Linkuri accesibilitate

Pe marginea volumului de memorii „Je me voyage” (Fayard).

„Politica și literatura nu au fost ele inseparabile, dintotdeauna?” - răspunde cu o întrebare o celebră lingvistă, psiholoagă și scriitoare de origine bulgară, Julia Kristeva, la o afirmație a interlocutorului ei, psihologul Samuel Dock, cu ajutorul căruia și-a scris memoriile sub forma unui lung dialog.

Je me voyage”, se intitulează volumul publicat la editura Fayard, iar Julia Kristeva călătorește în timp, din anii copilăriei în Bulgaria în cursul celui de-al Doilea Război Mondial (s-a născut în 1939, la Sliven, în sud) și apoi sub regim comunist la Sofia, în cei ai primei tinereți, de la 24 de ani în Franța epocii profund marcate spiritual de revolta din mai 1968, iar în cele din urmă, odată devenită un nume de referință, printre primii o sută de intelectuali proeminenți ai lumii - ni se spune -, în Statele Unite și în alte multe țări care au invitat-o fie să predea în universitățiile lor, fie i-au recompensat activitatea cu mari și semnificative premii în științele umane.

Prietenul și interlocutorul ei, Samuel Dock, îi caracterizează pe scurt, cel mai bine, probabil, activitatea. „Dacă ar trebui să o rezum pentru un cititor nespecialist, aș spune că practicați o lectură pluridisciplinară a textelor literare: faceți un aliaj din lingvistică, psihanaliză, filozofie, arte, și repuneți într-un context biografic și istoric progresele formale (ale avantgardiștilor...) sau conceptuale ([Hanna] Arendt), ale autorilor pe care îi studiați (Puterile ororii, despre Celine, Proust și timpul sensibil, Colette și mulți alții). [...] Citindu-vă, mi se pare că exilul și starea de străină v-au condus la o imersiune în însăși carnea limbajului (sonorități, ritmn, vibrații erotice), până la a părăsi cerul abstracției pure.”

Julia Kristeva intră în joc, dar nu fără a-și lua precauțiile necesare: „Imaginile, reprezentările ce mi se alătură... îmi par asemenea unor timbre ce se vor lipite pe un curs de apă...”.

Kristeva rămâne permanent în gardă, observatoare alertă și fără să-și machieze vreodată analizele și opiniile ferme, despre Franța și lumea de astăzi, în general. Una din precizările pe care le face spune totul: „Între iaurtul bulgar, obiceiurile sodomite ale bogomililor (strămoșii catarilor, pentru informația cititorilor noștri) și umbrela bulgară a serviciilor secrete - simbol toxic și falic, nu-i așa?! - am avut dreptul la toate fantasmele. [...] Într-un asemenea grad de mizerie, încît mă întreb care le este problema... De ce tocmai în Franța xenofobia ia forma aceasta de ură glumeață, de egoism plin de venin, ce se pretinde nevinovat? Oare fiindcă decreștinarea este aici mai radicală, fără ca umanismul epocii luminilor să fi dat o busolă libertății de gîndire? Priviți domeniul editorial [al cărții], naturalismul de pubelă devenit locul de evacuare vulgară al unei generații redusă la o stare proastă, fără idei, fără soluții. Editori de bășici de aer rău mirositoare și autori care se bucură să taie în carne vie în tot ce îi excită. Acest jihadism în stil francez deturnează un marketing deprimat.”

Julia Kristeva în 1968, cu scriitorul Philippe Sollers, soțul ei
Julia Kristeva în 1968, cu scriitorul Philippe Sollers, soțul ei

„M-am convins - scrie Julia Kristeva în altă parte - că sînt puțin aptă pentru instituții, confrerii, academii și alte comunități. [...] Contribuțiile mele, e adevărat, atipice aduc, poate, o anumită respirație ansamblului, alimentează, în orice caz, dezbaterea.” A scrie trilogia sa „Geniul feminin”, despre Hanna Arendt, Melanie Klein, Colette - exemplifică ea - a echivalat cu „Denunțarea radicalizărilor integriste, noile chipuri ale totalitarismului, care aservesc femeile, condamnându-le la ignoranță și tratamente degradante, refuzîndu-le orice libertate, nelăsîndu-le drept singură revoltă posibilă decît oroarea de a se sinucide prin imolare...”

Între personajele Juliei Kristeva se află și câteva mari personalități ale scenei culturale franceze. „Aragon se impune, în mod absolut - spune ea - pentru a evoca cele două mari revolte ale secolului al XX-lea: suprarealismul și comunismul. Sfidarea și impostura. [...] Sartre refuză Nobelul, urcă pe baricadă. „Greața este romanul meu filozofic preferat, fiindcă redă refuzului locul său central în existență. „Libertatea umană precede esența omului, în libertate, esența ființei umane este suspendată”.”

Adorată în comunitatea academică americană, Julia Kristeva nu evită o privire critică asupra politicii în Statele Unite. Samuel Dock îi amintește că ar fi afirmat chiar că ar fi vorba de o „civilizație fără cultură”. Kristeva se explică în fața unui verdict - spune ea - ce sună, astfel, „prea brutal”.

„Prin cultură înțeleg memoria revaluată și remaniată în discursuri și comportamente particulare, în istorie și biografii interactive. Cultura este politică. Prin civilizație înțeleg o organizare socială dominată de o gestiune a muncii și a procreației, cu reguli specifice la reglementări prioritare. Astăzi, poate mai mult ca niciodată, civilizația are tendința de a se reduce la economic. Bine înțeles, îi admir... pe Faulkner și Armstrong, Soho și Jackson Pollock. Există o cultură americană în sensul sugerat mai sus. Dar ea îmi apare într-un clivaj al acestei realizări a «geniului protestantismului», pentru a-l parafraza pe Max Weber, care este civilizația americană ce culminează în economie, iar în prezent în speculația financiară și liberalismul sălbatic. [...] În acest context, mai poate cultura să aibă capacitatea de a interoga istoria și logicile civilizațiilor? Fiindcă ea este moștenitoarea unei istorii puternice, în ciuda crizei sale endemice, sau poate tocmai din cauza ei, Europa ne oferă condițiile necesare pentru a ne apropia această memorie dramatică și a o reevalua. [...] ... reevaluare a trecutului și a prezentului, prelungind activitatea începută pe marginea Shoah-ului și a rădăcinilor sale culturale europene și ce se continuă prin însăși răsturnarea nemiloasă a valorilor în automatizarea în curs a speciei umane, în agresivitatea crescîndă a integrismelor pe care această automatizare o încurajează fără să-și dea seama. Eu pretind că în Europa această cultură are șanse mai mari de aprofundare decît în Statele Unite ale Americii.”

Julia Kristeva, Je me voyage, memoriile unei conștiințe deschise și critice a secolului, memorii ce merită amplu citite...

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG