Linkuri accesibilitate

Cincizeci de ani de la „Războiul de Șase Zile” (VIDEO)


Harta Peninsulei Sinai și primele incursiuni israeliene 5-6 iunie 1967

Succesul militar israelian a fost covîrșitor, dar șansele de pace în Orientul Mijlociu aveau să se îndepărteze și mai mult.

În urmă cu cincizeci de ani, la 5 iunie 1967, la orele 7 dimineața, aviația israeliană declanșa Operațiunea Focus, distrugînd în răstimp de circa trei ore, în două mari valuri de bombardamente, aproximativ 310 aparate de luptă egiptene, practic întreaga forță aviatică egipteană, și pistele a 16 aeroporturi militare din Sinai și Egipt.

Un avion egiptean distrus
Un avion egiptean distrus

Într-un al treilea mare atac aviatic, declanșat la orele prînzului, aviația israeliană distrugea și întreaga flotă militară aeriană iordaniană și circa jumătate din cea siriană.

Era începutul a ceea ce avea să intre în istorie ca „Războiul de Șase Zile”, un conflict militar între Israel și cele trei puteri arabe învecinate, ce avea să se încheie cu ocuparea de către israelieni a întregii peninsule Sinai, pînă atunci sub autoritate egipteană, cu recucerirea orașului vechi al Ierusalimului și a teritoriilor denumite conform terminologiei isreliene biblice Iudeea și Samaria, iar în cea iordaniană Cisjordania (malul de vest al Iordanului), și, din teritoriile siriene, cu ocuparea înălțimilor strategice, cunoscute ca Platoul Golan.

Militari israelieni în acțiune
Militari israelieni în acțiune

Deja în seara zilei de 6 iunie, cei circa 130 de mii de militari egipteni primeau ordinul să se retragă. Ei fuseseră masați în luna mai în Peninsula Sinai, după informații false primite la Moscova de Anwar Sadat - cum o atestă arhivele istorice ruse, deschide între timp -, că israelienii ar avea pregătite 10-12 brigăzi pentru a interveni militar în Siria.

În dimineața zilei de 7 iunie era anunțată cucerirea vechiului oraș al Ierusalimului și a localității Ramalah; flota israeliană ajungea în aceeași zi la Sharm-el-Sheik, în Golful Aquaba, a cărui închidere de către egipteni crease deja un casus belli. În aceeazi zi, liderul egiptean, Naser, refuza inițiativa Consiliului de Securitate ONU pentru o încetare a focului.

Egiptul avea să accepte înfrîngerea pe 8 iunie, iar o zi mai tîrziu, Gamal Abdel Nasser, într-un interviu televizat, blama Statele Unite pentru pierderea războiului și se oferea să demisioneze.

Succesul militar israelian a fost covîrșitor, dar șansele de pace în Orientul Mijlociu aveau să se îndepărteze și mai mult.

Coperta cărții istoricului Tom Segev
Coperta cărții istoricului Tom Segev

S-au scris mii de pagini despre acest război, cu decizii politice și militare adesea uimitoare, și rămîn convins că una din analizele cele mai pertinente ale evenimentelor în complexitatea lor continuă să fie aceea făcută de istoricul Tom Segev într-un volum apărut în versiunea engleză cu zece ani în urmă și intitulat „1967 - Israel, războiul și anul care a transformat Orientul Mijlociu” (1967 Israel, the War, and the Year that Transformed the Middle East. Metropolitan Books: New York, 2007).

Istoricul insistă asupra faptului că războiul a fost punctul culminant al unei serii de evenimente, începînd cu atacurile asupra civililor și militarilor israelieni declanșate de Fatah, Mișcarea Națională de Eliberare a Palestinei. Cum mulți dintre teroriști se infiltrau din Siria, fricțiunile și ciocnirile militare cu Damascul au fost și ele determinante, Moscova alimentînd tensiunile. Pe acest fundal s-au decis egiptenii să intervină desfășurînd masiv trupe în Sinai, obligînd forțele de pace ONU să se retragă, iar la scurtă vreme blocînd strîmtoarea Tiran, de la ieșirea din Golful Aqaba.

Husein, regele Iordaniei, președintele egiptean Abdel Gamal Nasser și Abdel Hakim Amer, șeful Marelui Stat Major egiptean în ajunul semnării pactului militar la Cairo
Husein, regele Iordaniei, președintele egiptean Abdel Gamal Nasser și Abdel Hakim Amer, șeful Marelui Stat Major egiptean în ajunul semnării pactului militar la Cairo

Decizia de a intra în război, explică Tom Segev, a intervenit, pe de altă parte, pe fundalul unei stări de deprimare crescîndă a israelienilor, determinată de recesiunea economică și de scăderea imigrației. Plecarea a zeci de mii de israelieni de origine europeană din țară, sosirea unui val de imigranți evrei din țările arabe, au contribuit la nașterea unei crize profunde de identitate și punerea sub semnul întrebării a visului ce a motivat și a condus la crearea statului israelian.

Declanșarea războiului și apoi victoriile obținute, amintește istoricul de la Ierusalim, „i-a făcut pe mulți israelieni să creadă că armata i-a salvat de la distrugere. Mulți au descris victoria ca un miracol... A fost „mîna lui Dumnezeu”, se declara într-un editorial din Yediot Aharonot. Sentimentul destinului blestemat a dispărut complet; istoria era pe cale să reînceapă.”

În paranteză fie spus, schimbarea totală a stării de spirit avea să se reflecte și în cîteva glume antologice, scrie Tom Segev, între care una, spusă la începutul războiului din 1967, le este familiară și moldovenilor. Potrivit bancului, la poarta de îmbarcare în avion de la aeroportul internațional Lod, la Tel Aviv, ar fi spânzurat o pancartă pe care stătea scris: „Ultimul stinge lumina!”

Lumina nu a fost stinsă, dar consecințele victoriei israeliene din 1967 au creat noi și fundamentale probleme în conflictul arabo-israelian, rămase puncte de dispută pînă astăzi. Aniversarea de cincizeci de ani este însoțită zilele acestea de apariția unei cărți al cărui titlu spune mult despre starea de spirit actuală. Apărut luna aceasta, volumul controversat deja, semnat de Nathan Thrall, analist principal în organizația independentă „Grupul Internațional de Criză”, se intitulează: „Singura limbă pe care ei o înțeleg. Forțarea la compromis în Israel și Palestina”. (The Only Language They Understand: Forcing Compromise in Israel and Palestine, Metropolitan Books, 2017).

XS
SM
MD
LG