Linkuri accesibilitate

...un mecanism menit să combată corupția și ingerința politică în justiția moldoveană

Consiliul Superior al Magistraturii a audiat astăzi un raport intern despre cum a funcționat în 2017 mecanismul de distribuire aleatorie a dosarelor către judecători. Acesta mecanism anticorupție introdus de mai mulți ani la insistența donatorilor americani și europeni ar trebui să asigure că nu se știe dinainte ce magistrat va judeca un dosar sau altul, așa încât să nu poată fi influențat sau mituit. În raportul audiat de CSM se spune că mecanismul a funcționat cum trebuie, dar nu toată lumea este convinsă.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:51 0:00
Link direct

Potrivit inspectorilor judiciari, pe parcursul anului trecut nu a existat nicio tentativă de a frauda sistemul de împărțire aleatorie a dosarelor între magistrați. Prin urmare, explică Nicolae Clima, șeful inspecției judiciare, programul a funcționat eficient, transparent fără ca cineva să intervină încercând să regizeze finalitatea unui dosar care ajunge în judecată. Monitorizarea procesului a scos însă la iveală mai multe greșeli admise de managerii programului, ce se referă la motivele care împiedică gestionarea unui caz de un anume judecător. Nicolae Clima spune că nr ar fi vorba despre tentative de a păcăli programul, ci mai degrabă de gafe neintenționate:

„Erori sunt, erori cu privire la aplicarea unor opțiuni din program, de natură, să zic, de a nu cunoaște sau din neatenție sau de interpretare. De exemplu, cu privire la blocarea judecătorului în cazurile în care este necesar, și declararea judecătorului incompatibil de a judeca. Se confundă chestiunile date și în esență nu se schimbă lucrurile, dar noi cerem ca programul să fie gestionat așa precum este dezvoltat el până la momentul actual.”

Nicolae Clima a atras atenția că funcționarea sistemului este monitorizată inclusiv de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională, care a alocat aproape 5 milioane de dolari pentru anii 2017 şi 2018 pentru a îmbunătăți actualul program şi a exclude factorul uman.

„Acum în program, dacă faci vreo intervenție, totul se vede”, a dat asigurări Victor Micu, președintele Consiliului Superior al Magistraturii. În opinia lui, actuala versiunea a programului este securizată împotrivă oricărei manipulări.

Dar încă de le apariția acestui sistem de distribuire a dosarelor, există semnale din partea mai multor entități, inclusiv reprezentanți ai societății civile, că sunt totuși nereguli. Bunăoară o analiză de acum doi ani a Centrului Național Anticorupție arăta că unele posibilități tehnice precum declararea un judecător incompatibil sau repartizarea repetată a dosarelor erau folosite abuziv și neargumentat. Nicolae Clima spune că frecvența acestor situații este actualmente în scădere, totuși, și el a le-a recomandat managerilor de program să-și motive temeinic deciziile.

El spune că nu s-au adeverit nici cazurile semnalate în ultimul an de presă sau declarațiile unor avocați care indicau fraudarea repartizării aleatorii a dosarelor, în cazul Platon, bunăoară:

„Am avut asemenea cazuri cu privire la repartizarea unor dosare în Judecătoria Chișinău, cu privire la repartizarea unor dosare în Curtea de Apel, de la un izvor de presă sau mass-media destul de importantă în Republica Moldova, dar care pur și simplu nu cunoștea care este modalitatea de repartizare a unor dosare în procesul de insolvabilitate. Când am verificat, era o procedură absolut legală desfășurată și încă în proces de desfășurare. Totul e în regulă, noi nu dorim ca să fie așa cazuri și președinții cunosc, managerii de programe cunosc, că lucrurile acestea să nu fie.”

Coordonatoare de proiecte în cadrul Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției, Lilia Ioniță, nu exclude însă definitiv posibilitatea unor intervenții deliberate:

„Eu chiar nu cred că nu s-a încercat, probabil că lucrurile deja se fac altfel, poate că în prima fază nu știau cum să-l manipuleze și să mai manevreze cu el, dar acum cred că o fac în deplină siguranță. Eu tind să-i cred că totuși sunt de bună credință și chiar nu umblă la setări. Dar eu nu cred că n-au existat măcar cel puțin tentative ca să fie manipulat sistemul, pentru că nu degeaba ei de fiecare dată tot încearcă să-l modernizeze și să-l securizeze la maxim.”

Autorii raportului prezentat la CSM pledează pentru o îmbunătățire continuă a regulamentului care ghidează împărțirea aleatorie a dosarelor, inclusiv pentru instruirea managerilor de sistem. Astfel, în opinia lor, se vor reduce erorile și suspiciunile că acest program ar putea fi totuși păcălit.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG