Linkuri accesibilitate

Pe marginea unei recent volum consacrat unei excepționale dansatoare române.

„Sînt o admiratoare umilă și o discipolă a Isadorei Duncan, încercînd să introduc aici [în România] mișcarea începută de ea, în sensul că noul dans trebuie să fie o expresie totală a simțămintelor declanșate de muzică, o experiență a muzicii.” Afirmația, făcută în 1942, pentru periodicul „Rampa teatrală și cinematografică”, de la București, îi aparține lui Iris Barbura, o maredansatoare modernă, expresionistă, aproape uitată astăzi, exceptîndu-i pe specialiști și, în parte, pe admiratorii dirijorului Sergiu Celibidache, al cărui destin și parcurs au fost legate o vreme de ea.

Iris Barbura, o exponentă a dansului expresionist...
Iris Barbura, o exponentă a dansului expresionist...

În urma lui Iris Barbura, „virtuoasa care transformă dansul în melodie plutitoare” - cum se exprima un critic român - a rămas, după toate aparențele, exclusiv o iconografie de natură fotografică și aceasta relativ dispersată în periodicele românești sau ascunsă în fondurile Arhivei Dansului German de la Köln. Dispersate și în mare parte pierdute definitiv sînt și mărturile documentare despre viața dansatoarei române, născută în 1912 la Ineu, în județul Arad, și plecată din lume în 1969, cînd s-a sinucis în Statele Unite, la Ithaca, unde se stabilise cu aproape două decenii înainte.

Demersul autorului cărții, Alexandru Mușat, de a readuce în lumină un capitol uitat din istoria împletită a dansului și a muzicii clasice românești, este cu atît mai admirabil. Cartea sa discută fără prejudecăți și false patriotisme, capitolul în parte lăsat în umbră premeditat din cauza dificultății asumării de către o mare parte a istoricilor români a colaborării României, inclusiv culturale, cu Germania nazistă, și evită simplu - așa cum o afirmă în cuvîntul înainte al lucrării - orice distorsionări, exagerări romantic-lacrimogene, sau falsificări ale istoriei relației umane între Iris Barbura și Sergiu Celibidache.

Prof. univ. Dr. Alexandru Mușat la Festivalul Sergiu Celibidache la București în 2012
Prof. univ. Dr. Alexandru Mușat la Festivalul Sergiu Celibidache la București în 2012

Alexandru Mușat, în prezent profesor universitar emerit în medicină la Universitatea Wisconsin, de la Madison, în Statele Unite, un mare meloman și cunoscător, între altele, în detaliu al vieții și carierei lui Sergiu Celibidache, a făcut o admirabilă și migăloasă cercetare științifică pentru a documenta viața eroinei sale. Rezultatul, volumul în limba engleză apărut recent la Editura Enciclopedică de la București, în colaborare cu Deutsches Tanzarchiv Köln, Iris Barbura. Don't think - dance, dance, dance!*, este un model de acribie, de disecție aproape chirurgicală a subiectului, de prezentare strict obiectivă a surselor istorice descoperite de-a lungul unor decenii de cercetare.

Iris Barbura...
Iris Barbura...

Parcurgînd paginile cărții, cititorul descoperă universul complex interbelic al lumii teatrului și dansului din România, relativ numeroasele școli și studiouri ce au înflorit la București, între care cel de celebritate al Floriei Capsali, generozitatea sponsorizării private culturale, în baza căreia Iris Barbura avea să călătorească în voie pentru a studia și a se perfecționa în anii 1936-37, la o școală din apropierea Vienei, cu Rosalia Chladek, la Dresda, cu Mary Wigman și Gret Paluca, la Salzburg, cu Harald Kreutzberg, iar din 1938 să se stabilească la Berlin și să lucreze cu Max Terpis, la Institutul German de Măiestrie în Arta Dansului (Deutschen Meister-Stätten für Tanz).

