Linkuri accesibilitate

De la Lausanne la Șabag lîngă Cetatea Albă - Elvețieni în Basarabia (III)


Pagină din „Journal de voyage”

Document de excepție, Jurnalul de călătorie de la Lausanne la Șabag*, al elvețianului François-David Noir, publicat nu de mult de o editură elvețiană, cu adnotările istoricului Jean-Pierre Bastian, merită citit pe îndelete, constituind un izvor istoric de primă mînă pentru cunoașterea instalării în Basarabia și în sudul Rusiei a elvețienilor în prima jumătate a secolului al XIX-lea. În cazul de față este vorba în primul rînd de coloniști viticultori veniți din cantonul Vaud, dar jurnalul documentează prezența în regiune și a altor întreprinzători elvețieni, de la negustori de cereale la librari sau cofetari.

De la Lausanne la Șabag lîngă Cetatea Albă - Elvețieni în Basarabia (III)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:07:07 0:00

Convoiul celor 27 de elvețieni plecați de la Lausanne la 21 iulie 1822 ajungea la 2 octombrie 1822 la Noua Suliță, „sat mare, care, [situat] la confluența a două rîuri, este împărțit între trei imperii”,. „La 11 și jumătate dimineața, am intrat în Imperiul Rus”, nota autorul jurnalului; „sîntem în cîmpie și, fără ploaie, călătoria ar fi chiar plăcută”. Nu era chiar plăcută deoarece, între altele, tinerii elvețieni adunau știuleți de porumb de pe cîmp, iar un țăran care îi văzuse îi amenință să se întoarcă cu o duzină de moldoveni. „Înainte ca el să revină, am aruncat 300 de știuleți grași pe cîmp, golind carele, așa că țăranul a fost satisfăcut.”

Sîmbătă 5 octombrie, François-David Noir, începea un nou capitol al jurnalului „Basarabia (Noua Rusie)”, în timp ce convoiul se oprea la Lipcani, în căutarea unui fierar pentru a repara o roată. Drumul a continuat fără multe alte peripeții, exceptînd faptul că au trebui să plătească pentru fânul luat dintr-o căpiță pentru a hrăni caii și angajarea de către șeful expediției, Tardent, a unui cărăuș moldovean pentru a-i conduce pînă la Chișinău.

La 10 octombrie ajungeau la Bălți, „oraș rusesc destul de plăcut; cu numeroase și frumoase magazine ținute de greci și evrei bogați, ai căror proprietari nu fac altceva toată ziua decît să fumeze...”. „Mereu pe drumuri deșerte, am mers pînă la Orhei, un mic oraș unde nu se văd decît greci. În acest oraș s-a oprit, din ordinul împăratului, batalionul lor faimos. Faptul a contribuit mult la dezvoltarea Orheiului fiindcă mai mulți dintre ei s-au stabilit acolo. François-David Noir se referea la unitatea constituită din greci de Alexandru Ipsilanti în 1821 și care luptase alături de trupele ruse împotriva otomanilor. Orheiul, notează el, „are și un mare bazar, în ruine și care părea să fi fost distrus de un incendiul; este o clădire mare cu coloane, compusă din magazine identice. Pe o colină învecinată se află și multe cuptoare de var”.

Vedere a Nistrului
Vedere a Nistrului

Luni 14 octombrie, elvețienii dormeau la un moldovean, unde „lui Chevallay îi era furat un cerceaf de pat”. În dimineața următoare vedeau în zare Chișinăul. „Acest oraș se prezintă foarte bine, pe malul unui mic lac, din păcate asemenea unei mlaștini”- nota în jurnal tînărul elvețian, adăugînd: „În rest, este un oraș dezagreabil, străzile sînt înguste și întortocheate, cu case foarte joase, asemenea unor barăci. În plus, orașul este foarte nesănătos, fiind înconjurat din toate părțile de mlaștini. Am intrat [în oraș] după ce am trecut pe un pod superb... Am trecut prin fața magazinului splendid al Dlui de Carro, pentru care aveam o recomandare.” Pierre de Carro, notează editorul volumului, Jean-Pierre Bastian, era fiul cel mai mare al medicului Jean de Carro din Viena, care fondase cu cîțiva ani mai devreme la Chișinău firma de comerț Dupont et de Carro.

