Kassel un oraș universitar în centrul Germaniei găzduiește la fiecare patru ani „Documenta”, o mare expoziție de artă contemporană, comparabilă doar, în Europa, cu Bienala de la Veneția. Element nou, la o lungă serie de expoziții, începute în 1955 și ajunse anul acesta la a 14-a ediție, îl constituie cooperarea cu Grecia, la Atena, unde timp de o lună se desfășoară o Documenta minor, i-am putea spune.
Expoziția de la Kassel durează 163 de zile, iar spațiile utilizate pentru expunerea lucrărilor artiștilor selecționați, cîteva sute, includ muzeele, bisericile, cinematografele, școlile, clădirea radioului, piețele și străzile orașului, parcurile și aleile, cluburi și magazine, numeroase clădiri rezidențiale private sau publice, clădiri de interes industrial și alte multe locații.
Este, practic, imposibil să parcurgi toate expozițiile și proiectele derulate la Documenta 14 într-o singură zi, dar ceea ce frapează în mai toate locațiile este relația strînsă dintre politică și artă. Aproape că nu există proiect fără o referință la fața actuală a lumii, la problemele sociale și umane create de migrație, de modificările climatice, de războaiele ce impulsionează deplasările masive de refugiați.
Principalul Program public al expoziției Documenta 14 se intitulează, de altfel, „Parlamentul trupurilor” și își are originea - explică organizatorii - „în experiența a ceea ce a fost denumită lunga vară a migrației în Europa, care a pus în evidență eșecul simultan nu numai al reprezentării moderne a instituțiilor democratice, dar și al practicilor morale ale ospitalității. Parlamentul a ajuns în ruină. Parlamentul real a fost pe străzi, constituit de corpurile nereprezentate și nedocumentate ale celor ce au rezistat austerității și politicilor xenofobe.”
„Parlamentul trupurilor”, instituție promovată de militanți ce cheamă la o coaliție antifascistă, transfeministă și anti-rasială, a început să acționeze prin intermediul unei serii de asociații, ce își consacră activitățile „combaterii formelor instituționalizate de rasism și care își utilizează numele pentru a onora memoria lui Halit Yozgat, un străin ucis la Kassel de neo-naziști în 2007.
Lucrările artiștilor atașați acestei mișcări sînt expuse în rotonda de la Fridericianum, clădire aflată în centrul orașului Kassel, ce a servit din 1779 ca bibliotecă și unul din primele muzee din Europa. În 1810, Jérôme Bonaparte, regele Westfaliei, fratele cel mai tînăr al lui Napoleon, a transformat pentru scurtă vreme rotonda în prima clădire parlamentară din Germania. În anii 1930 clădirea a servit ca loc de reuniune pentru național-socialiști, pentru ca în 1941 și 1943 să fie distrusă în raidurile aviației aliate anti-naziste. Clădirea a fost refăcută și, din 1955, a devenit centrul expoziției Documenta și cea mai emblematică locație a ei.
La expoziția de anul acesta, Fridericianum găzduiește, pentru prima dată și o mare selecție din colecția Muzeului de Artă Contemporană de la Atena, de unde, cum era de așteptat, au fost aduse relativ numeroase piese inspirate de experiența găzduirii refugiaților sosiți pe insula Lesbos.
Preț de o zi la „Documenta” Kassel în Germania
Organizatorii Documentei 14 au ales și un alt spațiu emblematic, cel al bisericii hughenote, purtînd numele landgravului Karl, pentru a găzdui două expoziții cu o problematică asemănătoare, într-un proiect rezultat al întîlnirii unui artist german, berlinezul Thomas Kilpper, cu unul indian, Shipa Gupta. Dacă artistul indian prezintă o instalație, compusă din cîteva sute de microfoane, așezate într-un soi de ciorchine spînzurat de bolta bisericii, pentru a insista asupra nevoii, astăzi mai importantăm ca niciodată, de a-ți asculta aproapele și, în același timp vocile tale interioare, artistul german și italianul Massimo Ricciardo sînt mult mai direcți. Cei doi colecționează, începînd din 2014, obiecte pierdute sau abandonate de migranți și refugiați. Cea mai mare parte a lor au fost lăsate în urmă pe vasele care au traversat Mediterana venind din Africa în direcția sudului Italiei.
„Inventarele scăpării” - cum se numește proiectul celor doi - prezintă obiecte în cea mai mare parte obișnuite, dar pe care - spun ei - „noi le considerăm unice, prin context, locul descoperirii și istoria lor, toate purtînd în ele o calitate inerentă: voința deținătorilor de a supraviețui, după ce au lăsat în urmă violența trăită, siluirea, teroarea și războiul.
Obiectele din colecție, mai spun ei, adunate la Pozallo și Siracuza sau la Lampedusa, zăceau de ani de zile, dat fiind că statul italian a adunat vasele și le-a confiscat, toate ajungînd să putrezească. „Încercăm să prezentăm obiectele cît de „neutru” se poate, dar cu respect, spun Ricciardo și Kilpper; nu este nimic senzațional în ele, dar prin intermediul lor putem să ne descoperim și să ne reflectăm pe noi înșine și fragilitatea vieții noastre. Astfel, aceste obiecte ne ajută să dezvoltăm o conștiință a lumii contemporane și a contradicțiilor ei de nesuportat”.
Vom reveni asupra expoziției Documenta de la Kassel pentru a vorbi și despre un alt proiect excepțional și impresionant, „Partenonul cărților” al artistei argentiniene Marta Minujín.