Cu Sergiu Celibidache
Cu Sergiu Celibidache

Pe Sergiu Celibidache îl cunoscuse în 1935, prin intermediul surorii acestuia, Tania, un an după ce Barbura deschisese împreună cu un alt excepțional reprezentant al dansului expresionist din România, Vergiu Cornea, un studio propriu. Celibidache avea să devină în curînd acompaniatorul și de multe ori chiar autorul muzicii pe care dansau Iris și Vergiu, la începutul unei mari prietenii ce avea să dureze decenii. În vara anului 1937, la Balcic, începea, se pare, și „romanța” între Iris și Sergiu Celibidache... Cei trei prieteni aveau să devină un trio de nedespărțit odată cu instalarea lor la Berlin, cu datele minuțios verificate de Alexandru Mușat în cartea sa: Barbura în mai 1938, Celibidache în noiembrie același an, iar Vergiu Cornea în iunie 1939. Revenită pentru o vreme la București, după izbucnirea războiului, Barbura devenea - potrivit unei mărturii - „prima coreografă ce a reunit un grup de dansatori” la Teatrul Național, cu spectacole mult remarcate în anii 1941-42.

În cadrul colaborării strânse culturale a ministerelor Propagandei german și român, Barbura pleca într-un turneu în Germania la sfîrșitul anului 1942 și lua decizia de a se stabili permanent la Berlin. Revista de propagandă germană „Signal” o saluta drept „dansatorul cel mai modern al României” și îi prezenta fotografia. Cum notează prof. Alexandru Mușat, „sub patronaj român sau german, avea să urmeze o serie întreagă de recitaluri bine primite de critică în Austria, Germania, Finlanda și Suedia.

Iris Barbura în 1942, fotografiată la Berlin pentru revista „Signal”
Iris Barbura în 1942, fotografiată la Berlin pentru revista „Signal”

„Dansul este bucurie chiar atunci cînd exprimă tristețe și caută mîntuire” - spunea ea într-un interviu, adăugînd: „muzica nu este doar de acompaniament, ea este esența însăși a dansului”. O convingere ce o lega, foarte probabil, de Sergiu Celibidache, alături de care a trăit sfîrșitul războiului la Berlin, afectată sever de o rană făcută de o schijă, ce avea să o împiedice să mai danseze pînă în 1947. Consecințele rănii aveau să-i limiteze ulterior cariera, în contrast cu destinul lui Celibidache în plină celebritate în calitate de dirijor al Filarmonicii din Berlin. Relația lor sentimentală și viața în comun intrau treptat în umbră începînd din 1949 și se încheiau în 1951, odată cu emigrarea lui Iris Barbura în Statele Unite.

Programul unui spectacol din 1943 acompaniată și pe muzică de Sergiu Celibidache
Programul unui spectacol din 1943 acompaniată și pe muzică de Sergiu Celibidache

Admirabilui volum al prof. Alexandru Mușat, împănat cu numeroase fotografii de epocă, îi urmărește în continuare destinul, ce nu a fost scutit de atingerea aripii politicii timpului. La New York, Iris avea să fie selecționată și să devină asistenta profesorului de limbi romanice Frederick Agard, într-un program de familiarizare a piloților militari americani cu limbile țărilor comuniste. Avea să fie „instructoare” pentru limba română, la Ithaca, timp de cinci ani și, în acest context, să-și reia activitatea ca dansatoare și să înceapă să dea cursuri de coreografie. Câteva rare recitaluri, în parte de binefacere, le-a dat pe muzica lui Bartok, Scriabin, Sabin Drăgoi, Celibidache, Prokofiev și Bach. Pe un fundal crescînd de depresiune, Iris Barbura ezita între a se întoarce în Europa sau chiar de a se repatria, după două vizite în România, în 1966 și 1968. La scurtă vreme, în 1969, a urmat sfîrșitul, sinuciderea la Ithaca...

----------------------

*Alexandru Mușat, Iris Barbura. Don't think - dance, dance, dance! Enciclopedica Publishing House/Deutsches Tanzarchiv Köln, 2017. 127 pp.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG