueller conduce de un an o anchetă privind posibilele legături între campania electorală a lui Donald Trump din 2016 și Rusia.

În interviul pentru „New York Times”, Intrater a declarat însă că Vekselberg nu i-a cerut direct să încheie contractul cu avocatul lui Trump și nici să facă donația de 300.000 de dolari pentru Comitetul Național Republicam și echipei care organiza ceremonia de depunere a jurământului de către președintele Trump.

Aceste contribuții au făcut însă subiectul unei întrevederi între Vekselberg și anchetatorii procurorului Mueller, relatează CNN. (IG)

XS
SM
MD
LG