Miercuri 16 octombrie, elvețienii erau adăpostiți de un cofetar originar din cantonul Grisons, ziua fiind petrecută în preparative pentru primirea lui Tardent și Guerry de către „excelența sa D[omnul].

Portret al generalului-locotenent Ivan Nikitici Insoff (1768-1845), guvernator al Basarabiei (Foto în vol. François-David Noir, Journal de voyage)
Portret al generalului-locotenent Ivan Nikitici Insoff (1768-1845), guvernator al Basarabiei (Foto în vol. François-David Noir, Journal de voyage)

Guvernator, generalul Insow (Insoff).” O zi mai tîrziu, guvernatorul se întîlnea cu toți coloniștii și cerea o listă a lor, în care tînărul François-David Noir era trecut, în ciuda opoziției lui, ca institutor al copiilor.

După întîlniri cu alți elvețieni stabiliți la Chișinău, după o scrisoare de recomandare căpătată de Noir pentru compania comercială Rey Revilliod et Cie. de la Odesa, și primirea de la guvernator a unui „pașaport general pentru întregul convoi”, coloniștii plecau la 22 octombrie, din nou „prin stepele însingurate”, spre Cetatea Albă. „Din loc în loc, se puteau observa ușor zone ce erau cultivate. S-ar putea crede că războiul i-a alungat sau exterminat pe puținii locuitori”, nota François-David Noir.

Cetatea Tighinei
Cetatea Tighinei

După trei zile, convoiul ajungea la Tighina, „vechea capitală sub guvernămîntul turc și pe care Carol al XII-lea, regele Suediei a făcut-o celebră prin retragerea pe care a făcut-o acolo după faimoasa bătălie de la Poltava și apoi prin asediul căruia i-a rezistat în casa lui, ajutat de servitori, la 11 februarie 1713; casa este încă arătată celor curioși. Toate înălțimile ce înconjoară acest oraș sînt încoronate cu mori de vînt, ceea ce dă o imagine aparte locului.”

După alte peripeții, între care o întîlnire cu o șatră de țigani, care „dansau într-un mod extrem de caraghios, în timp ce unul zdrăngănea la o vioară într-un fel să te facă surd dacă te apropiai prea mult de el”, miercuri 30 octombrie convoiul ajungea la Cetatea Albă.

Coloniștii aveau să viziteze pămînturile căpătate de la guvernămîntul Basarabiei și – scrie autorul jurnalului – dacă „au fost foarte mulțumiți de vii și de pășuni, terenul nu are nici o valoare de cultivat, este prea nisipos” [...] Terenul cerut de Tardent, inițiatorul expediției, era situat „pe o limbă de pămînt avînd la nord-vest Nistrul care formează un mare lac la vărsarea lui, iar la est Marea Neagră și mai multe lacuri mici sărate”.

„Satul Șabo/Șabag, în prezent Helvetianopolis – scria François-David Noir – destinat elvețienilor, este foarte mare și posedă o biserică impozantă construită recent; [...] guvernul le-a dat adăpost elvețienilor pînă în primăvară. Dnii Tardent, Guerry și Chevalley au primit fiecare cîte o locuință compusă dintr-o cameră și o bucătărie; dl. Tardent, dat fiind familia sa numeroasă, a obținut două camere. Am petrecut la el 15 zile, în care a fost ocupat să-și cultive curtea, vrînd să facă o grădină.”

Aventura călătoriei se încheia după o sută de zile pe drumurile Europei, cea a coloniei în Basarabia rusă, apoi românească, începea pentru o lungă circa o sută și treizeci de ani, pînă la instalarea regimului comunist.

*François-David Noir, Journal de voyage Lausanne-Chabag-Odessa 1822-1825. Présenté et annoté par Jean-Pierre Bastian. Edition Cabédita, 2016. 206 pp.

XS
SM
MD
LG